Postări
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
miercuri, 5 august 2009
luni, 3 august 2009
De. ... pe un țărm!
Tot ce este în jur e cumva în mine...
Același loc, aceeași apă, un sunet poate mai mult și cred că un viu, care vine înspre mine, sau crește în mine sau eu mă simt tot mai aproape de...!
Tot ce este în jur e cumva în mine, de la cel mai mic detaliu, dat de o furnică ce se agață în plasa unui păianjen și până la pietrele atât de vizibile, când suntem la reflux. Roluri ce se pot schimba... furnica să devină mai mult decât vizibilă și pietrele să dispară. Sub ape! Și atunci spunem... e ora fluxului. Fluxului de apă, fluxului de sare, fluxului de mine! Am de multe ori senzația unui „dat pe afară”... fie că e un râs din care aș servi pe toată lumea, fie că este o privire aruncată în locul unde cerul și apa sunt imposibil de delimitat, fie că e reverberația aia ce o simți până-n străfundul-străfundului când un copil, cu ochii ca cerul, îți zâmbește. Așa este fluxul de mine, la ora mea locală! Apoi desigur că, va urma și re(tragerea) și atunci nu mai dau pe afară ci... pe dinăuntru. Abia la refluxul de mine, pot cu adevărat să văd, fiecare detaliu... uneori doare, de cele mai multe ori... doare tare... însă aceasta mă pune cu adevărat în evidență. Și nici nu-i atât de important cât cred ca faptul că aceste mișcări încep să aibă ritm, respectiv să nu mai fiu numai flux, sau doar reflux, ci să existe o anume periodicitate a alternanței. Iar cel mai important este că acum, ca și „coordonator de joc”, nu mai țin doar un satelit natural, o carte, o idee sau doar un om, ci pe „titularul de drept”, Care cunoaște atât de bine relațiile de joc, încât „precizia pasei” cu care mă pune în valoare este năucitoare... desigur pentru mine. Însă pentru a ajunge un bun finalizator am nevoie de exercițiu, am nevoie de multe bare sau am nevoie de rătări milimetrice și și de comentarii a la Ilie Dobre. Și uite cum finalizarea nu-i decât o chestiune de alegere, a mea, că altfel... libertatea ar fi doar ceva, frumos descris de învățați prin Grecia cu ani... mulți... înainte!
De. pe un țarm...
Îți mulțumesc, suflet drag, că ai ales să nu lași frumusețea să moară fără martori! El te-a trimis acolo să fii martorul frumuseții pe care a dăruit-o omului ca să se bucure!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana
vineri, 31 iulie 2009
Nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi!
Ați spus că atunci când nu-L mai trăiești pe Dumnezeu să crezi , că totuși L-ai simțit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?
Maica Siluana: Maică, eu nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi. A, dacă nu vrei să crezi, asta înțeleg. Să nu crezi. Dar, dacă ai crezut și dacă L-ai simțit odată este imposibil să nu mai crezi. Dacă se întâmplă asta, ai avut experiența lui Dumnezeu și nu mai crezi, asta înseamnă că n-ai crezut în Dumnezeu. Cei care se supără pe Dumnezeu se supără pe un idol pe care și l-au făcut. E ca Ionel care s-a supărat pe Viorica, că nu e ca în prima zi. Viorica nu era… că nici n-a fost. Așa e și cu dumnezeul ăsta. Dacă te-ai supărat pe el să știi că nu e un dumnezeu, e un gărgăune pe care ți l-ai făcut în cap și îi zici dumnezeu. Zici: dacă nu vrea Gheorghiță să se poarte cum vreau eu, las’ că se poartă Dumnezeu. Și, nu pe Dumnezeu te superi. Eu nu pot să înțeleg omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu și se poate lepăda de El. Ferească Dumnezeu să pot să înțeleg așa ceva, dar cred că se poate lepăda de Dumnezeu cel care nu L-a cunoscut, ci doar și-a proiectat toanele, dorințele, pe un dumnezeu imaginar. Dacă nu vrei să crezi, nu crede. Dar asumă-ți responsabilitatea vieții pe care o vei duce. Vei avea necazuri care vor fi provocate doar de tine și care vor avea scopul de a te trezi. În adâncul tău există chipul lui Dumnezeu și sufletul tău, care strigă: vreau Acasă, vreau la Tata, vreau la Bucurie. Și tu zici: ba nu, stai acolo, că eu vreau la discotecă, vreau cu Ionel, vreau să fumez, vreau să beau. Și ego-ul nostru la suprafață vrea ceva, eul nostru, sinele nostru, în care a intrat fiul risipitor, când „și-a venit în sine”, tânjește după Dumnezeu. Chiar acest sine ne proiectează în afară tot felul de necazuri pe care le plămădește din energia rea pe care o producem noi, ca să ne trezim, ca să ne întoarcem. Și, n-o să poți sta să crezi, dacă încă îți mai place durerea, deznădejdea, necazul. Dar, dacă te-ai săturat, dacă zici: nu mai pot, de mai multe ori, încearcă să zici: dar dacă o fi adevărat? Nu vă dați seama ce șansă aveți dumneavoastră astăzi, să-l găsiți pe Dumnezeu. Pe vremea când L-am găsit eu pe Dumnezeu, toată lumea era convinsă că nu e. Și preoții erau convinși. Mulți din cei pe care îi întâlneam ziceau: E, așa am apucat… dar nu dădeau semne că L-au cunoscut pe Dumnezeu pe care-L slujeau la Sfântul Altar. Nici n-aveau cum probabil. Era o vreme întunecată. Și atunci, mata să fii cinstit cu sufletul dumitale, spune: Hai să-ncercăm. Să văd. Dacă-i adevărat? Că așa zice Dumnezeu: vino și vezi. Mă duc. Unde? Acolo unde este: la biserică. Ce fac acolo? Nu mă uit să văd cum se poartă părintele, nu mă uit să văd cum se poartă maica Siluana, nu mă uit să văd cum se poartă băbuțele din biserică, ci mă uit să văd ce fac oamenii care cred că există Dumnezeu. Și fac și eu. Faptul că trebuie să împlinesc niște porunci, le împlinesc; faptul că trebuie să fac niște gesturi, le fac. Și vorbești întâi cu El: astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc. Și, vă dați un termen. Eu mi-am dat un termen de un an, dar mai devreme L-am găsit, L-am văzut. Să fiți onești cu dumneavoastră. Fii onest cu dumneata, cu sufletul dumitale și, vei găsi singur ce să faci. Avem în noi o știință pe care, imediat ce suntem atenți la lăuntrul nostru o depistăm și, dacă o ascultăm ajungem la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e înăuntrul nostru. Noi suntem niște fericiți toți, pentru că suntem botezați, suntem mirunși, avem Duhul Sfânt în noi, nu trebuie decât să trecem puțin de simțuri și de mentalitatea asta de deasupra să dăm de Dumnezeu. Subconștientul nostru este creștin. Avem o portiță de subconștient a refulărilor și a rănilor care e foarte subțire la noi, dedesubt este subconștientul creștin. Luați orice ateu din acesta teribil din jurul dumneavoastră și stați lângă el când s-o cutremura pământul. Să vedeți ce frumos se închină… noi mai facem câte o cruce mai strâmbă, el o face dreaptă: „Doamne, scapă-mă!”. Care Doamne? E, zic și eu așa de frică. De ce? Pentru că frica l-a adus în adâncul lui, acolo unde este credincios. Așa că, gândește-te că în adâncul tău ești foarte credincios sau foarte credincioasă, intră acolo și bucură-te de dragoste. Dacă însă vrei ca Dumnezeu să fie un tonomat de împlinit dorințe, stai liniștit sau liniștită, că nu merită să călătorești spre El.
joi, 30 iulie 2009
Din ciclul poeziilor găsite... (IV)
Nori albi ai trimis
să-mi toarne, liniștea frunzelor de tei
Direct în cămara în care,
stătea închisă
zgomotoasa mea uimire.
Reducere totală la tăcerea
ce plănuia sa treacă... furiș
călcând cu grijă, pe șoapte!
Brațe de copac răsucite
dansau începutul unei arii în care,
din când în când, noaptea se lăsa
luminată de norii albi,
veniți să-mi curgă ploaia
liniștii, din frunzele de tei.
Direct în cămara rămasă goala de uimire,
mă odihnește de acum ecoul,
unei ultime note lovită de pian!
Rostogolire spartă...
de verzi si albe sclipiri,
peste ținerea noastră de mână,
din vara lui...
„Ce minunat!”
UnA... din acea vară!
"Prietene, cum e albastrul tău?"
Cum se împacă dorul de singurătate cu bucuria intensa pe care ne-o aduce întâlnirea cu ceilalţi?
"Omul este o făptură după Chipul Celui Care l-a zidit: persoană, este cineva. A fi cineva înseamnă a fi în comuniune şi faţă în faţă cu altcineva.
Prima întâlnire faţă către faţă a omului cu Cineva, a fost în momentul aducerii la existenţă când s-a pomenit că este şi că Dumnezeu e aplecat asupra sa. Această întâlnire o avem fiecare dintre noi în clipa aducerii noastre la existenţă. După această întâlnire tânjim ori de câte ori dorim singurătatea şi liniştea. Dumnezeu ne vorbeşte şi prin tăcere. Dumnezeu e în ascunsul din adâncul nostru, acolo unde ne îndeamnă Mântuitorul să intrăm când ne rugăm, când postim… Şi când reuşim să intrăm acolo, să-I simţim Prezenţa, Bucuria noastră este atât de mare încât am voi să nu ne mai întoarcem la cele văzute…
Dar omul, chip al lui Dumnezeu chemat la asemănare cu Dumnezeu Iubire, n-a fost creat singur pentru că nu "este bine să fie omul singur". Omul este un singur OM după fire într-o multitudine de persoane diferite chemate să trăiască după "chipul" lui Dumnezeu Sfânta Treime, în comuniune de iubire liberă. Mai mult, în această multitudine şi diversitate, fiecare persoană este unică şi nu se poate situa decât în trei posturi: un "eu" pentru un "tu" sau "el", un "tu" pentru un alt "eu" sau "el", un "el" pentru aceştia. Mai poate să aparţină unei comunităţi care poate fi "noi" sau "voi" sau "ei" pentru alte comunităţi. Şi fiecare postură se naşte numai într-o relaţie vie şi nemijlocită de comunicare, de punere în comun a vieţii şi valorilor noastre. Această comunicare, cuminecare, împărtăşire din unicitatea fiecăruia este aducătoare de spor de viaţă, de bucurie, cum mărturiseşti în întrebare. Şi, cu cât e mai mare, mai bogată viaţa mea, cu atât mai mult am de dat şi cu atât mai mult voi primi. Şi ca să dau mult, e nevoie să mă hrănesc, să mă umplu, să devin mereu nou şi iarăşi să mă dăruiesc. Şi nou devin în relaţia cu Cel Care le face pe toate noi, cu Dătătorul de Viaţă, cu Dumnezeu Care este şi vine în ascunsul meu. Şi alerg la singurătate şi tăcere ca să şi mă întâlnesc cu El, să-I simt prezenţa, să mă umplu de iubire şi bucurie. Şi iarăşi voi fi trimis şi voi alerga la "ai mei" ca să-mi împlinesc misiunea mea de martor al acestei Bucurii şi să mă împărtăşesc de bucuria lor care e altfel. Aşa nu ne vom sătura în veci de Frumuseţea şi taina fiecăruia pentru că în fiecare va fi Dumnezeu şi fiecare va fi în Dumnezeu. Acum ne pregătim pentru această fericire trăind Poruncile, hrănindu-ne cu Dumnezeu aşa cum ni se dă acum, slujindu-ne unii pe alţii pe Cale şi minunându-ne unii de alţii întrebând ca poetul: "Prietene, cum e albastrul tău?".
Amândouă întâlnirile ne sunt necesare pentru a ajunge la fericirea pe care o dorim cu toţii şi fiecare. De aceea şi porunca iubirii are două aspecte: Iubeşte pe Dumnezeu şi iubeşte pe aproapele tău!
Domnul să te călăuzească pe Cale!
Maica Siluana
