Postări
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
miercuri, 14 august 2013
Serile Tălpălari, Maica Siluana despre: „Maica Domnului și femeia creștină”
Maica Domnului şi femeia creştină (Maica Siluana, martie 2009)
duminică, 11 august 2013
11 august, Prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, delegaţie ce avea scopul de a cere în dar, pentru un timp, moaştele Sfântului Nifon. În acest fel, moaştele Sfântului ierarh au ajuns la mânăstirea Dealu, racla cu sfintele moaşte fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare şi dezlegare de blestem. În 1517, în ziua de 16 august, s-a săvârşit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară.
După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, ele au fost aşezate într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe, dăruit de Neagoe Basarab în semn de preţuire faţă de Sfântul Nifon. Astfel cinstite, moaştele Sfântului au fost duse înapoi la Dionisiou, unde călugării de acolo, fiind adânc mişcaţi de darurile făcute de domnitorul Ţării Româneşti, au hotărât să dăruiască acestuia capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon. Acestea vor fi depuse cu preţuire în mânăstirea Curtea de Argeş, după care vor fi mutate, în 1949, în biserica Sf. Dumitru, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi.(Sinaxar, 11 august)
UNDELEMNUL CANDELEI
Cuviosul avea acest obicei minunat: cand trebuia sa se culce putin, punea mai intai un rand de pietre pe pamant si peste ele arunca o patura mica. Apoi canta imne de inmormantare ca si cum s-ar fi ingropat singur pe sine. Pe urma, zicea pe de rost patru Apostoli si patru Evanghelii si multe altele. Insemna apoi cu Sfanta Cruce asternutul, de trei ori si se culca, punand o piatra drept capatai. Adeseori in vis navaleau diavolii asupra lui, il tulburau si nu-l lasau sa doarma. Cuviosul lua atunci toiagul si ii lovea cu putere duhovniceasca, razand de neputinta lor, incat diavolii o patisera cu el. "Ce sa facem cu acest incapatanat, se tanguiau ei? Uneori ne loveste, alteori ne ocaraste si batjocoreste tot neamul nostru!" Intr-o seara, cand robul lui Dumnezeu se culcase putin, a venit diavolul cu un tarnacop sa-l loveasca. Dar deodata, spaimantandu-se, a iesit afara cu mare zgomot si a pierit ca fumul. Pe cand fugea, scrasnea din dinti, zicand: "O, Marie, pretutindeni ma arzi, ocrotind pe acest tare de cap!" Auzind aceste cuvinte, Nifon a inteles ca Maica Domnului il ocroteste si il apara. De aceea, el in fiecare seara, inainte de culcare, lua undelemn de la candela si se miruiau pe frunte, la urechi si la toate simturile. De aceea s-a infricosat diavolul si s-a facut nevazut. Cand a vazut ce putere are undelemnul sfintit Maicii Domnului si al tuturor sfintilor, dadea adesea si la cunoscuti sa se unga inainte de culcare.
marți, 25 iunie 2013
Maica SIluana: “Transmiterea păcatului de la părinți la urmași este o realitate omenească valabilă și în afara Bisericii și în Biserică”
Transmiterea păcatului de la părinți la urmași este o realitate omenească valabilă și în afară Bisericii și în Biserică. Dar avem nevoie să cunoaștem învățătura ortodoxă despre păcat.
În ortodoxie, Sfinții Părinți deosebesc „păcatul firii”, care este ireproșabil, de „păcatul voinței libere” care este reproșabil. Păcatul firii, care locuiește în mădularele trupului nostru, cum spune Sfântul Apostol Pavel, este consecința păcatului voii libere a protopărinților prin care omul s-a rupt interior de Dumnezeu crezând că-și afirmă autonomia și libertatea. Dar n-a făcut decât să aleagă moartea sufletului, pentru că viața adevărată a acestuia este „suflarea” neîntreruptă a lui Dumnezeu. Ca urmare firea lui s-a corupt, s-a îmbolnăvit, a devenit stricăcioasă și muritoare. Această stare a firii căzute se transmite urmașilor. Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților. „S-a îmbolnăviţ firea prin păcat datorită neascultării unuia, adică a lui Adam, astfel cei mulți au devenit păcătoși nu că unii care au încălcat porunca odată cu Adam, ci că unii ce s-au făcut părtași firii aceluia, căzute sub legea păcatului. Așadar, precum s-a îmbolnăvit firea omului în Adam prin stricăciunea neascultării și astfel au pătruns în ea patimile, la fel ea a fost curățită din nou prin Hristos (Sfântul Chiril al Alexandriei).
La fel și acum: firea pe care o primim de la părinți este firea căzută, bolnavă. Și e cu atât mai bolnavă cu cât părinții și mai ales bunicii noștri, dar și ceilalți strămoși cam până la a șaptea generație, au păcătuit cu voia liberă și nu s-au pocăit pentru a obține iertarea dumnezeiască, îmbolnăvind astfel firea pe care o moștenim. Această stare bolnavă a firii e păcatul pe care-l moștenim și nu suntem vinovați pentru el. Dar ne îngreunează viața pentru că astfel suntem mult mai vulnerabili la păcatul cu voia. Desigur voia noastră liberă nu e cu totul anihilată și putem alege să refuzăm păcatul cu voia și să alegem altă cale decât cea moștenită. Dar nu ieșim de sub blestemul acesta fără lucrarea directă a lui Dumnezeu în noi.
Diferența dintre moștenirea primită de cei ce se nasc în afară Bisericii, fie înainte de Hristos, fie după, constă în neputința omului de a ieși din robia „legii păcatului firii” în mod real și definitiv. Omul poate primi și folosi harul lui Dumnezeu și în afară Bisericii (vezi drepții și sfinții vechiului Testament), dar firea lui nu se vindecă de stricăciune și de moarte decât în Hristos și prin Hristos. Domnul a biruit legea păcatului în firea Lui umană, una cu El și prin El. Prin Sfintele Taine ale Bisericii, prin Taina lui Hristos cap al Bisericii Sale, Dumnezeu oferă omului spre împărtășire energiile necreate ale bunătății Sale.
Aici avem iarăși două aspecte legate de distincția dintre firea și voința omului. Prin energiile necreate, Dumnezeu lucrează restaurarea și îndreptarea firii căzute în fiecare persoană care alege liber să se împărtășească de ele după rânduiala așezată de însuși Domnul în Sfânta Lui Biserică. Dar îndreptarea firii prin nașterea din nou și prin lucrarea particulară a fiecărei Sfinte Taine, o lucrează Dumnezeu fără participarea voinței omului așa cum omul beneficiază de darul vieții primit prin naștere, dar nu participă cu propria voință la nașterea sa. Omul vechi poate dori și poate cere viața cea nouă în Hristos, dar nu și-o poate procura singur. O primește în dar. Abia apoi intervine lucrarea voinței umane în sinergie (împreună lucrare) cu energia divină necreată primită prin Taine pentru a dezvolta și rodi binele primit. Dumnezeu oferă și lucrează în firea omului noua moștenire, omul primește și valorifică personal moștenirea. Calitatea vieții veșnice a fiecărui om depinde de participarea sa la lucrările dumnezeieșţi. Toți vom învia și toți vom beneficia de nestricăciunea firii, dar cei ce refuză până în sfârșit să lucreze cu voia proprie darurile „existenței veșnic bune” nu se vor împărtăși, cu voia lor, de comuniune, de iubire cu Dumnezeu Cel sigur Bun!
Să ne ferească Dumnezeu Cel mult milostiv de acest înfricoșat viitor chemându-ne pe toți la pocăința cea dătătoare de viață!
