Ce sunt şi la ce folosesc metaniile?
Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a mai putut desface.
Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână. Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.
Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor, neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de închinăciune sau mătănii.
Metanierul, „sabia" călugărului
Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine".
Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului gălăgios.
„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie» înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»", specifică părintele Andrei.
Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de tundere în monahism. Ele sunt „sabia" sa spirituală, cu care luptă neîncetat împotriva duşmanului spiritual - diavolul.
Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi metaniile".
Semnificaţia nodurilor împletite
Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte aducătoare de noroc.
În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică a rugăciunii.
În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.
„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu", mai spune părintele.
„Munceşte şi te roagă!"
Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară - lucrate cu atâta migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri»".
Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât lucrarea rugăciunii".
Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii".
Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală"
„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru - i se spune numele -, primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (...).
I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta, «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus», îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»".
Raluca Brodner
Textul articolului preluat de AICI 
Postări
