† TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus (…), pentru Care m-am lipsit de toate (…) ca pe Hristos să dobândesc (…), ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca doar să pot ajunge la învierea cea din morţi. (Filipeni 3, 8-11)
Iubiţi credincioşi,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Cu lumânarea de Paşti în mână şi cu lumina Învierii în suflet, mă adresez vouă, celor adunaţi în faţa sfintelor biserici, cu salutarea pascală: HRISTOS A ÎNVIAT! Răspunsul dat acestei mărturisiri nu întârzie să apară: ADEVARAT A ÎNVIAT! Este glasul care răsună din pieptul a milioane de oameni, creştini ai Bisericii lui Hristos de pretutindeni.
De aproape două milenii nu există o altă bună vestire mai adânc rostită decât HRISTOS A ÎNVIAT! Nu există, de asemenea, un răspuns mai convingător decât ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
De ce, oare, creştinul este chemat să cunoască, să trăiască şi să mărturisească cu atâta intensitate adevărul Învierii lui Hristos? De ce sunt atâtea persoane în faţa sfintelor biserici în această noapte de Paşti? De ce, oare, atâta lumină, atâta bucurie, atâta pace?
Răspunsul, iubiţi credincioşi, este dat de dorul omului după Dumnezeu, de setea omului după lumină, de foamea omului după viaţa veşnică. Într-adevăr, dorul de Dumnezeu, setea de înviere, foamea de eternitate sunt stări lăuntrice pe care, în mod real, numai Învierea lui Hristos le poate împlini.
Dreptslăvitori creştini,
Vă adresez chemare stăruitoare ca în aceste zile de Paşti, mai ales în această noapte de Înviere, să privim în noi înşine pentru a recunoaşte starea inimii şi a minţii, starea sufletului în care ne aflăm. O privire onestă şi curajoasă a lăuntrului nostru ne duce la constatarea că în noi există doruri multe neîmplinite, o sete adâncă neastâmpărată, o foame imensă care nu-şi primeşte pâinea cea spre fiinţă1.
De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertăţii, de lipsa accesului la educaţie şi sănătate. În vremurile noastre, neliniştea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieţii.
Semnul distinctiv al generaţiei secolului al XXI-lea este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniştea sufletului, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorinţa de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om şi de Dumnezeu.
Omul de azi este supus unei presiuni uriaşe din partea mândriei luciferice, prin care puterile întunericului şi duhurile răutăţii pun stăpânire pe spaţii tot mai extinse ale fiinţei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde şi mulţimea chinurilor care o însoţesc, prin tristeţea nesfârşită a singurătăţii, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieţii. Neputinţa de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaşte aşa cum este în realitate, adică aşa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absenţa oricărui reper de normalitate întregesc deruta omului zilelor noastre.
Scade nădejdea în adâncul inimii (…) şi nu ştii de unde vine chinul2, constată înţeleptul Solomon, cel care în faţa tragediei vieţii exclamă: Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune3.
Postări
