Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an.După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.
Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.
Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?
Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii.
Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.
În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.
În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.
Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal“ (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.
La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: “Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).
Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.
Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.
“Sus să avem inimile!”
“Să mulţumim Domnului!”
17 ian. 2011
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Postări
