11 august, Prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, delegaţie ce avea scopul de a cere în dar, pentru un timp, moaştele Sfântului Nifon. În acest fel, moaştele Sfântului ierarh au ajuns la mânăstirea Dealu, racla cu sfintele moaşte fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare şi dezlegare de blestem. În 1517, în ziua de 16 august, s-a săvârşit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară.

După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, ele au fost aşezate într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe, dăruit de Neagoe Basarab în semn de preţuire faţă de Sfântul Nifon. Astfel cinstite, moaştele Sfântului au fost duse înapoi la Dionisiou, unde călugării de acolo, fiind adânc mişcaţi de darurile făcute de domnitorul Ţării Româneşti, au hotărât să dăruiască acestuia capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon. Acestea vor fi depuse cu preţuire în mânăstirea Curtea de Argeş, după care vor fi mutate, în 1949, în biserica Sf. Dumitru, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi.(Sinaxar, 11 august)

IN LUPTA CU DRACUL NECURATIEI


Pe langa toate acestea, il lupta mult duhul cel rau si necurat al desfranarii. Iar el se lupta sa-l alunge, rugandu-se cu multa caldura lui Dumnezeu. Intr-o noapte, a vazut in vis pe intaiul Mucenic Stefan, care i-a zis: "Bucura-te, Nifone, robule al lui Dumnezeu. Frumoasa este viata ta, dar ai intinat-o cu vorbe desarte si cu injuraturi. Dar, daca te vei lupta sa biruiesti pe vicleanul drac care te indeamna la aceste pacate, eu iti fagaduiesc sa-ti vin in ajutor". Nifon s-a trezit cu o puternica hotarare. Dupa ce a multumit Sfantului Stefan, a luat o pietricica in gura si a tinut-o mai multe zile, ca sa nu mai vorbeasca cuvinte murdare. Si daca vreodata il insela vrajmasul si injura pe cineva, se retragea undeva la o parte si se lovea puternic cu pumnii peste obraz, zicandu-si: "Na! O sa te fac eu sa te smeresti si sa inveti blandetea si tacerea, sa nu te mai manii, nici sa mai injuri!" Pentru aceeasi pricina si-a luat canon sa-si dea in fiecare zi cate patruzeci de pumni. Iar daca se intampla vreo ispita sau il lupta vreo patima atunci pumnii cadeau cate o suta doua. Lovindu-se astfel zilnic, a slabit mult cu trupul. Adeseori ametea de durere si cadea la pamant ca un mort, zicandu-si in sine: "Vai si vai de tine, ticalosule, Nifon! Daca aceasta putina durere nu o poti suferi, cum vei rabda nesuferitele chinuri ale iadului? Indrazneste insa, pentru ca pe masura ce omul cel dinafara, trupul, slabeste, in aceeasi masura cel dinauntru, sufletul, se innoieste". Vazandu-l diavolul ca-si pedepseste trupul cu atata cruzime, i-a zis: "De ce nu-ti este mila de grumazul tau si-l lovesti cu atata asprime? Iar fericitul nevoitor a raspuns: "Imputitule drac, ai venit si aici sa-mi dai sfaturi? Ar fi vai de tine, daca ai avea trup si ai cadea in mainile mele, ti-as arata eu ce fel de chinuri stie Nifon...!"

UNDELEMNUL CANDELEI

Cuviosul avea acest obicei minunat: cand trebuia sa se culce putin, punea mai intai un rand de pietre pe pamant si peste ele arunca o patura mica. Apoi canta imne de inmormantare ca si cum s-ar fi ingropat singur pe sine. Pe urma, zicea pe de rost patru Apostoli si patru Evanghelii si multe altele. Insemna apoi cu Sfanta Cruce asternutul, de trei ori si se culca, punand o piatra drept capatai. Adeseori in vis navaleau diavolii asupra lui, il tulburau si nu-l lasau sa doarma. Cuviosul lua atunci toiagul si ii lovea cu putere duhovniceasca, razand de neputinta lor, incat diavolii o patisera cu el. "Ce sa facem cu acest incapatanat, se tanguiau ei? Uneori ne loveste, alteori ne ocaraste si batjocoreste tot neamul nostru!" Intr-o seara, cand robul lui Dumnezeu se culcase putin, a venit diavolul cu un tarnacop sa-l loveasca. Dar deodata, spaimantandu-se, a iesit afara cu mare zgomot si a pierit ca fumul. Pe cand fugea, scrasnea din dinti, zicand: "O, Marie, pretutindeni ma arzi, ocrotind pe acest tare de cap!" Auzind aceste cuvinte, Nifon a inteles ca Maica Domnului il ocroteste si il apara. De aceea, el in fiecare seara, inainte de culcare, lua undelemn de la candela si se miruiau pe frunte, la urechi si la toate simturile. De aceea s-a infricosat diavolul si s-a facut nevazut. Cand a vazut ce putere are undelemnul sfintit Maicii Domnului si al tuturor sfintilor, dadea adesea si la cunoscuti sa se unga inainte de culcare.