Între credincioșii Bisericii putem auzi de multe ori discuții în care se compară monahismul cu căsătoria, în care se poate vedea ca unii disprețuiesc monahismul, alții căsătoria. Copiii suferă atunci când părinții nu îmbrățișează cu toată inima căsătoria și viața de familie. De aceea, aș dori să accentuez un fapt: căsătoria este și o cale de mântuire. Asemenea discuții, care compară căsătoria cu monahismul, sunt arareori de folos. Fiecare persoana trebuie sa-și găsească propria cale de mântuire, cerând lui Dumnezeu sa-i arate drumul cel mai bun pentru el, drum pe care, mergând, să poată "lucra pentru mântuirea lui" (Filipeni 2, 12) în condițiile în care se găsește și care îi sunt date de Dumnezeu. Ne compromitem mântuirea, nu prin alegerea unei căi de viețuire sau a alteia, ci căzând din voia lui Dumnezeu, privitoare la noi personal. Nimeni nu este primit în monahism dacă disprețuiește căsătoria (cf. canoanele 9 si 10 ale Sinodului de la Gangra), iar căsătorindu-se, nu trebuie să disprețuiască monahismul.
Cuvintele lui Hristos despre monahism arată ca El îl privește ca pe un mod de viețuire care nu este accesibil tuturor (Matei 19, 11). (De ce anume este așa, e o taină pentru noi - taina libertății lui Dumnezeu și a libertății noastre.) Avem în schimb cuvântul Său, plin de dumnezeiasca autoritate și de binecuvântare în sprijinul vieții de căsătorie: "De la începutul făpturii «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu. De aceea omul va lăsa pe tatăl și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup" (Marcu 10, 6-9). Hristos a făcut prima minune prefăcând apa în vin la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1-11). Din slujba Cununiei înțelegem că acest semn trebuie privit ca binecuvântarea lui Dumnezeu asupra căsătoriei. Dumnezeu Însuși a dat umanității căsătoria ca Sfântă Taină și ca mod de viață Aceasta înseamnă că este o cale de mântuire, o cale ce duce la viața veșnică. Hristos n-a recomandat monahismul ca regulă generala - porunca Lui este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și cugetul, și din toate puterile noastre, și să ne iubim unii pe alții ca pe noi înșine. Întrebarea care se pune creștinilor căsătoriți, care au copii, nu este cum să reducă la minimum obligațiile familiale, astfel încât să fie "liberi", să ducă o viață "mai duhovniceasca", ci mai degrabă: "Cum sa cultiv în viața mea de familie iubirea de Dumnezeu si de aproapele?"
Un duhovnic a fost întrebat de un om căsătorit: "Cum pot eu, trăind în lume, să fac voia lui Dumnezeu?" Bătrânul i-a răspuns: "În tot ceea ce faci, lucrează împreună cu Dumnezeu". A fi "împreună lucrător cu Dumnezeu" (1 Corinteni 3, 9), în căsătorie și în educarea creștină a copiilor, este o îndatorire măreață și sfântă.
Viața creștină este o viață trăită după chipul lui Dumnezeu Cel în Treime - o viață împreună cu alții. Foarte rar se întâmplă să ne aflăm în completă singurătate sau să fim chemați de Dumnezeu să ne petrecem viața în pustie; în acest caz, suntem nevoiți să trăim în izolare. Pentru cei mai mulți dintre noi, viața creștină înseamnă viața într-o comunitate de un fel sau altul. Chiar și pustnicii trăiesc de obicei mai întâi, o vreme, uneori decenii întregi, într-o comunitate monahală, înainte de-a se retrage în pustnicie. După cum spune Sfântul Siluan: "Fratele meu este viața mea". Un om căsătorit - și din punct de vedere teologic, acesta este singurul mod corect de viețuire - poate spune: "Soția (sau soțul) si copiii mei sunt viața mea. Sunt conținutul vieții mele; și numai trăind alături de ei, va trebui să învăț o iubire asemenea lui Hristos".
Criteriul sănătății mele spirituale este următorul: în ce relații mă aflu cu cei alături de care trăiesc? Nu există criteriu mai înalt. Calitatea vieții de familie este măsura prin care se poate aprecia progresul duhovnicesc al celor ce trăiesc în lume.
Tot ce înveți despre căsătorie, toată osteneala pentru bunul mers al căsătoriei este spre mântuirea copiilor tăi, și acesta nu e un lucru neînsemnat, ci are literalmente o valoare veșnică.
Nu putem avea călăuză mai bună în familie decât Sfânta Scriptură. Vă recomand cu căldură să recitiți cât mai des cuvintele Sfinților Apostoli privitoare, la viața de familie, de exemplu și să le primiți cu toată seriozitatea, ca însuși cuvântul lui Dumnezeu, veșnic actual. Când citim Sfânta Scriptură, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute sa înțelegem și să împlinim în propria noastră viață cuvântul pe care l-am citit. Creștinii căsătoriți se pot inspira mai ales din Prima Epistolă a Sfântului Apostol Petru și din Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Corinteni și către Efeseni.
"Cinstită să fie nunta întru toate și patul neîntinat" (Evrei 13, 4). Mulți oameni privesc azi cu mult prea multă ușurință relațiile sexuale. Pe de o parte, moravurile și standardele etice contemporane, încurajează tot soiul de perversiuni, plăceri și pofte nemăsurate. Pe de altă parte, sunt oameni care încearcă să promoveze o atitudine creștină în căsătorie mergând până în aspectele cele mai intime, și, cu toate acestea, sunt gata să disprețuiască starea de feciorie. Mai sunt apoi și creștinii căsătoriți, care refuză partenerilor lor, o relație conjugală deplină, în numele unei iluzorii chemări la o viață în curăție, în timp ce Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe cei căsătoriți să se înfrâneze numai de comun acord și cu scopul de a se închina cu mai multa concentrare rugăciunii pentru o anumita perioada (1 Corinteni 7 , 5). Uneori această stare de lucruri care poate crea o mulțime de probleme apare atunci când unul din soți se întoarce la credință sau trăiește mai intens viața în Hristos abia după căsătorie. Sfântul Apostol Pavel ne învață ca o căsătorie trebuie să continue dacă partenerul necredincios e dispus să-și accepte partenerul creștin. Într-un asemenea caz, partenerului creștin îi revine o mare răspundere în fața lui Dumnezeu în ce privește comportamentul fața de partenerul său de căsătorie și față de familie. O convertire autentică sau un progres duhovnicesc îl face pe creștinul căsătorit să-și trăiască viața de familie într-o mare dragoste față de cei din jur, cu dorința de a face viața partenerului de căsătorie cât mai plăcută. (Nu putem lua drept exemple cazuri excepționale, cum e cel al Sfântului Alexie, "omul lui Dumnezeu".) Din nefericire, adeseori se întâmplă ca un creștin să înceapă să predice familiei sale sau să-și piardă interesul pentru tot ce e "lumesc". Sfântul Apostol Petru spune că soția credincioasă poate, prin comportamentul ei si “fără propovăduire" (1 Petru 3, 1), să-și aducă soțul necredincios la credință în Domnul. Atunci când primim de la Dumnezeu un semn, o descoperire, să ne amintim de Maica Domnului care "păstra cu credința toate aceste cuvinte în inima sa" (Luca 2, 51). Dar așa cum după BunaVestire, Maica Domnului a alergat într-un suflet, la vara ei Elisabeta, să caute încredințare despre această minunată întâmplare, tot așa și noi să alergăm să căutăm cuvânt de încredințare de la duhovnicul nostru.
Din "Sfaturi pentru o educație a copiilor în ziua de astăzi" – Maica Magdalena, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia.
Postări
