Având un asemenea dar de viaţă, de lumină, de bucurie în Liturghie, să rămânem aproape de biserică, de altar, de spovedanie, de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Există atâta moarte în lume pentru că nu ne apropiem de izvorul bogat în viaţă al Liturghiei.
Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor
al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi.“ (1)
Iubiţi fraţi preoţi,
Drept-măritori creştini,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Se cuvine să aducem mulţumire, înainte de toate, Domnului Hristos că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta la slăvitul praznic al Învierii, la noaptea cea plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ne bucurăm pentru aceste clipe, anticipând bucuriile pe care le vom trăi timp de câteva zile în ritm de sărbătoare pascală.
Despre rostul şi importanţa Învierii Domnului pentru viaţa noastră, marele teolog Dumitru Stăniloae spune: „Fără înviere, naşterea oamenilor n-ar avea nici o raţiune. Existenţa însăşi ar rămâne cu totul inexplicabilă. Singură învierea umple toate de sens, de lumină“ (2). Cunoscând acest adevăr, Biserica îi consacră zilele de Paşti şi cele până la Înălţare, dar şi duminicile de peste an, însă mărturiseşte, totodată, că fiecare zi este şi ar trebui să devină o zi a Învierii, întrucât Domnul Cel înviat este totdeauna cu noi. (3)
Ziua de Paşti este, aşadar, o concentrare mai vizibilă a ceea ce creştinul este chemat să trăiască în fiecare zi: „Hristos a înviat, bucuria mea!“ era salutul adresat totdeauna de Sfântul Serafim de Sarov celui pe care îl întâlnea.
Cunoaşterea şi trăirea tainei Învierii se pot împlini în fiecare clipă a vieţii, prin mărturisirea credinţei celei drepte, prin nădejde mântuitoare, prin dragoste atotcuprinzătoare, prin rugăciune fierbinte şi smerenie adevărată şi, mai ales, prin Dumnezeiasca Liturghie, care le cuprinde pe toate.
De aceea, în acest cuvânt pastoral, ne vom opri o clipă asupra Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, ca trăire a tainei morţii şi Învierii Domnului Hristos, ca trăire a tainei morţii şi învierii noastre. Săvârşită în fiecare zi în multe mănăstiri şi, cel puţin o dată pe săptămână, în bisericile de parohie, Sfânta Liturghie oferă posibilitatea ca omul, pătrunzând în adâncul ei, să descopere adevărul Învierii şi, prin aceasta, viaţa lui să capete un sens şi să se bucure de lumină.
Iubiţi credincioşi,
Sfânta Liturghie este, pe de o parte, mărturisire sau „pomenire“ a jertfei şi Învierii lui Hristos, iar, pe de altă parte, izvor de înnoire şi viaţă veşnică pentru cei care trăiesc în duhul liturgic al mărturisirii pascale.
Cu puţin înainte de moartea Sa pe Cruce, la Cina cea de Taină, Hristos a dăruit ucenicilor şi, prin ei, şi nouă, taina „pomenirii“ morţii şi Învierii Sale, adică Euharistia, ca mijloc prin care să fim mântuiţi de moarte şi să dobândim harul Învierii. „Domnul Iisus, spune Sfântul Apostol Pavel, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea». Asemenea şi paharul după Cină, zicând: «Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea». Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.“ (4)
„Pomenirea acestor înfricoşate fapte din viaţa lui Hristos, mărturiseşte un părinte monah din zilele noastre, se face zilnic de către Biserică în taina Sfintei Euharistii. (...) Crucea Lui a şters păcatul şi moartea Lui a devenit izvorul vieţii. Prin pomenirea biruinţei lui Hristos, înălţăm stindardul biruinţei Sale în inimile noastre şi prin harul Său noi ne arătăm biruitori asupra păcatului şi, prin urmare, şi asupra morţii.“ (5)
Această „pomenire“ a morţii şi Învierii Domnului Hristos, în Liturghie, se cuvine a fi înţeleasă nu doar ca o simplă amintire a unui fapt istoric, ci mai ales „ca o vie pătrundere în tărâmul Duhului lui Hristos, în dimensiunile Sale dumnezeieşti şi pământeşti“, „Liturghia, în veşnica sa realitate, fiind Paştile Domnului“ (6).
Pătrunzând, aşadar, tot mai adânc în duhul „pomenirii“ morţii şi Învierii lui Hristos, devenim, prin Euharistie, încă din lumea aceasta, părtaşi ai vieţii celei veşnice: „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. (…) Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. (...) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (7).
Pregustată încă de aici, bucuria împărtăşirii de Hristos-Dumnezeu va deveni deplină în lumina celei de-a doua veniri a Sa la sfârşitul veacurilor: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase!, exclamă cântarea Bisericii, O, Înţelepciunea şi Cuvântul şi Puterea lui Dumnezeu! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale“ (8).
Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,
Mare este taina Învierii lui Hristos trăită în Dumnezeiasca Liturghie! Bucuria Învierii devine în Sfânta Liturghie bucuria tuturor oamenilor care, în stare de prezenţă şi conştientizare a evenimentului la care iau parte, devin uniţi şi între ei prin împărtăşirea din acelaşi Hristos: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh“, glăsuieşte rugăciunea Bisericii (9). Împărtăşindu-se împreună de Hristos Cel jertfit şi înviat pentru ei, oamenii cresc în unire şi dragoste între ei şi primesc „putere să se iubească şi ei până la jertfă“ (10). Sfânta Liturghie devine, aşadar, locul central şi timpul esenţial de îmbrăţişare, în rugăciune şi dragoste, a întregii lumi, cu durerile şi bucuriile ei. Prin această taină, spune Părintele Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, „Domnul ne atrage spre a îmbrăţişa în duh întreaga lume, unde în fiecare clipă milioane de oameni sau sunt zdrobiţi de loviturile asprei sorţi, sau zac la porţile morţii şi cu suspinurile lor cheamă asupră-le ajutorul de Sus. În măsura propriei noastre experienţe a tot felul de suferinţe, ne putem afunda în marea nemărginită a suferinţelor oamenilor şi, prin rugăciune, a împărtăşi groazele lor, ba uneori şi bucuriile. (...) În această rugăciune cunoaştem pe Hristos pogorându-Se în iad, din nemăsurata Sa dragoste - biruitoarea morţii“ (11).
Prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în duh de rugăciune curată pentru toţi - inclusiv pentru vrăjmaşi şi, în mod special, pentru deznădăjduiţii acestei lumi -, în smerenie şi veghe duhovnicească, inima şi mintea omului devin „rai“, cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, „munţii şi stâncile „împietririi sufleteşti, ai necunoaşterii şi ai mândriei sunt sfărâmaţi, în om „trezindu-se dorul de libertate“ (12).
Acestea, precum şi multe altele, sunt darurile prin care Liturghia lucrează tainic, dar real, asupra omului, cuprinzându-l bucurii nebănuite, dătătoare de sens şi lumină. Este acea „dumnezeiască veselie „ce izvorăşte din „rodul cel nou al viţei“ prin Liturghie, „în ziua cea vestită a Învierii“, cum spune cântarea Bisericii în noaptea de Paşti (13).
Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos,
În această noapte plină de lumină a Sfintelor Paşti, bucuria Învierii cuprinde sufletele noastre. Este bine să se cunoască adevărul, experimentat de mulţi, că această bucurie poate fi păstrată şi dincolo de perioada Paştilor, prin mijlocirea Dumnezeieştii Liturghii. „De fiecare dată, după Liturghie“, ar trebui să avem „simţământul Paştilor de-biruinţă-purtătoare şi de-lumină-purtătoare.“ (14)
A fi tot timpul în ambianţa de lumină a Învierii înseamnă a trăi în tărâmul sfânt al Liturghiei, cel puţin o dată pe săptămână. În răstimpul dintre două Liturghii, creştinul este chemat să prelungească bucuria primită la Liturghia la care a participat şi să aştepte aceeaşi bucurie de la Liturghia la care va participa, împărtăşindu-se cu Preacuratele Taine. Astfel, omul îşi clădeşte întreaga viaţă pentru ca aceasta să devină o neîncetată săvârşire a Sfintei Liturghii înaintea Preasfintei Treimi. Viaţa lui devine, în pofida suferinţelor şi încercărilor de tot felul, o neîncetată bucurie pascală, printr-o neîncetată Liturghie. Astfel, primesc viaţă cuvintele rostite la sfârşitul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc“ (15); „Am avut pomenirea morţii Tale, văzut-am chipul Învierii Tale, umplutu-ne-am de viaţa Ta cea nesfârşită, îndulcitu-ne-am de hrana Ta cea neîmpuţinată“ (16).
Având un asemenea dar de viaţă, de lumină, de bucurie în Liturghie, să rămânem aproape de biserică, de altar, de spovedanie, de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Există atâta moarte în lume pentru că nu ne apropiem de izvorul bogat în viaţă al Liturghiei. Există atâta tristeţe în lume pentru că nu ne lăsăm sufletele să se hrănească din bucuria pascală a Liturghiei. Domină atâta însingurare peste viaţa oamenilor, chiar şi între creştini, pentru că Liturghia nu mai este trăită în adâncimile şi cuprinderile sale duhovniceşti, transformându-se, adesea, în simplu ritual, în rutină distrugătoare de viaţă, în „serviciu religios“ ca oricare altul.
De aceea, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască darul înţelegerii duhului dătător de viaţă şi înviere al Sfintei Liturghii. Să ne lăsăm sufletele cuprinse de bucuria Învierii lui Hristos şi să prelungim această bucurie prin trăirea ei la Liturghia săvârşită în biserica mănăstirii sau parohiei din care facem parte. Să încercăm a trăi, nu numai în biserică, ci şi acasă sau la locul de muncă, în ritm de Liturghie, în frică şi dragoste de Dumnezeu, în ataşament faţă de valorile familiei şi ale neamului.
Dumnezeu să vă aibă pe toţi în lumina Învierii Sale, să vă fie alături în clipe de cumpănă, să vă cuprindă pe toţi în harul, binecuvântarea, iertarea şi iubirea Sa!
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
Dorindu-vă tuturor o sărbătoare a Învierii cu bucurie, vă îmbrăţişez cu dragoste de frate şi părinte.
Al vostru către Dumnezeu rugător,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Postări
