Din ciclul poeziilor găsite... (IV)

Nori albi ai trimis

să-mi toarne, liniștea frunzelor de tei

Direct în cămara în care,

stătea închisă

zgomotoasa mea uimire.

Reducere totală la tăcerea

ce plănuia sa treacă... furiș

călcând cu grijă, pe șoapte!

Brațe de copac răsucite

dansau începutul unei arii în care,

din când în când, noaptea se lăsa

luminată de norii albi,

veniți să-mi curgă ploaia

liniștii, din frunzele de tei.

Direct în cămara rămasă goala de uimire,

mă odihnește de acum ecoul,

unei ultime note lovită de pian!

Rostogolire spartă...

de verzi si albe sclipiri,

peste ținerea noastră de mână,

din vara lui...

„Ce minunat!”

UnA... din acea vară!