Postări
Hristos Domnul ne cere în mod imperios să căutăm ”mai întâi împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33) și ne îndeamnă, fără echivoc, să fim ca pruncii, pentru că ”a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19, 14). drept aceea să privim pruncul ( Matei 2, 11) din lăuntrul nostru, să-l tămăduim și să-i alinăm suferințele în numele lui Hristos (Matei 18, 5). Să ne cercetăm sinele și să descoperim împărăția cerească din lăuntrul nostru! Unora dintre noi li se va părea dificilă o asemenea incursiune lăuntrică, pentru că nici nu-și mai amintesc a fi copil – deși poate că au copii sau se înțeleg foarte bine cu copiii. Și totuși, fiecare dintre noi are o imagine a sa de pe vremea când era copil; fiecare dintre noi păstrează această imagine ca pe o fotografie la care se uită din când în când. Pentru mulți dintre noi, descoperirea copilului din noi înșine echivalează cu o întoarcere acasă. Este primul pas pe care-l facem spre noi înșine și spre Dumnezeu.
Copilul din lăuntrul nostru e o sursă dătătoare de viață și energie. Este al șaselea simț, care”interceprează” vibrațiile dumnezeirii ale vieții și ale suferinței. Această sursă a fost descrisă drept ”copilul minune” din lăuntrul nostru, o parte esențială din noi înșine care reprezintă preaplinul dumnezeirii și care are o credință nestrămutată în Părintele ceresc, ”Tatăl nostru”, al tuturor (Matei 6, 9). Plini de încredere, supunere, gingășie și iubire, acest ”copil minune” nu se teme niciodată că va rătăcii calea, ci e totdeauna receptiv la impresii și experiențe noi, la alternative de viață și la surprize de tot felul. El ne dă tăria, capacitatea, entuziasmul și spontaneitatea de a trăi în prezent – nu în vinovăția zilei de ieri, nici în teama zilei de mâine. El ne îndeamnă să descoperim împlinirea supremă înlăuntrul, în Dumnezeu.Acest copil minune e partea cea mai plină de viață a sinelui. Este jucăuș, vesel, plin de naturalețe și creativitate. Are o voință puternică ce nu poate fi mutilată sau distrusă. E fericit și trist; râde și plânge. E minunat și imprevizibil. Are dorințe, imperative, își creează spațiul necesar creșterii, înfloririi și izbândirii.Dar acest copil a fost rănit, pentru că lumea în care trăiește plină de suferință, iar răul este o realitate. Copilul din noi a supraviețuit atâtor dureri – moartea sau infirmitatea cuiva din familie, o pierdere ireparabilă, un abandon, un abuz, o înstrăinare, o nedreptate. Într-un fel sau altul, toți purtăm urmele unor răni mai mari sau mai mici. Pentru a supraviețui, copilul minune din noi și-a creat strategii care să-l ajute să se confrunte cu loviturile primite și să le depășească. Și-a creat un ”fals eu”, dar a rămas viu și scânteietor ca o rază de speranță care dăinuie de-a puturi. El este cel care ne-a luat de mână atunci când ne-am simțit copleșiți de necazuri. El este cel care ne ia de mână și astăzi. Avem posibilitatea să ne remodelăm viețile în fiecare moment, să înțelegem cine suntem, cu adevărat. Rănile noastre pot deveni puterile noastre.
”Copilul minune” din lăuntrul nostru ne ajută să vedem frumosul dincolo de urât, lumina dincolo de întuneric, viața dincolo de abuz și violență. A-l cinsti pe acest copil, a-i prețui valoarea, a-i aprecia contribuțiile lui la felul cum se cuvine să trăim – iată îndatoririle noastre față de el, îndatoriri de o covârșitoare importanță duhovnicească. El e cel care știe adevărul: ”Eu nu sunt durerea mea, tot astfel cum nu sunt nici biruința mea. Eu sunt cu mult mai mult decât acestea”.
Învierea este decizia noastră de a vedea lumina în mijlocul întunericului. A descoperi împărăția cerurilor din lăuntrul nostru e o hotărâre pe care fiecare dintre noi o ia pentru sine – dar nu de unul singur, ci cu ajutorul harului divin. Grație copilului din noi înșine, vom privi și vom vedea cu adevărat, vom asculta și vom auzi cu adevărat, vom vorbi și vom exprima cu adevărat ceea ce gândim și simțim, vom săvârși lucruri de valoare, vom atinge lumea și vom percepe atât binecuvântările cât și suferințele ei, ne vom înțelege pe noi înșine și-i vom înțelege pe cei din jurul nostru. Acest copil ne va ajuta să ne simțim acasă oriunde ne-am afla, lângă oricine am fi și în orice împrejurare ne-am găsi, deoarece el știe că adevărata noastră casă este în ceruri:
”Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” ( Evrei 13, 14).
Aceea va fi adevărata noastră întoarcere acasă. Vom ajunge acolo, însă, pas cu pas. Prin harul lui Dumnezeu și cu sprijinul ”copilului minune” din lăuntrul nostru, vom ști că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri; vom fi mereu însoțiți pe cale, în fiecare clipă – într-atât de mare sunt puterea și harul Botezului, plinătatea și autoritatea în virtutea căruia am fost creați ”după chipul” lui Dumnezeu (Facerea 1, 26).”
John Chryssavgis, Reîntregirea sufletului,Arta îndrumării duhovnicești
Editura Cartea Ortodoxa, București 2006, p. 233
