Postări
Blue Hill, Maine, august 2010
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
miercuri, 25 august 2010
marți, 17 august 2010
Copii adulți...
Ceața
Alexandru Andrieș
De departe bărbat, de aproape copil,
Strângând tare la piept un secret inutil,
Un cuvânt nerostit nici când scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua... ziua n-are sfârşit...
De departe cărunt, de-aproape-obosit...
Trei femei îi zâmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hârtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.
Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor,
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...
Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mâncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare țigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strângând tare la piept un secret inutil,
Un cuvânt nerostit nici când scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
De departe bărbaţi, de-aproape copii...
sâmbătă, 14 august 2010
Maica Siluana: Despre Adormirea Maicii Domnului
"Am venit, Măicuţă, să te mai vedem şi să-ţi spunem dorul pe care-l avem..."
marți, 10 august 2010
Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august)
Cuvinte de învăţătură
A întrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicând:
- Spune-mi, părinte, cuvânt de folos, cum să mă mântuiesc?
Şi a răspuns stareţul, zicând:
- Dacă voieşti, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva, şi a te păzi de a zice: „Cutare bine petrece, iar cutare întru neînfrânare", că aceasta este aceea, adică „nu judecaţi"; ci pe toţi cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un gând şi cu proastă inima vezi-i; şi-i primeşte pe toţi ca pe Hristos. Să nu pui urechea ta lângă omul ce cleveteşte, nici să te îndulceşti cu unul ca acesta, ci cu tăcere multă ţine-ţi gura ta, zăbavnic fiind la grăire şi grabnic la rugăciune, şi să nu prihăneşti cândva pe cel ce cleveteşte, nici pe altul oarecare ce lucrează fărădelege, ci de-a pururea caută la ale tale greşeli, şi prihăneşte-te pe sineţi şi defaimă-te în fiecare zi.
- Aceasta, părinte, a nevoitorilor celor desăvârşiţi este! a zis fratele.
Şi a zis fericitul:.
- Fiule, tinereţea, dacă are smerenie, destul este ei. Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr, fără numai curăţie şi smerenie. Deci tu, fiule, fii blând şi paşnic, îndurat şi milostiv, şi ţine-te pe sineţi dedesubtul tuturor oamenilor şi vei fi întru adevăr sălăşluindu-te cu Dumnezeu; şi nevoieşte-te şi de a nu năluci cu mintea cum că ai ajuns la măsurile cutărui sfânt, ci grăieşte-ţi ţie însuţi de-a pururea aşa: «Suflete, cunoşti că întru păcate am covârşit şi pe draci, iar vreun lucru bun încă n-am făcut pentru Dumnezeu; şi vai nouă, smeritule, ce vom face în ziua Judecăţii?»
Şi fie-ţi rugăciunea ta, fiule, în toată vremea vieţii tale ca a unui păcătos, zicând în fiecare clipă: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă»; şi aceea, adică: «Doamne, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul». Zi şi graiul acesta totdeauna: «Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine fereşte pe robul Tău».
Cunoaşte încă şi aceasta, că niciodată să nu te mulţumeşti cu lucrurile cele bune ale tale, nici a cuteza spre dânsele, că nu ştii de sunt plăcute lui Dumnezeu sau neplăcute. Pentru aceasta, cutează mai vârtos spre Dumnezeu şi spre puterea Lui, ca nişte ţărână nefolositoare socotindu-te pe sineţi, şi de aici este îndreptarea".
Zis-a iarăşi fratele:
- Părinte, cum poate omul să biruiască toată ispita ce-i vine lui asupra de la vrăjmaşul?
Răspuns-a stareţul:
- Fiule, orice fel de ispită de ţi-ar veni ţie asupra, tăcerea este biruinţa ei şi smerenia şi a zice: «Blagosloveşte, Părinte»; şi toate lucrurile celui smerit cugetător cunoscute sunt la Dumnezeu şi lăudate de îngerii Lui, iar tuturor dracilor de spaimă şi înfricoşate. Deci tu, fiule, fă-te smerit cu inima şi zdrobit foarte, ca să dorească Duhul Sfânt a Se sălăşlui întru tine, şi să-ţi dea ţie putere de a goni de la tine toată grija lumească.
Întrebat-a iarăşi:
- Oare precum acum s-au înmulţit sfinţii întru toată lumea, aşa şi la sfârşitul veacului?
Zis-a lui fericitul:
- Fiule, până la sfârşitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnezeu; aşijderea nici satanei slujitor. Însă în zilele cele mai de apoi, câţi întru adevăr vor sluji lui Dumnezeu, se vor ascunde pe sineşi cu bună isteţime despre oameni, şi nu va fi întru dânşii de a săvârşi semne şi minuni precum în zilele de acum, ci pe cale lucrătoare şi măsurată vor călători cu smerenie, şi mai mari decât Părinţii cei purtători de semne se vor afla întru împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că atunci nimeni nu va fi în ochii lor ca să facă semne, ca dintr-o pricină ca aceasta, de a doua oară aţintindu-se oamenii foarte cu osârdie să se ducă către nevoinţă.
Că vor fi cei ce împodobesc scaunele preoţiei întru toată lumea cu totul neiscusiţi, neştiind ştiinţă de faptă bună; aşijderea încă şi cei mai mari ai monahilor vor fi, căci se vor birui cu totul de lăcomie de pântece toţi, şi de mărirea deşartă, şi vor fi mai vârtos sminteală oamenilor, şi nu pildă.
Pentru aceasta mai vârtos va fi nebăgată în seamă fapta bună, căci atunci iubirea de arginţi va împăraţi. Şi vai monahilor celor ce sunt bogaţi cu aur ! Că ocară vor fi aceştia lui Dumnezeu, şi nu vor vedea faţa Domnului Celui Viu. Monahul sau mireanul care îşi dă aurul său cu dobândă, de nu se va depărta de o lăcomie ca aceasta, întru adâncul tartarului se va afunda, că nu vrea să le aducă pe dânsele roadă lui Dumnezeu prin facerea de bine a săracilor. Pentru aceasta, fiule, precum mai-nainte am zis, de necunoştinţă ţinuţi fiind, cei mai mulţi se vor prăpăstui întru lăţimea căii late şi largi, rătăcindu-se.
Peștera Sfântului Nifon, lângă Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos
Mormântul Sfântului Nifon
În anul 1512, potrivit proorociei sale, Neagoe Basarab, ucenicul său, ajunge domn al Ţării Româneşti. În anul 1515, moaştele Sfântului Nifon au fost aduse în Muntenia, la Mănăstirea Dealu, unde au stat doi ani de zile şi au fost aşezate de evlaviosul domn într-un chivot de argint mare, donat de el. În anul 1517, la 16 august, Sfântul Nifon a fost canonizat ca sfânt la Mănăstirea Curtea de Argeş de patriarhul ecumenic Teolipt cu tot sinodul. Aceasta a fost prima canonizare de sfinţi cunoscută în ţara noastră.
Apoi, sfintele sale moaşte au fost trimise cu mare cinste la Mănăstirea Dionisiu, unde se află şi astăzi.
Drept recunoştinţă, obştea de la Dionisiu a dat în dar voievodului Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nifon, care au stat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar din anul 1949 se păstrează în Catedrala Mitropoliei din Craiova.
Sfinte Ierarhe Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Părintele Constantin Galeriu - 7 ani de la mutarea la Domnul
La 10 august 2010 se împlinesc 7 ani de la trecerea la cer a Părintelui Constantin Galeriu. Teolog de mare rafinament şi profunzime, Părintele Constantin Galeriu a rămas în conştiinţa românilor ca unul dintre marii noştri duhovnici care a ştiut să se aplece cu delicateţe asupra inimilor şi sufletelor celor care i-au cerut sfatul sau l-au avut ca îndrumător duhovnicesc.
De ce era aşa iubit Părintele Galeriu a avut amabilitatea să ne ofere câteva gânduri, prin telefon, D-l Sorin Dumitrescu (Bucureşti), iconar şi în acelaşi timp ucenic al Părintelui:
„În primul rând, datorită faptului că-i plăcea de oameni. Omul, ca persoană, îl pasiona foarte mult. Aici era o trăsătură excepţională a dânsului. O putere de la Dumnezeu, e clar.
Pe de altă parte, ca duhovnic, lucrul care se transmitea şi la ceilalţi care nu erau direct ucenicii dânsului, care-l intersectau numai, ei bine, totdeauna era de partea ta. Adică, făcea ce face Domnul. Domnul întotdeauna este de partea noastră, a fiecăruia dintre noi. Cum poate să ţină partea tuturor, chiar şi a vrăşmaşilor între ei? Acesta este un mister.”
La final, l-am rugat pe d-l Sorin Dumitrescu să ne vorbească despre prezenţa în viaţa ucenicilor de acum a Părintelui Constantin Galeriu:
„Părintele e hărnicuţ, extraordinar, postum, adică a realizat lucruri fiind dincolo. De dincolo este de-o eficacitate excepţională. Dânsului îi plăcea să spună, cel puţin mie mi-a spus de nenumărate ori, cuvântul Sfântului Serafim de Sharov care spunea: „După ce-o să mor, să veniţi la mormântul meu”. Părintele aşa ne spunea şi nouă: „Să ştiţi că eu vă aştept, ca Serafim de Sharov; să ştiţi, o să fiu în mormânt şi vă aştept acolo să-mi spuneţi tot ce aveţi voi ca să-mi spuneţi mie”.
Ei bine, lumea vine la mormânt şi probabil destui vin şi îi spun îndoielile sau problemele. Cel puţin în ce mă priveşte, a fost de-o eficacitate excepţională, prezenţa lui este operantă, nu e o boare benefică, ştiu eu, şi pasivă. Este extraordinar de operantă. De aceea v-am şi spus, postum este extraordinar de hărnicuţ.”
Astăzi la 7 ani de la mutarea la cer a Părintelui Constantin Galeriu să-l rugăm pe Domnul Hristos să-l odihnească întru Împărăţia Sa şi de acolo el să se roage şi pentru noi.
Veşnică fie pomenirea lui!
luni, 9 august 2010
Cerşetorul - Vasile Voiculescu
Cunosc de mult o blîndă ţară veche:
Se-nvecina cu basmul şi balada
Avea mai gingaş sufletul ca nada
Iar inima mai pură ca zăpada.
Şi milostivă fără de pereche.
Ca să-ţi încerce multa-ţi bunătate
O, ţara mea mîncată de jivine,
Pe drumurile-ţi albe-n triste sate,
Cu traista de cerşetor în spate,
Azi iar colindă Dumnezeu prin tine.
joi, 22 iulie 2010
De ce are omul organe specializate doar pentru simțirea plăcerii?
Grea întrebare!
Dacă dorești un răspuns care să te scoată din ceață, te rog să te oprești puțin și să te rogi. Spune cu mine „Împărate Ceresc”!
Mulțumesc!
Acum o să-ți spun, cu mila lui Dumnezeu, că El ne-a făcut, ne-a adus la existență din iubire și pentru iubire. Iubirea, pentru om, este trăită în ambele sale dimensiuni ontologice: suflet și trup. El, omul, ca suflet întrupat și trup însuflețit unește aceste două feluri de a fi ale lumii create și, în plus, unește și creatul cu Necreatul prin unirea lui cu Dumnezeu prin energiile necreate ale Acestuia. Dacă omul nu trăiește în fața lui Dumnezeu ca Persoană și în și cu Dumnezeu ca lucrare, nu este om în adevăratul sens al cuvântului.
Omul, ca ființă aparte, adună în el întreaga Creație, ridicând-o la demnitatea de ipostas după chipul lui Dumnezeu și i-o oferă Lui pentru a o sfinți. Toată această lucrare divino-umană de permanentă dăruire și primire a lumii ca dar, este trăită de om ca bucurie de a fi într-o existență plină de sens și frumusețe și bunătate spre o ființare tot mai plină de desfătare în bunătatea și frumusețea lui Dumnezeu. Bucuria omului este un dar duhovnicesc, o simțire la nivelul cel mai profund, sau înalt al sufletului, numit duh. De acolo, ca lumină și căldură necreate, ea coboară la nivelele inferioare ierarhic ale ființei umane, puterile psihismului și ale trupului. La aceste nivele, Bucuria se resimte ca sentimente și, respectiv, simțiri. Cea mai puternică simțire a omului este plăcerea și constă în capacitatea trupului de a resimți și reacționa, în armonie cu mulțumirea sufletească și bucuria duhului, la întâlnirea dintre dorirea sa și darul lui Dumnezeu. Omul a fost gândit de Dumnezeu ca o alăută a Duhului Sfânt. O alăută vie, conștientă de sine, de Dumnezeu și de relația sa vie și permanentă cu Acesta. Viața omului este o muzică de o frumusețe divină, și unică pentru fiecare om.
Acum, dragul meu Alexandru, întoarce-ți privirea la tine și la întrebarea ta.
Ce melodie cântă ființa ta când îți îmbrățișezi femeia?
Care compozitor crezi că și-a scris simfoniile ciupind, lovind sau suflând în diferite instrumente ca să adune niște sunete pe o partitură? Atunci surdul nostru Beethoven n-ar mai fi fost Beethoven!
Ce crezi că te împiedică pe tine să fii, cel puțin Beethoven în relație cu tine, cu trupul tău și cu tot ce atingi?
Ai iubit vreodată?
Ai trăit vreodată iubirea ca vibrație de cea mai înaltă tensiune și armonie sufletească?
Ai văzut că atunci gesturile tale devin mângâieri de o tandrețe care nu are nevoie de nici o agitație sau agitare a simțurilor care devin muzică și rugăciune?
Dacă nu, roagă-te băiatul meu drag să înțelegi ce tragedie s-a întâmplat cu tine și cere Domnului să-ți dea asta.
Atunci vei înțelege de ce ne-a făcut Dumnezeu așa cum ne-a făcut, de ce avem puterile și organele pe care ni le-a dăruit și cât de nefericiți suntem când, decăzuți și dezumanizați, ne repezim pe sărmanele corzi rupte și dezacordate ale viorii, încercând să smulgem din ele muzica după care tânjește adâncul inimii noastre!
Știi, Alex? Durerea mea în fața acestei decăderi, e atât de cumplită încât, dacă asta ar ajuta, aș veni la fiecare dintre voi, aș cădea în genunchi și v-aș spune cine sunteți cu adevărat și v-aș ruga să vă treziți din coșmarul în care vă afundă arsenalul de stimulări numite, pe drept cuvânt, perverse!
Trezește-te, Om drag, și privește-ți măcar o secundă trupul ca pe un organ muzical al Duhului Sfânt!
Cu durere dar și cu nădejde că ai urechi de auzit de vreme ce ai pus întrebarea asta unei măicuțe,
Maica Siluana
