marți, 21 iulie 2009

Luminãtorul, de Vasile Voiculescu


Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra soarele cu obrocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre...
Şi-şi blestema întunericul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii, goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răsturnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul...
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi-a izbit năprasnic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcutã-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el odată,
Lumea toată...
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi infiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.


luni, 20 iulie 2009

Mă întreb: ce-i face pe unii oameni, care nu mă cunosc decât din cele pe care le spun prin conferinţe sau pe Site, să-mi spună: "te iubesc!"?



Gândul care îmi vine este: dorul lor de iubire! Nevoia lor de a fi iubiţi şi de a se iubi pe ei înşişi curat, după porunca lui Dumnezeu. Ştii, psihologii spun că, noi oamenii, proiectăm pe cei din jurul nostru, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, tot ce ni se pare inacceptabil la noi înşine. Tot, şi bune şi rele! Aşadar, poate că, obosită de cei care ţi se oferă ca să proiectezi pe ei toate "păcatele care te-au ajuns din urmă", proiectezi pe mine, tot ce e minunat în tine! De ce ai face-o? Ca să ai curajul să te iubeşti, să te admiri, să te apreciezi pentru tot ce nu îndrăzneşti să crezi "de bine" despre tine! La fel şi cu cele rele: ca să ai curajul să le vezi, să le condamni, să le urăşti şi să te lepezi de ele!
Dar cum ne lepădăm de ale noastre când le proiectăm pe ceilalţi? Simplu: îi judecăm, îi acuzăm şi ne lepădăm de ei! Şi totuşi coşmarul reîncepe de fiecare dată la fel: alţii vin în locul celor plecaţi sau alungaţi şi aceia, după o scurtă vreme, devin exact ca cei plecaţi! Şi ne întrebăm uluiţi: cine scrie scenariul? Ce are cu mine scenaristul? Oare, toţi oamenii sunt la fel?
Şi iarăşi şi iarăşi o luăm de la capăt trăind tragedia care răzbate din povestea ta... până ajungem la "fundul sacului" şi ne oprim înmărmuriţi de durere şi nedumerire. Atunci putem pune întrebarea: unde eşti, Doamne? Sau, cum întrebi tu: unde este Iisus?
Şi cred că tu ştii, copil drag, (Nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit, i-a spus Domnul lui Pascal) că El este în inima ta, atât de fragedă şi totuşi atât de rănită. E acolo, ascuns, cuibărit, de când erai mică şi te aşteaptă să te întorci la tine! Şi de vei intra, te va lua de mână şi te va duce în Biserica Lui ca să te mângâie, să te spele, să-ţi vindece rănile şi să te hrănească şi să-ţi dea să bei Apa Lui cea Vie şi să te facă nouă! El, Domnul, pe toate le face noi! Şi să-I dai un timp pentru asta! Totul e atât de simplu! Dar atât de greu de făcut când ai 20 de ani şi eşti dezamăgit de toate! Dar în momentul în care nu mai putem suferi deloc, deloc, şi nu mai voim să primim plăcerile pe care ni le oferă păcatul, aflăm degrabă drumul de întoarcere şi intrăm în Bucuria aceea pe Care Domnul ne-o dă prin Simpla lui Prezenţă. Aşează-te în faţa unei icoane într-o biserică, închide ochişorii şi intră in trupuşorul tău aşa cum ai intrat în biserică: pentru întâlnirea cu El! Trupul nostru e templu al Duhului Sfânt, indiferent cât de tare l-am rănit sau l-am profanat făcând din el capişte idolească. De îndată ce ne revenim în noi înşine, ca fiul risipitor, şi îngenunchem în faţa Milostivirii Lui, aflăm Calea, aflăm Locul, aflăm mângâierea! Mergi mai întâi să te odihnească şi să primeşti mângâierea Lui vindecătoare şi abia apoi vei putea să lucrezi poruncile despre care îmi vorbeşti. Ai încă rezerve mari de energie şi creativitate! Curaj! Ai încredere!

Prietenul tău din copilărie, Iisus Domnul, te iubeşte şi te aşteaptă la întâlnirea aceea! Îl vei recunoaşte imediat, deşi acum, relaţia va fi altfel!

Maica Siluana, „Împreuna dumiriri pe Cale”

duminică, 19 iulie 2009

Muntele Athos: Schitul Sfântul Prooroc Ilie




„Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înainte-mergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei har, bolile goneşte şi pe cei leproşi curăţeşte; pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe el le izvorăşte tămăduiri.”

vineri, 17 iulie 2009

“E vreme s-arunci pietre” , Cântec de Savatie Baştovoi



ECLEZIASTUL

E vreme s-arunci pietre şi vreme să le strîngi,
E vreme ca să urli şi vreme e să plîngi.
E vreme să iubeşti, dar şi să te desparţi.
E vreme pentru pace şi vreme să te baţi.

E vreme să vorbeşti şi vreme să asculţi.
E vreme să fii jertfă şi vreme e să lupţi.
E vreme pentru toate şi nu te întrista:
Tu hotărăşti ce vrei să faci cu viaţa ta!


...preluat de AICI

joi, 16 iulie 2009

La mulți ani iubită mamă!






miercuri, 15 iulie 2009

Libertate sau constrângere?

Un dans cu adevărat magnific...



...și o relatare din labirint (Labirintul codependenței)

Torvill si Dean, figuri celebre ale patinajului artistic, se rotesc pe gheață iar brațele, picioarele sau chiar gâturile lor se unduiesc înălțându-se reciproc se desprind apoi și iar se înlănțuie. Par a fi o singura ființă. Deodată se despart. În perfectă armonie alunecă în cercuri spiralate, vin unul spre celălalt și iată-i din nou împreună o singură ființă. Imaginați-vă acum că Torvill și Dean încearca să-și facă numărul legați unul de celălalt în zona taliei. Nu se mai pot roti, nu se mai pot desprinde, gata cu figurile complicate. Acum ei nu pot decât să stea față în față. Și cele mai grațioase mișcări îți dau impresia că partenerii sunt trași și zgâlțâiți fără milă în toate direcțiile. Gata cu minunata sincronizare, gata cu armonia unduitoare a cuplului, cu mișcările subtile ale unei coregrafii complicate. Ce mai poate fi interesant atunci când partenerilor le este imposibil fizic, să se îndepărteze sau să-și schimbe poziția?
Există ceva într-o relație de codependență căreia i s-ar potrivi cel mai bine termenul de „constrângere” ? Partenerii sunt legați unul de celălalt de parcă i-ar uni o funie invizibilă. Cea mai mică mișcare a unuia, stârnește reacția celuilalt. Pozițiile lor sunt rigide, fiecare cuvânt sau gând sunt controlate, evaluate în funcție de reacția celuilalt.”

Cât de diferită este libertatea alegerii care guvernează relațiile de interdependență! Dorința se află acolo dar nu și nevoia intens constrângătoare. Dragostea pentru un soț, părinte, copil sau un prieten este o problemă de liberă alegere. Dacă dansul o cere, cei doi se pot roti liberi cu mult mai multă grație și originalitate. Fiecare poate crește și evolua spiritual fără a dăuna relației!”

marți, 14 iulie 2009

O comunitate unită este o forţă

O comunitate unită este o forţă. Un dicton validat de istoria recentă a comunităţii româneşti de pe lângă biserica Sfânta Parascheva din Boston.
Înfiinţată la 30 martie 1996 odată cu prima slujbă religioasă românească din zona metropolitană Boston, această comunitate tânără a simţit nevoia găsirii unui lăcaş de cult, un loc de întalnire a românilor cu Dumnezeu, spaţiu catalizator al aspiraţiilor româneşti.
Rezolvarea problemei, a venit odată cu efortul pe care românii inimoşi şi dedicaţi din zonă l-au făcut în acel moment. Astfel că în luna mai a anului 1999 se semnează actele pentru cumpărarea lăcaşului de cult şi bisericii în localitatea Wakefield, o suburbie a oraşului Boston. S-a pus atunci temelia comunităţii româneşti din zona Bostonului şi în plus, o familie generoasă a donat un obiect neobişnuit cu o valoare mai mult decât simbolică pentru noua biserică. Este vorba de o bucată de cărămidă din ruinele bisericii Sf.Vineri din Bucureşti dărâmată de dictatorul Ceauşescu prin programul de sistematizare a României.
Biserica Sf. Vineri trăieşte astfel în biserica Sf.ânta Parascheva din Boston prin această bucată de cărămidă aşezată în altarul acesteia din urmă ca mărturie a spiritului românesc peren, neînfrânt de adversităţile istoriei.
În acele zile de început biserică a fost slujită cu dăruire prima dată de pr. Nicholas Apostola şi de pr. Nicolae Simion, cel din urmă fiind prezent şi azi în altarul Sf. Parascheva săptămână de săptămână.
Spiritul comunităţii româneşti din zonă este augumentat de activitatea bisericii Sfânta Parascheva, care este loc de întâlnire a românilor din zonă, centru spiritual şi locaţie a Şcolii de Duminică, unde copiii enoriaşilor învaţă limba română şi tradiţiile româneşti ale sărbătorilor.
Reporter RadioDiaspora: Stăm de vorbă cu pr. Nicolae Simion, preot paroh al bisericii Sf.Parascheva din Wakefield, suburbia Bostonului, cu ocazia marcării a 13 ani de la înfiinţarea comunităţii din zona Bostonului şi a zece ani de la cumpărarea lăcaşului de cult. Povestiţi-ne despre începuturile comunităţii Sf Parascheva. De ce aţi ales numele de Sf Parascheva?... Ce a fost mai greu de realizat?
N.Simion: Numele bisericii noastre a fost ales în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, şi în memoria bisericii Sfânta Parascheva (fosta Sfânta Vineri aşa cum era cunoscută de bucureşteni) dărâmată de un sistem ateu şi centralizat strâns în jurul unei persoane abuzive şi apoi spre aducerea aminte că odată ajunşi pe pământ american, Sfânta Parascheva să ne fie un exemplu de viaţă şi credinţă. Ce a fost mai greu?! Adaptarea într-o ţară străină, formarea comunităţii şi acumularea fondurilor necesare construirii propriei noastre biserici în care să ne simţim români, să trăim ortodoxia şi să avem şi noi o bucată de pământ românesc în această parte a lumii.
ReporterRD: Am înţeles că printre realizările bisericii se numără şi vizitele a numeroase personalităţi, oameni de cultură, politicieni, doctori, avocaţi şi chiar a principesei Margareta. Puteti detalia?
N.Simion: Într-adevăr biserica noastră a avut oaspeşi deosebiți: slujitori ai lui Dumnezeu, oameni politici, oameni de cultură şi artă, oameni de ştiinţă. Principesa Margareta alături de Principele Radu au fost printre primii oaspeţi ai bisericii noastre. Numele celor care au trecut pragul bisericii Sfânta Parascheva vor rămâne în istoria Bisericii şi a comunităţii ortodoxe de aici ca momente de referinţă.
Reporter RD: Ştim că biserica Sfânta Parascheva aparţine de Patriarhia Română reprezentată de episcopul românilor din SUA şi Canada Arh. Nicolae Condrea, însă în paralel coexistă o altă ramură a comunităţii româneşti din America, aşa - numita "Vatră Românească". Care sunt prospectele unirii celor două comunităţi bisericeşti?
N.Simion: Pentru a răspunde acestei întrebări este necesar înţelegerea organizării bisericii Ortodoxe. Biserica aparţine comunităţii pe care o reprezintă, învăţătura ortodoxă este unică, adică Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos; apoi Biserica îşi desfăşoară activitatea sub conducerea spirituală a Preotului paroh şi a Arhiereului Locului şi este în comuniune cu toate bisericile dintr-un patriarhat şi, în general cu toate bisericile ortodoxe care respectă rânduiala canonică. Şi să răspund întrebării: biserica Sfânta Parascheva rămâne deocamdată sub rânduiala canonică a Patriarhiei române şi sub supravegherea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi ca proprietate aparţine comunităţii ortodoxe românești din Boston.
ReporterRD: Ce proiecte administrative derulaţi la biserică în această perioadă?
N.Simion: Anul acesta, ca de altfel în toţi anii precedenţi am avut lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare ale bisericii noastre. Vara aceasta avem în lucru schimbarea acoperisului bisericii, care a început să se degradeze şi, probabil, ridicarea troiţei în memoria celor adormiţi în Domnul ai familii­lor, şi în memoria eroilor şi martirilor români şi americani, care va fi construită în curtea bisericii şi nu în ultimul rând, dacă Sfânta Parascheva va dori şi rândui să aducem Veştmântul Sfintei de la Iaşi în biserica noastră pentru care avem binecuvantarea Părintelui nostru Arhiepiscop Nicolae.
Reporter RD: Comunitatea românească din zonă e în plină expansiune în această perioadă. Cum vă gândiţi, parinte Simion, să faceţi faţă nevoilor crescânde ale comunităţii?
N.Simion: Este o întrebare dificilă, iar dificultatea de a răspunde se datorează în parte şi rupturii dintre ortodoxismul românesc şi american ce persista de peste 50 de ani. Dorinţa mea este şi va rămâne aceeaşi: de a lăsa urmaşilor, alături de credinţă şi o biserică ortodoxă corespunzătoare canonului ortodox. Deocamdată să ne îngrijim biserica pe care o avem.
Reporter RD: Se împlinesc 13 ani de la înfiinţarea comunităţii româneşti de pe lângă Biserica Sfânta Parascheva; comunitatea a rămas unită şi e pe cale să devină o voce distinctă în arealul nord-american. Care sunt ingredientele succesului unei comunităţi româneşti din diasporă?
N.Simion: Succesul unui preot vine de la urmarea învăţăturii Mântuitorului Hristos: îl respecţi pe Hristos şi El te ajută. Trebuie să fii răbdător, îngăduitor şi deschis cu oamenii şi în mod deosebit să dai dovadă de interes pentru biserică şi nu doar să îţi rezolvi interesele personale şi apoi să cauţi o biserică mai îmbunătăţită. Ca să ai succes, aşa cum îmi spunea un prieten matematician, tu însuţi ca preot şi credincios trebuie să fii biserica.

(Articol realizat de Sebastian Rus și publicat în ”Gândacul de Colorado”)






În mod special, doresc să-i mulțumesc pe această cale, părintelui meu duhovnic, Nicolae Simion, pentru modul în care iși aduce contribuția la păstrarea firescului (ortodoxiei), într-un timp si într-un loc în care, normalitatea a devenit ceva foarte greu de identificat! (Delia H.)