Postare preluată de AICI
Marea Muceniță Ecaterina, Sfânta cea dragă a sufletului meu, are un loc aparte în inima mea. Este Sfânta copilăriei mele și poate primul meu contact conștient cu lumea sfinților. Când eram doar un copil zvăpăiatic, alergând de colo, colo, printre blocurile comuniste, de dimineața până seara, a apărut un părinte plin de râvnă, imediat după revoluție, la noi în cartier, a mobilizat oamenii în jurul său și a început să construiască parcă din nimic o biserică mare și încăpătoare. Avea hramul Sfintei Ecaterina. Pe atunci, fără să dau prea mare atenție, am prins vag crâmpeie din viața și mucenicia ei din predicile pe care le ascultam la praznice sau din revista parohiei. Cu bucurie descopăr că unele detalii mi-au rămas în amintire până astăzi.
Sf. Ecaterina, o tânără de neam înalt de o mare frumusețe trupească, dar și de o mare înțelepciune și virtute, aleasă de Hristos să-I fie dulce mireasă, la numai 18 ani a biruit întreaga filosofie și înțelepciune păgânească a Alexandriei, prin harul Sf. Duh.
Ea a primit cununa muceniciei celei alese, făcându-se pildă celor care refuză suferința cea mântuitoare de dragul înțelepciunii celei pământești. Noi, astăzi, avem mintea plină de cunoașterile cele lumești, dar ne lipsește singura Cunoaștere care ne trebuiește: cunoașterea Cuvântului. Ecaterina cea aleasă s-a făcut pe sine vas gingaș și ales al iubirii Mirelui celui Ceresc, Care plinindu-i inima de dorul cel nestins – cu toții avem acest dor! și doar Domnul îl umple! – a făcut să se reverse râurile cele de apă vie dintr-însa, dezlegând astfel cu blândețe toate meșteșugirile vicleniei vrăjmașului.
Este dificil de pătruns cu mintea cinstita și aleasa ei viață care, așa cum s-a desfășurat, este mai presus de lucrarea minții omenești, înțelesurile din chemarea cea tainică a Mântuitorului, care până la urmă, ne atinge pe fiecare în parte, rămânând în mare parte ascunse chiar și pentru noi, cei ce le trăim. Adesea viețile sfinților se citesc pur și simplu, lăsându-le să lucreze la vremea potrivită în inimile noastre, precum evangheliile.
M-au impresionat, însă, două amănunte din viața sa, pe care o puteți citi integral aici:
Primul, este legat de biografia anterioară convertirii: primise de la Dumnezeu daruri excepționale:
Fiică de împărat fiind – avea deci un statut social de cel mai înalt rang posibil. Avea deci putere.
Avea, apoi, bogății multe și minunate care-i asigurau deplin bunăstarea și traiul confortabil. Avea, deci, avere.
Era apoi extraordinar de frumoasă, amănunt netrecut cu vederea de iconografi după cum se vede în icoana ei de mai sus, ba chiar hagiografii care i-au alcătuit viața ne spun și detaliul că era înaltă.
Intelectual vorbind -și vom insista aici puțin mai mult, vom vedea mai încolo de ce – stăpânea tainele mitologiei grecești din Iliada și Odiseea lui Homer, cunoscând așadar cu de-amănuntul caracteristicile oamenilor, zeităților păgâne și relațiilor dintre ei ale antichității elene. Îl citise pe Virgilius, poetul național al latinilor, care l-a plimbat pe Dante prin Infern. Din Bucolicele și Georgicele lui va fi înțeles suferințele și bucuriile păstorilor și agricultorilor redate cu atâta geniu poetic de către cel care el însuși s-a născut intr-o familie de agricultori, iar din Eneida – epopeea romanilor – a cunoscut călătoriile pe ape și prin infern ale lui Enea Troianul și legendele incipiente ale formării imperiului care stăpânea lumea în care trăia. Poate chiar va fi aflat din cele patru versuri misterioase ale Eclogelor despre nașterea unui prunc-băiat ca nimeni altul, versuri care în Evul Mediu au fost considerate o pre-vestire a creștinismului. Citise pe Platon și Aristotel și se desăvârșise în meștesugul filosofiei, oratoriei și al silogisticii. Ba, încă în plus, hagiografii spun că a fost interesată și de știința medicilor celor renumiți – Asklepios, Hippocrate și Galenus și va fi petrecut de bună seamă ceva timp delectându-se citind despre alcătuirile omului, despre umorile noastre cele trupești și sufletești. Era deci, foarte deșteaptă.
Ba mai mult, iubea fecioria, adică prețuia virtutea ca o înțeleaptă ce era, și nu vroia să știe de bărbat. Totuși, la insistențele celor apropiați, le-a făgăduit că se va căsători cu cel care ar avea deplin cele patru daruri ale sale. Așadar, să fie de neam, frumos, bogat și deștept. Visul oricărei fete care se gândește la măritiș, am putea spune astăzi. Numai că Ecaterina noastră cea de neam, frumoasă, bogată, deșteaptă și pe de-asupra și virtuoasă își cunoștea valoarea și nu vroia nimic mai prejos decât ceea ce deja era ea însăși. Nu cunoștea – nu avea de unde – iubirea lui Dumnezeu, care se jertfește și se dăruiește pe Sine fără măsură și fără întoarcere asupră-și.
Ba, mai mult, a împins la maximum pretenția ei: darurile mirelui să fie mai desăvârșite decât ale ei. Absurdă cerere, am putea spune. Femeia – care este frumoasă prin excelență, cerea un bărbat mai frumos decît cea mai frumoasă femeie a vremii. Dar Ecaterina nu glumea. Iar ca să tranșeze definitiv insistențele celor care o vroiau măritată cu orice preț, i-a liniștit cu totul cerându-le ca mirele să fie și mai înțelept decât ea. Vă dați seama, ce femeie grozavă era, de vreme ce nici unul nu se încumeta să aibă cu ea vreo dispută dialectică prin care să-i cucerească mintea, iar mai apoi inima.S-a dus vestea în regat, dar nu s-a găsit bărbat.
În acest punct ale vieții ei putem spune că, la o vârstă atât de fragedă încă, Ecaterina își atinsese complet împlinirea cea lumească. Privea probabil oarecum nedumerită în jurul ei, întrebându-se cum de asta fusese tot? Pe acest drum larg alergăm noi toți ceilalți, miliarde și miliarde de căutători ai științelor, conturilor bancare, puterii sociale și politice sau ratingurilor înalte în topurile Miss World sau Mister Universe. Ea le avea pe toate.
În al doilea rând, ceea ce mi se pare extraordinar la Ecaterina este că abia ajungând în acel punct a fost gata, a fost pregătită. Abia în acest moment Domnul începe să-și lucreze chemarea.
Prin mama sa, care era creștină, întâlnește un părinte duhovnicesc, om sfânt și plăcut lui Dumnezeu, care viețuia într-un loc ascuns afară din cetate. Iată așadar unde viețuiește omul Domnului: afară din cetatea cea lumească a sufletului prins în zbaterile și alergările necunoașterii Lui.
Omul Domnului, așadar, văzându-i calitățile, buna rânduială, cuviință și măsură se gândește să o vâneze pentru a-I fi mireasă Domnului, Împăratul cel ceresc:
“Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut”.
Punct ochit, punct lovit. Lovitură desăvârșită, de maestru, de olimpic mondial la trasul cu arcul cel duhovnicesc, demnă de cel mai vrednic slujitor al lui Dumnezeu. Cum știm asta? După reacția fetei: ”s-a tulburat cu inima și s-a schimbat la față”. A ieșit din fascinația de sine. Fericită și mântuitoare ieșire! S-a des-centrat. Mișcarea circulară închisă egocentrică devine mișcare dialogală deschisă hristocentrică, între omul care este purtător al chipului lui Hristos și Hristos Însuși. Rugăciunea bătrânului și probabil forța și integritatea ei morală, au prevenit-o de la a cădea în deznădejde, cum adesea se întâmplă cu noi când ni se desumflă baloanele supraumflate ale egoului. Apărea, deci, brusc, posibilitatea ca Altcineva să fie mai desăvârșit decât ea. Mântuirea noastră începe când concepem că există Cineva mai înalt și mai grozav decât mine, pentru că este un important pas în afara patimii celei mai mari a omului: mândria. Se tulbură inima noastră când obiectul care ne conferă stabilitate și poziție în raportarea la sine și la lume se clatină, nu printr-o lovitură directă, ci doar printr-o altă prezență care prin ea însăși ne invalidează, ne minimalizează falsele proiecții. Iar când se tulbură inima, ne schimbăm și la față, căci cele de dinlăuntru, ale sufletului se reflectă în oglinda chipului nostru. Mișcarea următoare este defensivă: și a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevarate cele grăite.
Iar el o incredinta ca sunt adevarate si inca mai multe daruri are tanarul acela pe care nu-i este cu putinta a le spune. Atunci a intrebat fecioara: “Al cui fecior este Acela pe care tu il lauzi atata?”
Iar el a raspuns: “Acest tanar nu are tata pe pamant, ci S-a nascut negrait mai presus de fire dintr-o fecioara de bun neam, preacurata si prea sfanta, care, pentru curatenia si sfintenia ei, s-a invrednicit a naste un fiu ca acesta. Ea este inaltata mai presus de ceruri si ei i se inchina toti ingerii, ca unei imparatese a toata faptura”.
Ecaterine a zis catre dansul: “Oare este cu putinta ca sa-L vad pe tanarul Acela, de care vorbesti niste lucruri atat de minunate?”
Iar batranul a zis catre dansa: “Daca vei face precum te voi invata eu, apoi te vei invrednici a vedea preastralucita Lui fata”.
Iar ea a zis catre dansul: “Te vad pe tine om priceput, batran cinstit si cred ca nu minti. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai sa vad pe Cel laudat de tine”.
Acesta este momentul în care cămila cea mare trece prin urechea cea strâmtă a acului. Drept răsplată, primește calea către Domnul, o frumoasă icoană a Preacuratei cu Pruncul, care de fapt devine de fapt Calea Domnului către inima ei.
Atunci batranul i-a dat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc in brate si a zis catre dansa: “Aceasta este inchipuirea Fecioarei si a Maicii tanarului Aceluia, de Care ti-am spus niste asemenea minune vrednicii. Deci, ia-o in casa ta, si inchizand usile camarii tale, fa rugaciune catre dansa cu buna cucernicie, toata noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dansa, ca sa-ti arate pe Fiul sau; si am nadejde ca de o vei ruga cu credinta, te va asculta pe tine si te va invrednici a vedea pe Acela de are doreste sufletul tau”.
Lucrătorul Domnului, cu rugăciune, procedează atât de delicat și de frumos. O dată ce inima Ecaterinei s-a deschis către adevăr, mântuirea ei începe să fie lucrată tainic și după măsura ei de însuși harul Sfântului Duh, în a cărui iubire și purtare de grijă deja intrase.
Aceasta facandu-se de trei ori, a auzit pe Preasfanta Fecioara zicand catre Fiul sau: “Vezi, Fiule pe roaba Ta Ecaterina cat este de frumoasa si cu chip cuvios?” Iar El a raspuns: Foarte intunecata este si grozava, incât nu pot privi la dansa!” Apoi iarasi a zis Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: “Dar oare nu este mult mai inteleapta decat toti ritorii, mai bogata si mai de bun neam decat fecioarele tuturor cetatenilor?” Iar Hristos a raspuns: “Adevar zic tie, Maica Mea, ca fecioara aceasta este fara de minte, saraca si de neam prost; caci se afla in paganatate si de aceea nu voi cauta spre dansa, nici nu voiesc ca sa Ma vada la față.
Iar Preabinecuvantata Maica a zis catre Dansul: “Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o invata pe ea si-i spune ce sa faca, ca sa se indulceasca de slava Ta si sa vada prealuminata si preadorita Ta fata pe care doresc ingerii sa o vada”. Iar Hristos a raspuns: “Sa mearga la batranul care i-a dat ei icoana si precum o va invata acela, asa sa faca; si atunci Ma va vedea si va afla de la Mine dar”.
Acestea vazand si auzind Ecaterina, s-a desteptat si se mira de acea vedenie. Facandu-se ziua, a mers cu cateva roabe ale sale la chi lia sfantului batran si, cazand cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia si-l ruga sa o povatuiasca pe dansa ce trebuie sa faca pen tru ca sa se indulceasca de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amanuntul toate tainele adevaratei credinte crestinesti, incepand de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pana la venirea cea mai de pe urma a Stapanului Hristos; despre slava cea negraita a raiului si despre munca cea cu durere si fara de sfarsit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte invatata si inteleapta, degraba le-a priceput toate si a crezut din toata inima, in Hristos; apoi a primit de la dansul Sfantul Botez. Deci i-a poruncit ei batranul sa se roage iarasi cu multa ravna catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca sa i se arate ei ca si mai inainte.
Dezbracandu-se Ecaterina de omul cel vechi si imbracandu-se in haina innoirii Duhului, s-a dus la casa sa si toata noaptea s-a rugat cu lacrimi pana cand a adormit. Si atunci iarasi a vazut pe imparateasa cerului cu dumnezeiescul Prunc in brate, Care cauta asupra Ecaterinei cu multa milostivire si blandete. Si a intrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Sau, zicand: “Iti place Tie, Fiul meu, fecioara aceasta?” Iar El a raspuns: “Foarte placuta imi este, pentru ca acum este prealuminata si slavita, pe cand mai inainte era rusinata si ocarata. Acum este mai bogata si mai inteleapta, pe cand mai inainte era saraca si nepriceputa; acum o iubesc pe dansa, pe cand mai inainte o compatimeam; si atat de mult o iubesc, incat voiesc sa Mi-o logodesc mireasa”. Atunci Ecaterina a cazut la pamant, zicand: “Nu sunt vrednica, Preaslavite Stapane a vedea Imparatia Ta; ci ma invredniceste ca sa fiu impreuna cu robii Tai”, iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mana cea dreapta si a zis catre Fiul sau: “Da-i Fiul meu, inel de logodna si o fa pe dansa mireasa Ta, ca sa o invrednicesti Imparatiei Tale”. Atunci Stapanul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicand acestea:
“Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica; deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la un mire pamantesc”.
Acestea zicand Hristos Domnul, s-a sfarsit vedenia. Si desteptandu-se fecioara, a vazut cu adevarat in dreapta sa un inel preafrumos si a primit in inima ei atata veselie si bucurie, incat din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Si atat s-a schimbat de minunat, incat nu mai gandea nicidecum la lucrurile pamantesti ci numai la preaiubitul sau Mire cugeta ziua si noaptea. Pe Acela il dorea si de la Acela se povatuia intotdeauna. (…)
Iar adevărata poveste a ei, abia de-acum începe.
Slavă Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru marea Lui iubire și înțelepciune care ne vânează cu dragostea, gingășia și blândețea Sa pentru Împărăția Lui cea Cerească, ca toți să fim parte a Miresei lui celei veșnice, Biserica Sa cea Sfântă, pentru care pe cruce s-a răstignit, moarte a pătimit ca prin Învierea Sa să ne ducă din robia morții și a păcatului în sânul Sf. Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul cel Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită, căreia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Postări
