Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
duminică, 17 ianuarie 2010
vineri, 15 ianuarie 2010
Această lipsire în trup de soţie sau de soţ, pentru un timp, duce la o mai profundă unire în duh a celor doi!
Nu cred că pot să pun în cuvinte durerea pe care am simțit-o la citirea mesajului tău! Și te rog să nu crezi că te acuz, ci doar deplâng tristețea vieții care ar putea fi trăită „până la sfârșit” în acest mod de a privi cele mai delicate dimensiuni ale vieții noastre pământești.
Îl rog pe Domnul să ne lumineze pe amândoi pentru a ne apropia cu frică și cutremur de Tainele Sale Sfinte!
Mai întâi, te-aș ruga să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea ... (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu. Când postim, Îi facem loc lui Dumnezeu în noi, înfometăm de El și ne pregătim astfel să ne hrănim cu El, mai conștient și mai responsabil, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie. În plus, această lipsire în trup de soţie sau de soţ, pentru un timp, duce la o mai profundă unire în duh a celor doi care au misiunea de a transfigura, pas cu pas, iubirea într-un fel „sălbatică” la vremea primei tinereți, în tandrețe și iubire „de sus”. La capătul acestei transfigurări trupul lor este chemat să devină „alăută a Duhului Sfânt”!
Apoi, Sfânta Biserică ne poruncește să postim și să ne rugăm după o rânduială sfântă care nu ne anihilează libertatea, pentru a ne oferi puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe noi înșine și unii pe alții cu iubirea cu care ne-a iubit și ne iubește Domnul pe noi. Ca urmare, soții se lipsesc unul de celălalt pentru a posti și a se ruga după rânduiala liturgică a Bisericii, și nu pentru că nu au voie să se iubească trupește. Când creștinul însetează și flămânzește de Dumnezeu nu privește postul și rugăciunea ca pe ceva negativ, ci, dimpotrivă, ca iubire, ca loc de întâlnire cu Cel Iubit. Fiind mai aproape de El, vom fi mai aproape și unul de celălalt și nu ne vom mai iubi doar cu sărmanele noastre sentimente sau doar cu fiorii cărnii, ci cu acestea, dar sfințite, făcute vii de harul și prezența Lui.
Mutând atenția pe Domnul și pe Viața pe care ne-o oferă prin Sfintele Taine, nu vom mai privi nimic prin ochelarii lui „avem voie și nu avem voie”. Știi, e cam și cum ai spune că nu avem voie să mâncăm plăcintă și să bem vin roșu în timpul unui concert simfonic! Cărui iubitor de muzică i se face poftă de plăcintă în timp ce ascultă o simfonie de Enescu în sala de concerte a Ateneului?
Fie ca postul, rugăciunea și pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie de duminică să devină pentru noi o plăcere și o bucurie care să ne așeze în sfântă rânduială și ierarhie toate celelalte binecuvântate plăceri și bucurii!
Cu dragoste și recunoștință pentru îndrăzneala întrebării,
Maica Siluana
joi, 14 ianuarie 2010
Mihai Eminescu, 15 ianuarie - 160 de ani de la nașterea poetului
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
... cu Eminescu prin Iași...
... Unde te duci? Când o să vii?...
Scrisoarea I...
Primul film documentar despre Eminescu:
Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu”, Târgu-Mureș...
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii!
În același timp, aș vrea să-i asigur pe cei care sunt supărați și chiar furioși pe cei ce le-au făcut rău că, și ei pot avea o atitudine duhovnicească, iertând sau rugând pe Dumnezeu să-i ierte pe aceștia. Chiar dacă răufăcătorul nu știe ce face în realitate, el este vinovat și are nevoie de iertare. Așa a făcut Domnul cu cei ce-L răstigneau și așa ne-a cerut și nouă să facem dacă Îl iubim. A-l iubi pe cel ce ne face rău și a-l ierta, nu înseamnă a minimaliza răul făcut. Dimpotrivă, răul trebuie numit, condamnat și urât și iertat și iubit răufăcătorul. Aici e nevoie de o altfel de iubire decât cea pentru un coleg care te rănește cu egoismul, invidia sau insensibilitatea sa.
Apoi, să știi că Dumnezeu nu ne învață să fim mereu copii, ci să devenim copii. E aici o diferență la care merită să medităm. Domnul știa, știe, că un copil se maturizează, uneori cumplit de devreme, și că asta înseamnă, în primul rând, să învețe de la „cei mari” să se facă și el om „în rând cu lumea”. Așa că Domnul ne cere să-L primim pe El și să ne folosim de harul Său, de puterea pe care ne-o dă El, ca să redevenim copilul care am fost, fără să ne pierdem bogăția maturității. Or, asta e o cale dureroasă, ba, chiar imposibil de parcurs, dacă nu învățăm să-i iertăm pe toți cei care ne-au despărțit de copilul care am fost, rănindu-ne, dezamăgindu-ne, mințindu-ne, înșelându-ne, abandonându-ne și, mai ales, cerându-ne să fim după placul lor. De multe ori, este încă și mai dureroasă, pentru că descoperim că noi înșine ne-am abuzat, ne-am des-figurat pentru a supraviețui sau pentru a scăpa de durerea pe care nu știam cum s-o trăim, sau pentru a obține plăcere, singurul „bine” pe care-l știe și poate oferi „lumea aceasta”.
... eu cred că avem multe de iertat, chiar dacă nu am avut în povestea vieții noastre traume mari. Nu putem „spăla” urmele științei și înțelepciunii acestei lumi din ființa noastră, fără dez-vățarea felului de a fi și a ne trăi viața, fără înnoirea minții prin altoirea ei clipă de clipă pe mintea lui Hristos. Cu El, în El, cu Duhul Său Cel Sfânt, vom străbate „vămile de răutate și uitare” care ne despart de copilul ce suntem chemați să devenim, și vom învăța de la El să iertăm toate pentru Bucuria făgăduită!
Ca să înțelegem ce este iertarea și să punem început bun, Copile drag, avem nevoie să privim în noi înșine și nu în jurul nostru. Acolo sunt cei ce ne-au făcut sau încă ne fac rău. Ei sunt chiar viața noastră și avem nevoie s-o iubim ca să ne putem bucura de ea deplin. Iată de ce ne cere Domnul să ne iubim vrăjmașii!
vineri, 8 ianuarie 2010
miercuri, 6 ianuarie 2010
Maica Siluana: Tâlcuire la Botezul Domnului
„În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, și Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slavă Ție!”