vineri, 25 septembrie 2009

Din ciclul poeziilor găsite... (VIII)


Arvo Part - Litany


Am găsit o poezie, adevărul spun
era ascunsă în cotloanele sufletului meu,
neatinse și neumblate.

Se așternuse ca un colb fin și își trăia lâncezeala
nederanjată, netulburată de nimic.
Doar din când în când anumite urme, mai mici sau mai mari
dar ne-importante,
își marcau amprenta pe colțurile sufletului meu
ocupate de poezie.

Dar... a venit o adiere odată, pe neașteptate
a ridicat întâi un firicel, apoi două...
Și tot așa până ce adierea, nesemnificativă, la început
a reușit să stârnească furtuna...

Întâi a fost valul de împotrivire al poeziei mele,
care devenise o poezie cam comodă, pare-mi-se de acum,
apoi, când și-a văzut amenințată serios indestructibila-i superioitate din colțul sufletului meu,
poezia a început să danseze în furtună...

Astăzi... am o poezie
tot în colțurile sufletului meu,
care acum sunt însă luminate
de adierile care fac ca firele ei
să strălucească
ca picaturile de ploaie de după furtună!

...Un P

miercuri, 23 septembrie 2009

24 septembrie, Praznicul Sfântului Siluan Athonitul


Propovăduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite, între cuvântătorii de Dumnezeu cel prea duios, căci pe Cel smerit și blând ai văzut și inima Aceluia o ai cunoscut. Pentru aceasta, prin graiurile tale toți luminându-ne, proslăvim Duhul, Carele pe tine-au proslăvit.


Paraclisul Sfântului Siluan Athonitul



Maica noastră Siluana și dragile noastre surori,
vă mulțumim pentru că ne sunteți și mai ales pentru cât ne sunteți! Fie ca rugăciunile Sfântului Siluan să vă bucure sufletele și să vă dea putere de a ne ține de mână pe cât mai mulți și cât mai mult timp de acum înainte, în această minunată împreună-înaintare pe calea vindecării sufletelor noastre ! Domnul să ne miluiască și să ne păzească!

La mulți, mulți ani să ne fiți!



Sfinte Preacuvioase Părinte Siluan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!



marți, 22 septembrie 2009

Maica Siluana, Conferința „Ce înseamnă să fii ortodox astăzi?” Alba Iulia, 12 mai 2009



Monahia Siluana Vlad - Conferința „Ce înseamnă să fii ortodox astăzi?” Alba Iulia, 12 mai 2009, partea 1 din 2


Monahia Siluana Vlad - Conferința: „ Ce înseamnă să fii ortodox astăzi?”, Alba Iulia, 12 mai 2009, partea 2 din 2

Echinocțiu de toamnă - Din ciclul poeziilor găsite... (VII)


Nicu Alifantis : Emoție de toamnă (versuri Nichita Stănescu)



Picăturile foarte mici si foarte dese mă pișcă pe față.
E atât de plăcut!
Simți?

Culorile toamnei sunt atât de frumoase...
Unde le mai găsești?
Le vezi, nu?

Gustul gutuii mă strânge ușor de dinți
E buuun, aromat...
Ai mâncat?

Mirosul de măr copt mi-a pătruns în pori,
Prin vaporii din ceainicul clocotind,
întrevăd începutul de iarnă...

Biserica sculptată în cărămidă se înalță le cer
iar crucea-l străpunge!
I-a smuls aerului un volum important
de vapor impozant...

Ah... m-am împiedicat de o piatră
frumos colorată.
Colorată în toamna auriu-ruginie!

Și piatra, te uită mai bine,
are pictată-o icoană-ntr-u sine
Da, Domnul e Bun si Maicuța și Sfinții!

Mi-au dat un răgaz să respir bucuria...

Un P


luni, 21 septembrie 2009

Despre suferință...



„ ... numai pe cruce este mântuirea noastră... nu trebuie să cerem ca niște milogi, continuu, fără să dăm ceva... O suferință nu și-a atins scopul, dacă este dată ca o terapie, dacă tu nu ai ieșit cu un folos din ea... Prin suferință, omul reușește să stea de vorbă cu sine mai precis decât în orice altă situație, să se cunoască pe sine, să se compare... te cunoști pe tine ca să te poți birui pe tine, care înseamnă o uriașă biruință... Omul este singura verigă posibilă, dintre Dumnezeu și Creație... Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a dat putința să ne ridicăm până la Dumnezeu prin har... ”

duminică, 20 septembrie 2009

Pelerinaj în Grecia organizat de Mitropolia Olteniei (octombrie 2003)



vineri, 18 septembrie 2009

Psalmul 142

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Amin!