Domnul a luat-o azi, 3 decembrie 2015, pe maica Rafaela, la El. Este un moment greu, foarte trist... despărțirea de cei dragi este dureroasă... rămâne însă credința neclintită în Domnul că ne primește în Bucuria Lui veșnică. Sper să te bucuri mult de întâlnirea ta cu Domnul, maică Rafaela și să te rogi pentru noi acolo, așa cum ai făcut-o mereu, aici. Dumnezeu să te ierte și pe noi să ne întărească! Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 11.00, la Biserica Talpalari din Iași, precedată de slujba Sfintei Liturghii, care va începe la ora 8.30.
Odihnește-te în pace, maica R!
Mulțumim celor care, prin efortul financiar pe care l-au făcut, au ajutat-o pe maica Rafaela, să lupte cu suferința. De acum, o putem ajuta pomenind-o în rugăciunile noastre. De asemenea mulțumim celor care în continuare, fac eforturi pentru a sprijini financiar obștea maicii Siluana. Domnul să vă răsplătească darul!
Să ne rugăm și pentru maica Siluana și pentru surorile maicii Rafaela din obște, să găsească puterea să facă cele de cuviință și să afle în durerea despărțirii, prilej de întâlnire cu Domnul!
„Nu mai pot după tine”, spunea maica Rafaela, cuprinzând în îmbrățișarea sa fiecare suflet aflat în suferință. „Nu deznădăjduiți, orice ar fi, ci luați-o de la capăt. Suntem mereu în legătură și, ne vedem sau nu, sunt cu voi și nu uitați de Domnul!” - acesta este mesajul pe care maica l-a lăsat ca moștenire și lucrare pentru mântuire. (http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/trecut-la-domnul-maica-rafaela-urda-de-la-manastirea-sfantul-siluan-athonitul)
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa o aseze in ceata sfintilor sai !
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca!
ȘtergereDumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca!
Ștergere