Spovedanie neterminata, Gena Geamanu, coperta I - ,,Truda cu sinele" - grafica de Dorel Zaica
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Editura Doxologia a apărut a treia ediţie, revizuită, a cărţii Genei Geamănu, „Spovedanie neterminată”. Cartea cuprinde patru părţi intitulate sugestiv: „Presimţiri”, „Căutări”, „Marea ocolire” şi „Iluminări şi poticniri”, are o prefaţă semnată de Adrian Lemeni şi o postfaţă de Mihai Zamfir. „Spovedanie neterminată” este un jurnal al convertirii la creştinism al autoarei. Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decadă a ceauşismului, când tânăra era obsedată de inutilitatea vieţii, chiar dacă ea căuta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exerciţii yoga. După moartea unei prietene, spre sfârşitul anului 1985, Gena, îndrumată de duhovnic, Părintele Galeriu, reuşeşte să se ridice din mocirla spirituală, să se detaşeze de lumesc şi să ia calea mănăstirii. Însă lupta cu sinele, cu răul dinăuntru şi din afară nu se încheie, ci urmează o altă luptă, aceea de a vieţui duhovniceşte, în concordanţă cu învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos. Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renaşterea spirituală a Genei care coincide cu renaşterea României. Asemenea Apostolului Toma, numit Geamănul, care până nu-L atinge pe Mântuitorul Iisus Hristos nu crede în învierea Lui, Gena Geamănu îşi încheie confesiunea cu mărturisirea credinţei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau să Te urmez cu toată fiinţa şi viaţa mea!”.
Lupta Genei, căutările şi zbuciumul sufletesc, trăirea demnităţii de creştin şi traseul spiritual sunt de fapt luptele lăuntrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale. Lectura cărţii ne va ajuta să ne re-descoperim trăirile sufleteşti cele mai intime, dar totodată răspunde şi unor întrebări nepuse, de frică sau din cauza unor clişee de gândire şi trăire. (http://editura.doxologia.ro/20101214/spovedanie-neterminata)

Iti multumesc pentru ca mi-ai amintit de aceasta carte. Cred ca a sosit momentul sa i-o ofer fiicei mele. Eu am citit varianta de pe net, care este incompleta. Abia astept sa o cumpar.
RăspundețiȘtergereTotusi ar fi trebuit sa spuneti si ca "Spovedanie neterminata" este scrisa de maica Siluana. Putin adevar nu strica.
RăspundețiȘtergere