Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii!

În același timp, aș vrea să-i asigur pe cei care sunt supărați și chiar furioși pe cei ce le-au făcut rău că, și ei pot avea o atitudine duhovnicească, iertând sau rugând pe Dumnezeu să-i ierte pe aceștia. Chiar dacă răufăcătorul nu știe ce face în realitate, el este vinovat și are nevoie de iertare. Așa a făcut Domnul cu cei ce-L răstigneau și așa ne-a cerut și nouă să facem dacă Îl iubim. A-l iubi pe cel ce ne face rău și a-l ierta, nu înseamnă a minimaliza răul făcut. Dimpotrivă, răul trebuie numit, condamnat și urât și iertat și iubit răufăcătorul. Aici e nevoie de o altfel de iubire decât cea pentru un coleg care te rănește cu egoismul, invidia sau insensibilitatea sa.

Apoi, să știi că Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii. E aici o diferență la care merită să medităm. Domnul știa, știe, că un copil se maturizează, uneori cumplit de devreme, și că asta înseamnă, în primul rând, să învețe de la „cei mari” să se facă și el om „în rând cu lumea”. Așa că Domnul ne cere să-L primim pe El și să ne folosim de harul Său, de puterea pe care ne-o dă El, ca să redevenim copilul care am fost, fără să ne pierdem bogăția maturității. Or, asta e o cale dureroasă, ba, chiar imposibil de parcurs, dacă nu învățăm să-i iertăm pe toți cei care ne-au despărțit de copilul care am fost, rănindu-ne, dezamăgindu-ne, mințindu-ne, înșelându-ne, abandonându-ne și, mai ales, cerându-ne să fim după placul lor. De multe ori, este încă și mai dureroasă, pentru că descoperim că noi înșine ne-am abuzat, ne-am des-figurat pentru a supraviețui sau pentru a scăpa de durerea pe care nu știam cum s-o trăim, sau pentru a obține plăcere, singurul „bine” pe care-l știe și poate oferi „lumea aceasta”.

... eu cred că avem multe de iertat, chiar dacă nu am avut în povestea vieții noastre traume mari. Nu putem „spăla” urmele științei și înțelepciunii acestei lumi din ființa noastră, fără dez-vățarea felului de a fi și a ne trăi viața, fără înnoirea minții prin altoirea ei clipă de clipă pe mintea lui Hristos. Cu El, în El, cu Duhul Său Cel Sfânt, vom străbate „vămile de răutate și uitare” care ne despart de copilul ce suntem chemați să devenim, și vom învăța de la El să iertăm toate pentru Bucuria făgăduită!

Ca să înțelegem ce este iertarea și să punem început bun, Copile drag, avem nevoie să privim în noi înșine și nu în jurul nostru. Acolo sunt cei ce ne-au făcut sau încă ne fac rău. Ei sunt chiar viața noastră și avem nevoie s-o iubim ca să ne putem bucura de ea deplin. Iată de ce ne cere Domnul să ne iubim vrăjmașii!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1741