Loviri stinse de ploi ce alunecă prin sticlă!
Ochiul meu nu se preface.
Vede,
dalta minții îndoită...
în încercarea ratată de a da împietririi un fel!
Mâna stângă își mai trece prin ani,
Degetele crescute, de acum, argintiu!
A obosit sub greutatea gândului
că nimeni nu-i va auzi vreodată cântul,
În care nu se va mai cuprinde nicio muzică...
Acorduri mute, dans fără pași!
Ochiul meu nu se preface.
Aude,
ceasul oprit în clipă de toamnă,
Timpul care nu se mai numără...
Valurile cu aripi frânte, peste care dorm încă duși,
Norii desprinși din trecuta furtună!
Ochiul meu nu se preface.
Simte,
mirosuri verzi...
Vârfuri de brad se apleacă amețitor spre mine!
Au ritm de lovire, sunt ploi care sparg,
geamurile transparente...
Porțile tale deschise prin care,
Ochiul meu nu se mai preface,
Vede! Aude! Simte!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu