Despre opusul iubirii...

"Sfânta Biserică nu consideră nicidecum şi niciodată că iubirea dintre bărbat şi femeie este păcat! Iubirea nu este păcat. Ceea ce numeşte Dumnezeu şi Biserica Lui păcat, este desfrânarea, ceea ce este cu totul şi cu totul opus iubirii.

În iubire, cel iubit e o taină, e persoană, e izvorul unei bucurii care te umple de uimire şi pentru care eşti capabil să-ţi dai viaţa ca acela să aibă mai multă viaţă şi bucurie.

În desfrâu, cel dorit, e dorit ca să nu fii tu singur, ca să ai tu pe cineva, ca să te simţi tu bine, şi mai ales e poftit ca ceva de la care poţi obţine voluptatea pe care o cauţi orbeşte. Dacă în primele momente ale unei "iubiri din afara Nunţii" totul pare dragoste şi dăruire, în relaţia intimă, totul devine căutare oarbă a voluptăţii. În voluptate tot omul e egoist. Pe acolo vine moartea acestei "iubiri". Dacă celălalt nu mai "asigură" porţia de voluptate căutată, cu "regrete" sau fără, e părăsit, e lepădat ca un obiect inutil...

Iată de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Iată de ce vine în noi prin Sfintele Taine cu harul Său! Ca să ne vindece de această cumplită cădere la nivelul unor obiecte de consum!

Numai harul venit prin Nuntă ridică relaţia dintre bărbat şi femeie la nivelul ei de Taină între două persoane de o infinită valoare. Numai harul Nunţii face posibilă iubirea dintre bărbat şi femeie şi atunci când furia adolescentină a impulsurilor sexuale s-a potolit. Numai Nunta ridică sexualitatea la rangul ei de putere umană dătătoare de viaţă!

Un Părinte spunea că relaţia intimă dintre bărbat şi femeie dinainte de Nuntă, se deosebeşte de cea de după Nuntă, aşa cum se deosebesc pâinea şi vinul de după Prefacerea Darurilor, de pâinea şi vinul aduse de noi la Sfânta Liturghie.

Cine are urechi de auzit, să audă şi să se bucure de Adevăr!"

Maica Siluana

Sursa:http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=87

Read More

Ținerea de minte a răului...

"Precum fumul alungă albinele, tot așa ținerea de minte a răului alungă cunoștința din inima...În ce se dizolvă ținerea de minte a răului? În aducerea aminte de frica de Dumnezeu si de ziua sfârșitului...Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu-l judeca, nici nu-l urî, pentru ca nu cumva să cazi și tu în același păcat. Zi mai bine: eu sunt mai rau decât acesta! " 

Sfântul Efrem Sirul 

Conferință Oravița, 10 aprilie 2009

"Dumnezeu nu este drept, Dumnezeu este milostiv, noi ne mântuim cu mila lui Dumnezeu. Când spunem, Doamne fă dreptate,dacă ne-am cerceta gândul, am vedea că de fapt am vrea să spunem, Doamne pedepsește-l că uite ce mi-a făcut. Deci acesta este gândul dreptății. Tinerilor, ca să se întoarcă la Biserică, le spun, încercați să vorbiți cu El, încercați să vă împrieteniți ci Mântuitorul, să vă rugați Lui. Nu renunțați la nimic din ce vă place dar încercați să-L cunoașteți și să vă rugați. Pe măsură ce te rogi, harul lucrează și încet, încet ceea ce-ți plăcea te dezgustă. La început harul vine la tineri, vine ”buluc” așa, la început toți care ne întoarcem la Biserică, trăim un har foarte puternic și apoi pleacă de la noi ca să lucrăm poruncile și din credință nu doar sub har. Un alt lucru pe care-l spun tinerilor și oamenilor care nu merg la biserică, să asculte glasul lui Dumnezeu, dinăuntru nostru. Dumnezeu a pus în noi vocea lui care este durerea. Durerea noastră este strigătul lui Dumnezeu: oprește-te te doare, ca și cân i-a zis Sfântului Apostol Pavel ”greu trebuie să-ți fie să dai cu piciorul în tăpușă”, suferi , ești necăjit, nu înghiți pastile, nu îți pune ”pile”, nu îți ”aranja” viața ci oprește-te de la răul pe care-l faci! Oprește-te de la ceea ce faci și care-ți produce suferință. Schimbă-ți viața, cum spunea părintele Arsenie Boca ”oamenii strigă la Dumnezeu Doamne, schimbă-mi viața, scapă-mă de necaz și Dumnezeu strigă la om, omule renunță la păcat, schimbă-te tu pe tine”, aceasta este mișcarea pe care trebuie să o facem. Un tânăr pricepe lucrul ăsta, atât de mulți tineri se întorc și se vor întoarce în Biserică, pentru că sunt cumplit de răniți, imaginarul lor e făcut ”varză” cu ce văd în filme, în familie, trupul lor este asaltat din toate direcțiile, suferă, caută alinare, caută dragoste și foarte mulți ajung la biserică din iadul în care sunt. Părintele Rafail spune că ”omul l-a pierdut pe Dumnezeu în Rai si-l gasește în iad”. În iadul în care e lumea aceasta, de astăzi, mulți oameni îl găsesc pe Dumnezeu și se întorc Acasă, se întorc la Biserică! "

Read More

Tinerețea...vârsta întrebărilor

                      Conferință Craiova, aprilie 2005

Read More

Invitație la dans...

Metaniile sunt, cu adevărat, un dans duhovnicesc. Sunt Rugăciunea trupului smuls inerţiei şi moleşelii specifice delăsării în robia păcatului sub toate formele lui. Ele sunt una din lucrările tainice prin care, acest miracol psiho-biologic, umilit şi batjocorit de păcat, este ridicat la demnitatea lui de Templu al Duhului Sfânt! Metaniile sunt mici şi mari. În metaniile mici, stăm în picioare în faţa lui Dumnezeu şi ne însemnăm, adică devenim semne vii, cu Sfânta Cruce mărturisind că numai prin ea şi prin jertfa Celui ce S-a răstignit pe ea pentru noi, suntem iarăşi făpturi verticale, suntem iarăşi axa care uneşte cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul şi pipăitul cu nepipăitul... Apoi ne aplecăm în faţă şi atingem pământul cu vârful degetelor de la mâna dreaptă, mărturisind, fără cuvinte, că suntem din ţărână făcuţi şi că adesea am căzut iarăşi în ea. Apoi, ne ridicăm, mărturisind prin aceasta că am primit darul Învierii, darul Răscumpărării şi, iată, iarăşi suntem scară la cer cu mila Celui Ce S-a răstignit pentru ca Învierea Lui să devină înălţarea noastră. Şi iarăşi repetăm, pentru că iarăşi cădem, şi iarăşi ne ridicăm, spunând mereu, în timp ce ne însemnăm cu Semnul Crucii: "În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!" sau: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!" Facem atâtea închinăciuni câte sunt indicate în cartea de rugăciuni, sau câte ne-a dăruit părintele prin canon să facem, sau câte ne dă Duhul să facem în momentele noastre fierbinţi de rugăciune. E bine să luăm binecuvântare de la părintele pentru numărul lor, ca să fim ocrotiţi de năvala diavolului mândriei care stă să ne înghită pe toţi, şi după ce am pornit pe Calea mântuirii!

 Metaniile mari, duc mişcarea trupului mai departe. După ce ne închinăm stând în picioare, ne aplecăm înainte, ducem ambele mâini la podea îndoind coatele şi ne sprijinim în palmele aşezate în dreptul umerilor. În acelaşi timp, îndoim genunchii până ajungem cu ei la podea şi atingem şi fruntea de pământ. În această poziţie, trupul nostru imită căderea Mântuitorului sub cruce pe Drumul Golgotei şi formează el însuşi o cruce! Apoi, imediat, împingem cu palmele în podea, îndreptăm genunchii şi ne ridicăm armonios în picioare. Semnificaţia mişcărilor este, cred, grăitoare de la sine şi, vei vedea, acel canal de comunicare pentru înţelesuri mult mai adânci şi mai mângâietoare decât aş putea eu formula prin cuvinte. Şi pe acestea le repetăm, de cele mai multe ori de 40 de ori, dar şi de atâtea ori de câte avem canon sau pravilă să facem. Încet, încet, respiraţia se pliază pe mişcările trupului şi devine şi ea rugăciune! Bătăile inimii vor intra şi ele în ritmul închinării, cântând cu recunoştinţă o adevărată odă a bucuriei de a fi, în sfârşit, folosită pentru a da Slavă Domnului ei, Celui ce Se sălăşluieşte în taină, de la Botez, în adâncul ei atât de necunoscut celui ce o are! 

Maica Siluana

 

Read More

O împărtășire cu Hristos!

                                    

Maica Siluana, conferință:”Dacă am ști darul lui Dumnezeu” Arad, 2006

”În timp, mi-am dat seama ca noi nu ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, nu ne bucurăm de darurile vieții, nu ne bucurăm de darurile din viața noastră, pentru că nu știm darul lui Dumnezeu. Nu știm cum lucrează darul lui Dumnezeu! Am fost atentă la ce spune Mântuitorul și apoi atentă de câte ori m-am întâlnit cu darurile lui Dumnezeu, în mine și în Sfânta Biserică. Aici spune: ” Cine bea din apa pe care i-o dau Eu, nu mai însetează...” și acesta ar fi un dar, ca darurile pe care le facem și noi dar aici aduce ceva  mai mult și spune ”...el va deveni izvor de apă vie”! Mergem mai departe la Sfânta Liturghie, noi ducem prescura și vinul la Sfântul Altar și sunt ”pregătite” de părintele și ies în fața noastră și le cinstim, și le numim ”Cinstitele Daruri”. Ale cui daruri sunt?! Au făcut deja o ”călătorie” de la Dăruitorul Dumnezeu care ne-a dăruit condiții prielnice pentru grâu și pentru vin, ne dăruiește și acum! Mă doare inima ce am văzut de la Alba Iulia până aici, ce ravagii a făcut Mureșul...însă noi, ori de câte ori folosim darul de a munci, în alt ritm și în alt chip decât cel rânduit de Dumnezeu, se supără apa pe noi... Dumnezeu ne-a dăruit condiții favorabile de climă, boabele de grâu și vremea potrivită, noi am dăruit munca noastră, am făcut grâul, faina, pâinea am copt-o și am dus-o la biserică, din struguri am făcut vinul și l-am dus la biserică și am dăruit ale noastre...după ce noi ducem cea ce am contribuit noi, Dumnezeu desăvârșește darul și ne dă înapoi pâinea și vinul, ca trupul și sângele Mântuitorului, adică îl face viață veșnică...”

”Dumnezeu vrea să Se ofere pe Sine și iubirea Lui, și nu doar bunurile Sale, așa cum tu, de exemplu, dorești prezența soțului tău și nu doar ce-ți „aduce” sau ofera în casa, nu? De multe ori cei de lângă noi ne oferă ce oferim noi și așa descoperim că nu asta căutăm.

Dacă învățăm să ne oferim pe noi înșine și nu ce avem sau facem, nu vom mai aștepta nimic „la schimb”, ci vom trăi bucuria sau durerea de a fi, cu cel căruia ne dăruim, în funcție de calitatea prezenței acestuia. Iar bucuria și durerea sunt chiar viață și chemări la mereu mai multă viață. Acesta e „paharul”...! Când îl bem dând Slavă lui Dumnezeu El transformă conținutul acestui pahar în Viața Care este El și totul se schimbă, pentru că tot ce ne aparține și ni se întâmplă devine „potir” al întâlnirii!”

Maica Siluana

Read More

Maica Siluana la Târgu Mureș

Maica Siluana Vlad s-a întâlnit cu elevii de la Colegiul „Papiu Ilarian” 

De: Sanda VIŢELAR

Maica Siluana Vlad a fost prezentă ieri la Târgu-Mureş unde a susţinut mai multe conferinţe duhovniceşi. Aceasta s-a întâlnit la orele prânzului cu elevii Colegiului „Papiu Ilarian”, cărora le-a vorbit într-un stil simplu şi uşor accesibil despre ce înseamnă să trăieşti o adoslescenţă frumoasă. „Am venit aici ca răspuns la o invitaţie şi am primit cu bucurie, am primit binecuvântarea şi sper să primesc putere de la Dumnezeu ca să le pot vorbi copiilor despre lucrurile care îi interesează”, a declarat Maica Siluana Vlad. Cu simplitate şi pacea caractristică omului care trăieşte în fericire cu Dumnezeu, Maica Siluana le-a vorbit deschis fără a avea o temă propusă dinainte. „L-am întrebat pe părintele de aici şi am înţeles că acesta şi-ar dori să vorbim despre cum putem trăi frumos în adolescenţă într-o lume ca cea de azi cu multe provocări. Nu ofer nimic ce nu mi se cere. Un om dacă nu cere nu primeşte şi de obicei copiii atunci când află că depinde de ei să fie fericiţi şi să trăiască frumos întreabă de problemele cele mai delicate legate de neputinţa de a confrunta durerile şi uşurinţa cu care apelăm la surogate ca să scăpăm de tensiunea responsabilităţii”, a mai spus aceasta.Elevii au fost receptivi cuvintelor şi sfaturile Maicii Siluana, mai ales datorită discursului liber şi a stilului inconfundabil prin care aceasta a ştiut să relaxeze atmosfera. Conferinţa a fost organizată de Catedra de Geografie, Arte şi Religie a Colegiului Naţional „Papiu Ilarian”. Directorul instituţiei de învăţământ Simion Bui a apreciat necesitatea unor asemenea întâlniri. „În această frumoasă zi de mai avem un eveniment deosebit la noi în colegiu, o întâlnire cu Maica Siluana care va vorbi elevilor despre purtarea acestora în societate şi despre bunătatea şi buna lor creştere”, a spus Bui.Tot în cursul zilei de ieri, Maica Siluana Vlad a susţinut, de la orele 18.00 o conferinţă la Biserica Sfânta Ana ce a avut ca temă „Creştinismul de astăzi, între confuzie şi dumirire”.

Articol preluat de aici:http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/9fc9685785/43944.html

Read More

Două moduri de a iubi...

Maica Siluana, Conferință București

”De multe ori, luxul de a se îndrăgosti îi costă foarte mult pe oameni! Dar numai dacă se căsătoresc înainte de a trece starea aceea de atracţie iraţională. Când ne simţim atraşi în mod "inexplicabil" de cineva, poate să fi un impuls al subconştientului care caută un "model" indus de un personaj real sau fictiv pe care l-am admirat, sau care nu ne-a plăcut pe noi! Căutăm, fără să ne dăm seama, o "recompensă"! Dar motivele pot fi multe. Important este că atracţia iraţională, numită îndrăgostire, este dictată de "creierul primitiv", vegetativ şi emoţional, care nu are acces la valorile nostre! După ce acela îşi rezolvă pretenţiile, putem să ne trezim lângă un om cu totul şi cu totul străin de sufletul nostru. De aceea, iubirea începe după ce trece starea de îndrăgostire. Acestă stare ne face atenţi la cineva şi, prin atenţie, descoperim taina persoanei sale. Dar dacă nu vedem nimic, ci doar ce e în capul nostru, inevitabil vom ajunge la dezastru! ... am cunoscut atâtea victime ale unor "mari iubiri" sfârşite în căsnicii "pasionale", cu gelozie, bătăi, jigniri, umiliri, încât vă recomand ca atunci când vă permiteţi luxul de care vorbiţi, să vă rugaţi mult, să culegeţi informaţii despre Făt Frumos, sau Ileana Cosânzeana şi să aveţi răbdare. Nu cred că e o soluţie să vă căsătoriţi fără a vă iubi! Dar merită să fii atentă la omul pe care poate nu-l vezi pentru că nu seamănă cu "prototipul"! ”

”...iubirea e durere pentru că presupune o permanentă naştere precedată de o la fel de permanentă moarte. Moare sugarul, se naşte copilul, moare copilul, se naşte adolescentul, moare adolescentul, se naşte tânărul, moare tânărul, se naşte omul matur şi în fiecare etapă trăim de mii şi mii de ori moartea individului pentru naşterea persoanei. Ne naştem prunci, dependenţi cu totul de părinţi şi ne lăsam, fără putinţă de legare, formaţi de aceştia. Ne luptăm să devenim indivizi autonomi că abia apoi, liberi şi în cunoştinţă de cauză, cu harul lui Dumnezeu, să alegem să devenim persoane libere şi iubitoare. Toate aceste morţi-naşteri sunt dureri - bucurii, care pot fi trăite doar ca moarte! Putem refuza bucuria naşterii întru existenţă personală, după asemănarea cu Dumnezeu! O putem refuza sau rata! Şi la Acea Înfricoşată Judecată, despre asta vom fi întrebaţi: Cine eşti? Ai devenit cel ce ai fost chemat să devii? Nu, nu e aspră sau lipsită de iubire şi milă Judecata, ci înfricoşată. Fiecare va trăi înfricoşarea după cum îi va fi inima: cutremurată de măreţia şi strălucirea lui Dumnezeu, uluită de marea Lui iubire şi milă, sau plină de frică şi resentiment şi revoltă că Dumnezeu e iubire şi milă! Dacă vei vedea în bucurie pe cineva care te-a făcut să suferi te vei bucura? Da, da, mare îţi va fi cutremurarea sufletului văzând ce puteai să trăieşti încă pe pământ fiind! Dacă nu, mare îţi va fi cutremurarea sufletului, văzând că "nevoia" ta de dreptate nu a fost nici măcar acum împlinită. Că iată Dumnezeu nu-l pedepseşte pe "cel rău"! Şi de ce nu o face? Mai întâi pentru că acela a cerut iertare şi a iertat şi, apoi, pentru că nu a vrut decât să-l ierte şi pe "cel rău" din tine!

Are sens ce spun?

Apoi, iubirea necondiţionată e durere pentru că presupune dăruire de sine, din sine, fără rezerve! Te dăruieşti pe tine, nu ceva din al tău: trupul tău, banii tăi, sentimentele tale, organele tale... "Şi dacă aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu că să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!" (1 Cor. 13, 3).

Noi, cei mici şi încă bolnavi de egoism, dacă nu putem şi nu ştim şi nu vrem să iubim cu iubirea pe care ne-o dă şi ne-o cere Dumnezeu, măcar să tânjim după ea, să o dorim, să acceptăm că orice durere poate fi trăită ca naştere a omului nou! Asta se poate numai şi numai când acceptăm să "lepădăm cele ale copilului" (1 Cor. 13, 11). Pentru noi, cei care facem împreună Seminarul iertării, am văzut că "cele ale copilului" sunt schemele noastre de apărare, de adaptare, sunt modurile păcătoase prin care am învăţat să ne apărăm de durerea produsă de abuzul celor mari asupra noastră pe care apoi, le folosim că să-i abuzăm pe cei mai mici că noi. Tot aici intră şi tot ce am moştenit din educaţia noastră, atât în cei "şapte ani de acasă" cât şi după aceea. Tot ce am învăţat de la lumea acesta pentru a obţine plăcere şi a fugi de durere, pentru a obţine plăceri şi satisfacţii imediate şi de lungă durată, fără să ţinem cont de nevoia sufletului nostru de Dumnezeu şi de aproapele!

Iertând, adică acceptând iubirea lucrătoare a lui Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în felul nostru de a fi, lepădăm aceste "apucături", lepădăm cele moştenite de la lumea aceasta şi alegem să facem ce învăţăm la Domul nostru Iisus Hristos, în Biserica Lui, prin Duhul Lui Cel Sfânt!

O, dacă ne-am opri o clipă să vedem cât de simplu şi concret e totul!

Dar, cum minunat spui: "Egoismul asta şi mândria... hmmm..."! ”

Maica Siluana

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=954

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=940

Read More