Postări
Nu cred că pot să pun în cuvinte durerea pe care am simțit-o la citirea mesajului tău! Și te rog să nu crezi că te acuz, ci doar deplâng tristețea vieții care ar putea fi trăită „până la sfârșit” în acest mod de a privi cele mai delicate dimensiuni ale vieții noastre pământești.
Îl rog pe Domnul să ne lumineze pe amândoi pentru a ne apropia cu frică și cutremur de Tainele Sale Sfinte!
Mai întâi, te-aș ruga să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea ... (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu. Când postim, Îi facem loc lui Dumnezeu în noi, înfometăm de El și ne pregătim astfel să ne hrănim cu El, mai conștient și mai responsabil, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie. În plus, această lipsire în trup de soţie sau de soţ, pentru un timp, duce la o mai profundă unire în duh a celor doi care au misiunea de a transfigura, pas cu pas, iubirea într-un fel „sălbatică” la vremea primei tinereți, în tandrețe și iubire „de sus”. La capătul acestei transfigurări trupul lor este chemat să devină „alăută a Duhului Sfânt”!
Apoi, Sfânta Biserică ne poruncește să postim și să ne rugăm după o rânduială sfântă care nu ne anihilează libertatea, pentru a ne oferi puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe noi înșine și unii pe alții cu iubirea cu care ne-a iubit și ne iubește Domnul pe noi. Ca urmare, soții se lipsesc unul de celălalt pentru a posti și a se ruga după rânduiala liturgică a Bisericii, și nu pentru că nu au voie să se iubească trupește. Când creștinul însetează și flămânzește de Dumnezeu nu privește postul și rugăciunea ca pe ceva negativ, ci, dimpotrivă, ca iubire, ca loc de întâlnire cu Cel Iubit. Fiind mai aproape de El, vom fi mai aproape și unul de celălalt și nu ne vom mai iubi doar cu sărmanele noastre sentimente sau doar cu fiorii cărnii, ci cu acestea, dar sfințite, făcute vii de harul și prezența Lui.
Mutând atenția pe Domnul și pe Viața pe care ne-o oferă prin Sfintele Taine, nu vom mai privi nimic prin ochelarii lui „avem voie și nu avem voie”. Știi, e cam și cum ai spune că nu avem voie să mâncăm plăcintă și să bem vin roșu în timpul unui concert simfonic! Cărui iubitor de muzică i se face poftă de plăcintă în timp ce ascultă o simfonie de Enescu în sala de concerte a Ateneului?
Fie ca postul, rugăciunea și pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie de duminică să devină pentru noi o plăcere și o bucurie care să ne așeze în sfântă rânduială și ierarhie toate celelalte binecuvântate plăceri și bucurii!
Cu dragoste și recunoștință pentru îndrăzneala întrebării,
Maica Siluana
