Postări
„ ... vesel nu, bucuros da ...vesel e agitație de moment, care consumă energia, care face să nu se vadă neapărat frumosul, care umple spațiul și apoi... poc, ca un balon de săpun și aduce întristarea, golirea aia a lui "sunt plictisit, nu știu ce m-a apucat". Pe când bucuros vine din interior, din prea plinul nostru, și chiar dacă e mai puțin vizibil în comportament, ca și gesturi, mimică etc., e mai profund, e mai al nostru, ne simțim bine cu el și... durează mai mult, e mai trainic și iți face discret cu ochiul, nu obosește pe nimeni, dimpotrivă, odihnește pe cei din jur, nu îi pune în situații stânjenitoare, pe când vesel poate să o facă, mai ales dacă celălalt nu e în aceeași stare. Bucuros poate să te bată ușor pe umăr și să iți dea încredere că, chiar dacă nu se manifestă neapărat, e acolo! Și te poti baza pe el! Că îl simți și îl poți primi sau dărui, după caz, și să te umpli... ”
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
luni, 18 ianuarie 2010
duminică, 17 ianuarie 2010
Am 14 ani și nu-mi mai place deloc să fiu fată!
Dragă măicuță Siluana, am și eu câteva nedumeriri. Am 14 ani și nu-mi mai place deloc să fiu fată. Am plâns de vreo 5 ori din cauza asta. Nu-mi place deloc ideea că femeile trebuie să aibă capul acoperit non-stop, iar bărbații să aibă capul cum vor ei. De ce?
Și nu-mi mai place că femeile nu au voie să meargă la mănăstirea Frăsinei sau în muntele Athos. Puteți să-mi dați și mie niște explicații ca să nu mă mai simt discriminată? Și mă gândeam că, dacă îmi spune cineva dezavantajele bărbaților, se va rezolva această problemă. Așa că, vă rog să-mi dați și mie niște exemple de dezavantaje.
A doua întrebare: când mă întorc de la spovedit, nu mă simt liberă și ușurată, cum spun alții că se simt. E ceva normal sau înseamnă că este o problemă?
Sper că nu sunt prea stupide sau complicate cele două întrebări, așa că vă rog să-mi răspundeți, măicuță Siluana.
Cu drag, Elena
Draga mea Elena, dragă,
Da, cred că nu te întorci ușurată de la Spovedanie de vreme ce suflețelul tău e chinuit de aceste grele neplăceri care, de fapt, sunt doar simptomele văzute ale unor suferințe mai ascunse. Și în nici un caz nu cred că aflând ce neplăceri au bărbații vei scăpa de ale tale. Ia spune, dacă descoperi că bărbații, deși au voie să aibă capul cum vor ei, nu reușesc cu nici un chip să scape sau să-și ascundă chelia dacă apare, nu te mai simți discriminată? Sau să aibă capul descoperit și să-l folosească atât de prost încât devin nefericiți și aduc nefericire celor din jur?
Nu, Copil drag, nu așa vei scăpa de suferința pentru care ai și plâns, ci învățând să trăiești într-un fel în care deocamdată nu-ți place.
Acum ești la vârsta la care moare copilul din tine și se naște domnișoara. Această naștere e dureroasă și tulburătoare. Furtuni mari, hormonale și emoționale îți zgâlțâie bărcuța vieții și nu știi cum să le faci față. Acum poruncile lui Dumnezeu și așteptările părinților devin absurde și sufocante pentru că te împiedică să-ți satisfaci imediat dorințele care apar acum pentru prima dată în sufletul și trupul tău, așa cum ți-ar plăcea ție. Acum a crescut, odată cu tine, și vrăjmașul care ne fură bucuria de a fi om, fie femeie, fie bărbat. E vorba de plăcere. Acum plăcerea îți face fel de fel de oferte și te cheamă să te împotrivești limitelor impuse de Dumnezeu sau de părinți. Și lupta ta va fi din ce în ce mai mare și mai grea pentru că această lume în care te-ai născut și crescut e o lume a consumului, a plăcerii cu orice preț și a lipsei de responsabilitate față de scopul vieții omenești. Și cred că nici un adolescent din aceste zile de pe urmă n-ar scăpa teafăr din oceanul de stricăciune al acestei civilizații a morții, dacă Dumnezeu nu ar revărsa harul Său cu și mai multă dărnicie și milă. Dacă v-ați născut în aceste vremuri, vă va da și puterea de care aveți nevoie ca să nu vă înecați în mocirla veacului acesta.
Unii dintre voi, veți birui înotând împotriva curentului de stricăciune, ținându-vă de Dumnezeu și de Poruncile Lui cu putere și în ciuda a ceea ce veți pofti și simți. Nu e păcat să simți, să dorești, să poftești. Astea fac parte din firea omului care poate fi mai sănătoasă sau mai bolnavă după cum s-a hrănit sau nu cu Domnul pe Cale. Păcat e să-ți dai drumul, să alegi să „guști măcar puțin” și să cazi astfel în șuvoiul mocirlos. Alții, veți birui alergând la Domnul de îndată ce veți trăi primele necazuri și dureri provocate de păcat, de călcarea poruncilor Lui dătătoare de Viață. Alții, vor birui abia după ce vor fi chinuiți, striviți și umiliți de consecințele căderilor repetate și îndelungate. Ei vor fi ca cei ce se întorc acasă în al unsprezecelea ceas. Din nefericire, vor fi și din cei care nu se vor mai îndura să aleagă Viața din cauza dependenței de plăcere, acest „avans” pe care diavolul îl oferă înainte de plata păcatului care este moartea. Să păzească Dumnezeu pe tot omul de asta!
Tu, copila mea, acum, şi în anii ce vor urma, eşti şi vei fi, la o mare răscruce, fiind chemată să alegi Viaţa sau moartea!
Dacă alegi Viața, rămâi cu Domnul. Lui să-I ceri să-ți dăruiască bucuria de a fi femeie (mie mi-a împlinit această rugăminte), Lui să-I spui toate nedumeririle tale, Lui să-I ceri să te mângâie în necazurile tale și să-ți dea putere să rămâi pe Cale indiferent de cele care nu-ți plac pe moment și te ispitesc să fii „în rând cu lumea”. Să te ții bine de catargul credinței până vei trece marea învolburată a adolescenței, alegând să te bucuri de toate plăcerile binecuvântate de Dumnezeu pentru această perioadă a vieții.
Dacă răspunsul meu nu ți se pare stupid sau complicat, te rog să-mi mai scrii.
Cu dragoste și încredere,
Maica Siluana
PS
Dacă vreun bărbat poate să-i vorbească Elenei de dezavantajele sale deși are avantajele pe care le amintește ea, îi sunt recunoscătoare.
Sfântul Antonie cel Mare - „părintele monahilor”
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe bunicul, care s-a nascut în această zi!
La mulți ani, Andreea!!! Minunată icoana Sfântului Antonie!
vineri, 15 ianuarie 2010
Această lipsire în trup de soţie sau de soţ, pentru un timp, duce la o mai profundă unire în duh a celor doi!
Nu cred că pot să pun în cuvinte durerea pe care am simțit-o la citirea mesajului tău! Și te rog să nu crezi că te acuz, ci doar deplâng tristețea vieții care ar putea fi trăită „până la sfârșit” în acest mod de a privi cele mai delicate dimensiuni ale vieții noastre pământești.
Îl rog pe Domnul să ne lumineze pe amândoi pentru a ne apropia cu frică și cutremur de Tainele Sale Sfinte!
Mai întâi, te-aș ruga să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea ... (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu. Când postim, Îi facem loc lui Dumnezeu în noi, înfometăm de El și ne pregătim astfel să ne hrănim cu El, mai conștient și mai responsabil, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie. În plus, această lipsire în trup de soţie sau de soţ, pentru un timp, duce la o mai profundă unire în duh a celor doi care au misiunea de a transfigura, pas cu pas, iubirea într-un fel „sălbatică” la vremea primei tinereți, în tandrețe și iubire „de sus”. La capătul acestei transfigurări trupul lor este chemat să devină „alăută a Duhului Sfânt”!
Apoi, Sfânta Biserică ne poruncește să postim și să ne rugăm după o rânduială sfântă care nu ne anihilează libertatea, pentru a ne oferi puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe noi înșine și unii pe alții cu iubirea cu care ne-a iubit și ne iubește Domnul pe noi. Ca urmare, soții se lipsesc unul de celălalt pentru a posti și a se ruga după rânduiala liturgică a Bisericii, și nu pentru că nu au voie să se iubească trupește. Când creștinul însetează și flămânzește de Dumnezeu nu privește postul și rugăciunea ca pe ceva negativ, ci, dimpotrivă, ca iubire, ca loc de întâlnire cu Cel Iubit. Fiind mai aproape de El, vom fi mai aproape și unul de celălalt și nu ne vom mai iubi doar cu sărmanele noastre sentimente sau doar cu fiorii cărnii, ci cu acestea, dar sfințite, făcute vii de harul și prezența Lui.
Mutând atenția pe Domnul și pe Viața pe care ne-o oferă prin Sfintele Taine, nu vom mai privi nimic prin ochelarii lui „avem voie și nu avem voie”. Știi, e cam și cum ai spune că nu avem voie să mâncăm plăcintă și să bem vin roșu în timpul unui concert simfonic! Cărui iubitor de muzică i se face poftă de plăcintă în timp ce ascultă o simfonie de Enescu în sala de concerte a Ateneului?
Fie ca postul, rugăciunea și pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie de duminică să devină pentru noi o plăcere și o bucurie care să ne așeze în sfântă rânduială și ierarhie toate celelalte binecuvântate plăceri și bucurii!
Cu dragoste și recunoștință pentru îndrăzneala întrebării,
Maica Siluana
joi, 14 ianuarie 2010
Mihai Eminescu, 15 ianuarie - 160 de ani de la nașterea poetului
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
... cu Eminescu prin Iași...
... Unde te duci? Când o să vii?...
Scrisoarea I...
Primul film documentar despre Eminescu:
Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu”, Târgu-Mureș...
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii!
În același timp, aș vrea să-i asigur pe cei care sunt supărați și chiar furioși pe cei ce le-au făcut rău că, și ei pot avea o atitudine duhovnicească, iertând sau rugând pe Dumnezeu să-i ierte pe aceștia. Chiar dacă răufăcătorul nu știe ce face în realitate, el este vinovat și are nevoie de iertare. Așa a făcut Domnul cu cei ce-L răstigneau și așa ne-a cerut și nouă să facem dacă Îl iubim. A-l iubi pe cel ce ne face rău și a-l ierta, nu înseamnă a minimaliza răul făcut. Dimpotrivă, răul trebuie numit, condamnat și urât și iertat și iubit răufăcătorul. Aici e nevoie de o altfel de iubire decât cea pentru un coleg care te rănește cu egoismul, invidia sau insensibilitatea sa.
Apoi, să știi că Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii. E aici o diferență la care merită să medităm. Domnul știa, știe, că un copil se maturizează, uneori cumplit de devreme, și că asta înseamnă, în primul rând, să învețe de la „cei mari” să se facă și el om „în rând cu lumea”. Așa că Domnul ne cere să-L primim pe El și să ne folosim de harul Său, de puterea pe care ne-o dă El, ca să redevenim copilul care am fost, fără să ne pierdem bogăția maturității. Or, asta e o cale dureroasă, ba, chiar imposibil de parcurs, dacă nu învățăm să-i iertăm pe toți cei care ne-au despărțit de copilul care am fost, rănindu-ne, dezamăgindu-ne, mințindu-ne, înșelându-ne, abandonându-ne și, mai ales, cerându-ne să fim după placul lor. De multe ori, este încă și mai dureroasă, pentru că descoperim că noi înșine ne-am abuzat, ne-am des-figurat pentru a supraviețui sau pentru a scăpa de durerea pe care nu știam cum s-o trăim, sau pentru a obține plăcere, singurul „bine” pe care-l știe și poate oferi „lumea aceasta”.
... eu cred că avem multe de iertat, chiar dacă nu am avut în povestea vieții noastre traume mari. Nu putem „spăla” urmele științei și înțelepciunii acestei lumi din ființa noastră, fără dez-vățarea felului de a fi și a ne trăi viața, fără înnoirea minții prin altoirea ei clipă de clipă pe mintea lui Hristos. Cu El, în El, cu Duhul Său Cel Sfânt, vom străbate „vămile de răutate și uitare” care ne despart de copilul ce suntem chemați să devenim, și vom învăța de la El să iertăm toate pentru Bucuria făgăduită!
Ca să înțelegem ce este iertarea și să punem început bun, Copile drag, avem nevoie să privim în noi înșine și nu în jurul nostru. Acolo sunt cei ce ne-au făcut sau încă ne fac rău. Ei sunt chiar viața noastră și avem nevoie s-o iubim ca să ne putem bucura de ea deplin. Iată de ce ne cere Domnul să ne iubim vrăjmașii!
