miercuri, 30 martie 2011

2 aprilie 2011, Conferința Părinților Isteți: „Ai Copil. Învață să fii părinte”


Sâmbătă, 2 aprilie are loc în premieră națională în Sala Mare a Teatrului Luceafărul din Iași, prima conferință dedicată părinților care vor să se dezvolte pe ei înșiși și care știu că a fi părinte se învață pe tot parcursul vieții lor.
Evenimentul este organizat de Fundația Varlaam Mitropolitul și Asociația Părinților Isteți  în parteneriat cu  Ministerul Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului, și este primul dintr-o  serie de evenimente bi-anuale, organizate momentan în Iași și București, cu perspectivă de extindere și în alte orașe din țară.
Agenda conferinței cuprinde intervalul orar 10:00 – 18:30, timp în care cei peste 400 de participanți vor interacționa cu medici, psihologi, specialiști în comunicare și formare și teologi. La finalul celor  4 sesiuni ale conferinței, părinții participanți vor fi inițiați în regulile de bază ale igienei relaționale, vor afla care sunt efectele patologice ale aditivilor alimentari și alimentelor rafinate, vor conștientiza importanța și impactul emoțiilor în relația cu copilul și vor afla cum pot crește un copil autonom, conștient de propriile nevoi cât și de nevoile celor din jur.


Primii 50 de  părinți care cumpără bilet își pot înscrie copiii la Atelierele de Creativitate și Mindlab, care se vor desfășura în paralel cu sesiunile conferinței.


„În ritmul alert și în valtoarea informațională de azi îți e din ce în ce mai greu să discerni “ce e cu adevărat mai bun” așa încât copilul tău să devină sănătos, autonom, responsabil și iubitor, cu stimă de sine, echilibrat, nonviolent și care să se bucure de viață în orice împrejurare. Conferința „Ai Copil. Învață să fii părinte” este primul pas înspre misiunea de a crea o comunitate de părinți implicați care caută soluții viabile și cu sens așa încât copiii lor să devină oameni cu adevărat împliniți și bucuroși în realitatea secolului 21” , declara Cristina Gheorghe, Director Executiv al Fundației Varlaam Mitropolitul.

Conferința din Iași are ca parteneri Radio Itsy Bitsy și Primăria Județului Iași. Sponsporii primei ediții la nivel național: Microsoft și Friesland. Partneri Media: TVR Iași, Ziarul de Iași, Magic FM, Radio Iași, Ziarul Lumina, Revista Glare.

marți, 29 martie 2011

DIN ÎNSEMNĂRILE SFÂNTULUI SILUAN ATHONITUL



Despre Sfântul Siluan...
Starețul Siluan, monah rus, intră în slujirea Domnului în Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, din Muntele Athos, la vârsta de 27 de ani, având ca întărire rugăciunile Părintelui Ioan de Kronstadt.



Despre tânjirea după Dumnezeu...
Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine. Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.”



Despre smerenie...
Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie mult... „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui” Şi prin aceasta, vrăjmaşii sunt biruiţi. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câştigă din nou putere. “






Despre har, voia lui Dumnezeu, libertate, pocăință, cunoaștere
Harul vine de la iubirea pentru fratele şi se păstrează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, harul lui Dumnezeu nu vine în suflet... Domnul iubeşte mult păcătosul ce se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său: „Unde ai fost, copilul Meu? De multă vreme te aştept”. Domnul îi cheamă la El pe toţi prin glasul Evangheliei, şi glasul Lui răsună în lumea întreagă: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Veniţi şi beţi apa cea vie. Veniţi şi învăţaţi că Eu va iubesc. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş chema. Nu pot suferi să se piardă nici măcar una dintre oile Mele. Chiar şi pentru una singură Păstorul se duce în munţi să o caute!” ."




Despre iubire; Suntem copiii lui Dumnezeu şi asemenea Domnului; Despre Maica Domnului; Despre sfinţi; Despre păstori şi despre duhovnici...
Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei."



Despre monahi; Despre economul mănăstirii; Despre ascultare...
"Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi... Adevăratul ascultător urăşte voia sa proprie şi îl iubeşte pe părintele lui duhovnicesc. "



Despre războiul duhovnicesc; Marea ştiinţă; Despre gânduri şi înşelare; Plângerea lui Adam...
"Domnul iubeşte sufletul curajos şi înţelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul şi să ascultăm de duhovnici: în ei viază harul Duhului Sfânt. "





În data de 26 noiembrie 1987 este canonizat, de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, unul dintre cei mai mari sfinți ai secolului XX. Sfântul Siluan este prăznuit pe data de 24 septembrie, ziua în care s-a mutat la Domnul.



Sfinte Siluane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

luni, 28 martie 2011

joi, 24 martie 2011

25 martie - Buna Vestire


Binevesteşte, pământule, bucurie mare. Lăudaţi, ceruri, mărirea lui Dumnezeu.
Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iară buzele credincioşilor fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige: Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine.

duminică, 6 martie 2011

Post, rugăciune, tăcere...


Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoințelor celor duhovnicești. Să ne luminăm sufletul, să ne curățim trupul. Să postim precum de bucate, așa și de toată patima, desfătându-ne cu virtuțile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toți a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu și Sfintele Paști, duhovnicește bucurându-ne. (Stihiră din Triod)

marți, 1 martie 2011

1 Martie 2011

breslo-633859-product 2321627459_080dbd10ea
dsc00854 snowdropsbig
snowdrops_eranthis_snowx1200 model 1 fundita
snow-drops-spring snowdrops
breslo-633859-product ws_Quiet_Snowdrops_1920x1440
420372040_e476fac8d5 snowdrop



Să aveți o primăvară frumoasă cu multă pace și bucurie de la Domnul!

miercuri, 23 februarie 2011

Biofizicianul şi teologul Virgiliu Gheorghe: "Pornografia, maladia secolului XXI"

Aula "Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a găzduit miercuri, 9 februarie 2011, o conferinţă susţinută de biofizicianul şi teologul Virgiliu Gheorghe. Conferinţa a avut tema "Pornografia, maladia secolului XXI", prefaţând lucrarea cu acelaşi titlu care va fi lansată în curând.



"Pornografia, maladia secolului XXI"
partea I
partea a II-a

La conferinţă au fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, conf. dr. Ciprian Streza de la facultatea amintită, Ciprian Onica, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Sibiu, studenţi, liceeni, tinere cadre didactice din învăţământul sibian, precum şi alte cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Organizarea conferinţei s-a datorat parteneriatului dintre ASCOR Sibiu, Mitropolia Ardealului, facultatea sibiană amintită şi Asociaţia "Familia noastră".
Conferinţa s-a adresat în primul rând tinerilor, dar şi celor mai în vârstă, şi a avut ca scop prezentarea sistematică şi bazată pe studii necunoscute opiniei publice din cauza dezinteresului mass-media, a pericolelor fizice şi psihice pe care le are consumul de pornografie. Prezentarea s-a bazat pe studii de specialitate realizate de medici din străinătate şi pe învăţătura Bisericii Ortodoxe, care condamnă actele pornografice de orice fel şi consumul acestora. Introducerea a fost făcută de Ciprian Onica şi de conf. dr. Ciprian Streza, care l-a prezentat pe oaspetele de seamă.
"Pornografia este o problemă mondială"
În cadrul conferinţei, Virgiliu Gheorghe a prezentat statisticile ultimilor ani din întreaga lume privind consumul de pornografie încă de la vârste fragede.
"În Statele Unite ale Americii (SUA), există astăzi conceptul de "dependenţă de pornografie". Sunt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect. Există acolo mii de psihoterapeuţi şi costă enorm această terapie. Statisticile arată că în SUA există 25 de milioane de dependenţi de pornografie, în condiţiile în care dependenţi de alcool sunt 15 milioane, iar de droguri, 4,5 milioane. S-a ajuns ca în SUA, în ultimii ani, dependenţa de pornografie să depăşească cu cinci milioane celelalte două adunate. Statisticile arată că 70 la sută din bărbaţii cu vârste între 17 şi 35 de ani consumă pornografie, iar 30 la sută din femei consumă şi ele pornografie. În 48 la sută din familiile americane pornografia este o problemă, iar 60 la sută din divorţurile din această ţară, conform Asociaţiei Avocaţilor Maritali, se datorează consumului de pornografie. Am dat exemplul SUA pentru că acolo există studii şi statistici foarte bine făcute, dar pornografia este o problemă mondială", a spus Virgiliu Gheorghe.
Alternativele oferite de Biserică
În continuarea conferinţei, Virgiliu Gheorghe a vorbit despre efectele fizice şi psihice devastatoare pe care le are consumul de pornografie, cu multe detalii de ordin medical, susţinute de studii concrete. "Pornografia acţionează la fel ca heroina sau cocaina, producând dopamina, un neurotransmiţător care ajută la comunicarea dintre neuroni şi este implicat în toată activitatea umană pentru că mediază procesul de atenţie. În momentul în care te gândeşti la ceva, creşte nivelul dopaminei dacă te interesează şi scade dacă nu te interesează. Dopamina controlează comportamentul, atenţia. Atunci când omul vede un chip dezbrăcat, creşte valul dopaminei", a spus Virgiliu Gheorghe.
În intervenţia din timpul conferinţei, IPS Mitropolit Laurenţiu a amintit de canalele de televiziune şi radio, precum şi de publicaţiile Patriarhiei Române ca o alternativă la internet şi la programele periculoase pentru copii şi tineri.
"Există o strategie a Bisericii. Am luat atitudine şi discutăm mereu şi în Sfântul Sinod. Avem mijloacele noastre mass-media. În momentul în care avem un program de televiziune care este o alternativă la celelalte canale, problema se poate rezolva. Există canalul TV Trinitas unde se transmit slujbe şi programe folositoare pentru suflet", a spus IPS Laurenţiu.