Postări
Cuvinte de învăţătură
A întrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicând:
- Spune-mi, părinte, cuvânt de folos, cum să mă mântuiesc?
Şi a răspuns stareţul, zicând:
- Dacă voieşti, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva, şi a te păzi de a zice: „Cutare bine petrece, iar cutare întru neînfrânare", că aceasta este aceea, adică „nu judecaţi"; ci pe toţi cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un gând şi cu proastă inima vezi-i; şi-i primeşte pe toţi ca pe Hristos. Să nu pui urechea ta lângă omul ce cleveteşte, nici să te îndulceşti cu unul ca acesta, ci cu tăcere multă ţine-ţi gura ta, zăbavnic fiind la grăire şi grabnic la rugăciune, şi să nu prihăneşti cândva pe cel ce cleveteşte, nici pe altul oarecare ce lucrează fărădelege, ci de-a pururea caută la ale tale greşeli, şi prihăneşte-te pe sineţi şi defaimă-te în fiecare zi.
- Aceasta, părinte, a nevoitorilor celor desăvârşiţi este! a zis fratele.
Şi a zis fericitul:.
- Fiule, tinereţea, dacă are smerenie, destul este ei. Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr, fără numai curăţie şi smerenie. Deci tu, fiule, fii blând şi paşnic, îndurat şi milostiv, şi ţine-te pe sineţi dedesubtul tuturor oamenilor şi vei fi întru adevăr sălăşluindu-te cu Dumnezeu; şi nevoieşte-te şi de a nu năluci cu mintea cum că ai ajuns la măsurile cutărui sfânt, ci grăieşte-ţi ţie însuţi de-a pururea aşa: «Suflete, cunoşti că întru păcate am covârşit şi pe draci, iar vreun lucru bun încă n-am făcut pentru Dumnezeu; şi vai nouă, smeritule, ce vom face în ziua Judecăţii?»
Şi fie-ţi rugăciunea ta, fiule, în toată vremea vieţii tale ca a unui păcătos, zicând în fiecare clipă: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă»; şi aceea, adică: «Doamne, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul». Zi şi graiul acesta totdeauna: «Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine fereşte pe robul Tău».
Cunoaşte încă şi aceasta, că niciodată să nu te mulţumeşti cu lucrurile cele bune ale tale, nici a cuteza spre dânsele, că nu ştii de sunt plăcute lui Dumnezeu sau neplăcute. Pentru aceasta, cutează mai vârtos spre Dumnezeu şi spre puterea Lui, ca nişte ţărână nefolositoare socotindu-te pe sineţi, şi de aici este îndreptarea".
Zis-a iarăşi fratele:
- Părinte, cum poate omul să biruiască toată ispita ce-i vine lui asupra de la vrăjmaşul?
Răspuns-a stareţul:
- Fiule, orice fel de ispită de ţi-ar veni ţie asupra, tăcerea este biruinţa ei şi smerenia şi a zice: «Blagosloveşte, Părinte»; şi toate lucrurile celui smerit cugetător cunoscute sunt la Dumnezeu şi lăudate de îngerii Lui, iar tuturor dracilor de spaimă şi înfricoşate. Deci tu, fiule, fă-te smerit cu inima şi zdrobit foarte, ca să dorească Duhul Sfânt a Se sălăşlui întru tine, şi să-ţi dea ţie putere de a goni de la tine toată grija lumească.
Întrebat-a iarăşi:
- Oare precum acum s-au înmulţit sfinţii întru toată lumea, aşa şi la sfârşitul veacului?
Zis-a lui fericitul:
- Fiule, până la sfârşitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnezeu; aşijderea nici satanei slujitor. Însă în zilele cele mai de apoi, câţi întru adevăr vor sluji lui Dumnezeu, se vor ascunde pe sineşi cu bună isteţime despre oameni, şi nu va fi întru dânşii de a săvârşi semne şi minuni precum în zilele de acum, ci pe cale lucrătoare şi măsurată vor călători cu smerenie, şi mai mari decât Părinţii cei purtători de semne se vor afla întru împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că atunci nimeni nu va fi în ochii lor ca să facă semne, ca dintr-o pricină ca aceasta, de a doua oară aţintindu-se oamenii foarte cu osârdie să se ducă către nevoinţă.
Că vor fi cei ce împodobesc scaunele preoţiei întru toată lumea cu totul neiscusiţi, neştiind ştiinţă de faptă bună; aşijderea încă şi cei mai mari ai monahilor vor fi, căci se vor birui cu totul de lăcomie de pântece toţi, şi de mărirea deşartă, şi vor fi mai vârtos sminteală oamenilor, şi nu pildă.
Pentru aceasta mai vârtos va fi nebăgată în seamă fapta bună, căci atunci iubirea de arginţi va împăraţi. Şi vai monahilor celor ce sunt bogaţi cu aur ! Că ocară vor fi aceştia lui Dumnezeu, şi nu vor vedea faţa Domnului Celui Viu. Monahul sau mireanul care îşi dă aurul său cu dobândă, de nu se va depărta de o lăcomie ca aceasta, întru adâncul tartarului se va afunda, că nu vrea să le aducă pe dânsele roadă lui Dumnezeu prin facerea de bine a săracilor. Pentru aceasta, fiule, precum mai-nainte am zis, de necunoştinţă ţinuţi fiind, cei mai mulţi se vor prăpăstui întru lăţimea căii late şi largi, rătăcindu-se.
Peștera Sfântului Nifon, lângă Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos
Mormântul Sfântului Nifon
În anul 1512, potrivit proorociei sale, Neagoe Basarab, ucenicul său, ajunge domn al Ţării Româneşti. În anul 1515, moaştele Sfântului Nifon au fost aduse în Muntenia, la Mănăstirea Dealu, unde au stat doi ani de zile şi au fost aşezate de evlaviosul domn într-un chivot de argint mare, donat de el. În anul 1517, la 16 august, Sfântul Nifon a fost canonizat ca sfânt la Mănăstirea Curtea de Argeş de patriarhul ecumenic Teolipt cu tot sinodul. Aceasta a fost prima canonizare de sfinţi cunoscută în ţara noastră.
Apoi, sfintele sale moaşte au fost trimise cu mare cinste la Mănăstirea Dionisiu, unde se află şi astăzi.
Drept recunoştinţă, obştea de la Dionisiu a dat în dar voievodului Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nifon, care au stat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar din anul 1949 se păstrează în Catedrala Mitropoliei din Craiova.
Sfinte Ierarhe Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
