Aceste pagini sunt invitația mea la întâlnirea, în Bucurie, cu maica Siluana Vlad. Blogul apare cu binecuvântarea maicii și își propune să fie un loc de confluență, între noi cei aflați pe Cale și lucrarea deosebită pe care maica o desfășoară, pe tărâmul firescului ortodox!
"Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre..."
Sfinte Siluane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
"Dacă prin patimile Lui Domnul Cel milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşiTrupul şi Sângele Lui, e limpede că ne va da şi toate celede care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şiatunci vom vedea purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu sepredă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedeaniciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi."
Sfântul Siluan Athonitul
Starețul Siluan, monah rus, intră în slujirea Domnului în
Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, din Muntele Athos,
la vârsta de 27 de ani, având ca întărire rugăciunile Părintelui Ioan de
Kronstadt.
„Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile
Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie
mult... „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui” Şi prin aceasta, vrăjmaşii
sunt biruiţi. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele
câştigă din nou putere.“
Însemnări din scrierile Sfântului, pot fi ascultate AICI
"Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă
este mare înaintea lui Dumnezeu. El îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi
pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci
totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi... Adevăratul ascultător
urăşte voia sa proprie şi îl iubeşte pe părintele lui duhovnicesc. " În data de 26 noiembrie 1987 este canonizat, de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, unul dintre cei mai mari sfinți ai secolului XX. Sfântul Siluan este prăznuit pe data de 24 septembrie, ziua în care s-a mutat la Domnul.
„Dacă prin patimile Lui Domnul Cel milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi.” (Sfântul Siluan Athonitul)
Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
“Întru tine, Maica, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasa Maica Parascheva, duhul tău.”
Mulțumim „echipei tehnice” care s-a ostenit să facă această trecere, de la site-ul vechi la cel nou, să ne fie de folos în continuare nouă și celor care vor descoperi această poartă de întâlnire cu maica Siluana, care cu ajutorul lui Dumnezeu, prin lucrarea pe care o face, să ne poarte pe cât mai mulți spre noi înșine, înainte pe Cale spre Bucurie!
"Bucurie înseamnă a simți că ești viu și că are rost să fii viu... cred că m-a dăruit Dumnezeu cu un surplus de viață... care după întâlnirea mea cu Mântuitorul a devenit Bucurie..."
Despre cunoașterea lui Dumnezeu...
"În momentul în care mi-am lăsat mâinile pe lângă corp, neputincioasă și am zis: nu mai vreau să înțeleg nimic, vreau numai să Te cunosc și să Te iubesc, atunci El a venit, adică și-a făcut simțită prezența..."
Despre cuvântul de slujire...
"Venim Doamne, venim!"
Despre Sfânta Treime...Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!
„Ce înseamnă a fi tată?"
Despre Duhul Sfânt...
„Rugăciunea m-a învățat unde să caut...”
Despre chipul lui Dumnezeu în om...
„Chipul este un mod de a fi!”
Despre voia noastră...
„Refuzul de sine mă pune în imposibilitatea de a crede...”
Despre rolul nostru în relația cu Dumnezeu...
„În permanență mâna mea, să scrie condusă de mâna lui Dumnezeu!"
Despre gânduri...
„Toată răutatea vine prin gând..."
Despre desfrânare...
„Nimic din ce aparține firii nu este rău...”
Despre remedii la gândul desfrânării...
„Nu am învățat să urâm răul și să iubim omul..."
Despre duhul iubirii de bani...
„Dorul, această deschidere a sufletului... de a se umple de Cineva-ul absolut..."
Despre mandria de a fi deștept...
„Cea mai mare neputință a omului este mândria!"
Despre mânie...
„Mânia, această forță, învață să se exprime în limbajul lui Dumnezeu..."
Despre întristare...
„Eu cred că motivul întristării e în afară dar cauza întristării e în mine!"
Despre remedii la întristare...
"Tristețea e o boală spirituală care mă face să-l caut pe Dumnezeu acolo unde nu este..."
Despre acedie...
"Acedia este starea de frustrare și agresivitate...starea de mi s-a urât..."
Remediile acediei...
"Femeia adevărată are o simplitate care o scapă de acedie..."
Despre ieșirea din slava deșartă...
"Remediul pentru slava deșartă este să întorc lauda, ca jertfă pentru Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie..."
Despre mândrie...
"La fel de mândru este si cel care zice:eu nu sunt bun de nimic ca si cel care este plin de sine..."
Neputuința de a ne cunoaște darurile, ca formă de mândrie...
"Cel mândru intră intr-o singurătate înfricoșătoare deoarece l-a ucis și pe Dumnezeu și pe aproapele..."
Despre creșterea duhovnicească...
"Primul pas către Hristos este o cădere, căderea din iluzia înălțării și ridicării pe care ne-o aduce mândria... prin răsturnarea minții, prin metanoia, prin pocăință."
Despre prezența Duhului Sfânt...
"Duhul Sfânt se vede prin fapta mea..."
Despre importanța împărtășirii dese cu Sfintele Taine...
"Hărnicia este lucrarea cu harul și te învrednicești de Sfânta Împărtășanie atunci când ești harnic în lucrarea cu harul..."
Mai întâi, să-i binecuvântezi și să-i ierți pe toți abuzatorii tăi, inclusiv pe tine. Ei nu știau ce fac! Au făcut ce au învățat de la alți oameni. Nu au învățat să fie și să trăiască de la Dumnezeu. Tu, cea de acum, ești primul „apostol” al acestei învățături și fel de a fi. Dacă vrei!
Așadar, iată ce poți face:
Dacă vrei să-I urmezi Lui, și să te bucuri cu El, și în El, și în toată viața ta până la amănunt.
Să te lepezi de tine, de „tinele” care se apără, care neagă, care se ascunde, care fuge de rău și de durere apelând la mecanisme de apărare care sunt chiar răul în act și izvorul suferinței de lungă durată (deși, pe moment pot avea rol de anesteziant sau euforizant). Iar lucrarea seminarului, a Ieșirii din labirintul codependenței, și a oricărei alte terapii, însoțite de lucrarea harului Său pe care îl primești Acolo si Așa cum te-am învățat.
Să-ți iei crucea, toată această durere netrăită și orice altă durere ar tâșni în trupul și sufletul tău ori de câte ori te vei împotrivi păcatului și deprinderilor pătimașe ca să împlinești Poruncile dătătoare de viață. Dar să privești Poruncile ca pe aerul proaspăt pe care îl respiri cu nesaț când nu mai ești orbită și redusă la nesimțire din cauza suferințelor psihice (adică suferințe induse de gânduri și sinapse sădite și hrănite de sugestii străine, vrăjmașe).
Și să-I urmezi Lui. Adică, oriunde ai merge și orice ai face El, Prezența Lui ca Iubire, să fie scopul tau.
Fă asta, și vei vedea! E atât de simplu!
Doar gândurile vrăjmașe și dorințele pătimașe complică lucrurile și viața. Și, ca reper de început, să știi că un gând e vrăjmaș atunci când e despărțit de Dumnezeu, de voia Lui. Iar o dorință este pătimașă atunci când e centrată pe mijloc iar nu pe scop. Știi, exemplul pe care îl tot dau cu fata care voia să se mărite cu un băiat care nu voia să se însoare cu ea și spunea că nu mai concepe să tră,iască fără el. Când am întrebat-o de ce vrea să se mărite cu el, s-a gândit și a spus: „pentru că vreau să fiu fericită”. Am intrebat-o iarăși: „n-ai vrea să devii fericită altfel, fără să te măriți cu el?” si mi-a răspuns: „nu, în nici un caz!”... Dorințele pătimașe ne ucid, ne țin în nefericire, ne aruncă în relații dezastruoase... Și asta pentru că nu vrem să facem ce spuneam mai sus ca e simplu și e și ușor pentru că El, Domnul, ne dă harul care lucrează cu noi și în noi de îndată ce ne lepădăm de voia noastră autodistructivă!
Te îmbrățisez cu drag și recunoștintă pentru lupta ta,
Rugăciunea „Doamne Iisuse...” rostită de Maica (audio)
Maica Siluana este stareța MănăstiriiSfântul Siluan Athonitul și coordonatoareaCentrului de Formare și ConsiliereSfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din Iași !
„Schimbarea a intervenit în viaţa mea în momentul în care n-am mai putut trăi fără sens.Nu puteam nici să trăiesc şi nici să mor, adică să mă sinucid fără sens.Atunci, am acceptat existenţa lui Dumnezeu şi I-am cerut să dea sens vieţii mele.Restul făceam rost şi fără El! Şi când mi-a dat sensul vieţii am intrat în Bucuria Lui şi în Dragostea Lui şi ele, Bucuria şi Dragostea, m-au trimis să slujesc durea celor care încă se întreabă ce sens are viaţa, ce sens are suferinţa?
Iată-mă, aşadar, cu voi, lângă voi, dar mai ales cu Domnul, Care este cu voi şi de la care învăţ mereu cu uimire şi recunoştinţă, cât de mare este mila Lui, cât de mult ne respectă libertatea şi câţi oameni minunaţi se ascund în cotloanele întunecate ale acestei lumi chinuită de o civilizaţie a morţii.
Eu vă iubesc şi doresc să fiu lângă voi în căderile voastre, ca să transformaţi această cădere în loc de întâlnire cu Dumnezeu şi să nu deveniţi pesimişti, ci optimişti.Cu El veţi învăţa să nu vă mai puneţi încredere nici în voi şi nici în oameni, ci în Dumnezeu, Care este cu noi şi vrea să fie în noi, în fiecare dintre noi. Atunciveţi descoperi misterul vieţii care este Bucuria de a fi. Doar că, acum, avem nevoie să intrăm pe calea cea strâmtă a Poruncilor Lui şi să învăţăm să ne purtăm crucea prin care urcăm în Împărăţia Bucuriei!”
Maica Siluana
Maica Siluana le-a împletit tuturor metanie albă, metanie de lacrimi...
”PogorâreaMaicii Siluanaîn iadul psihologic şi social al României post-comuniste reprezintă una dintre cele mai frumoase sărbătorii ale Bisericii, reînzestrate cu copiii lui Dumnezeu, reveniţi acasă şi redeveniţi toţi oameni liberi întru Hristos.Din ghemul său de mătase, Maica le-a împletit tuturor metanie albă, metanie de lacrimi pentru cei readuşi la nunta Mirelui...”
Pr. Jan Nicolae
Maica Siluana: ” Copile drag, există o singura cale: Calea credinței!”
Dacă doriți să susțineți activitățile maicii Siluana Vlad și ale obștii noastre, puteți dona online utilizând cardul de credit, debit sau contul de PayPal! Domnul să vă răsplăteasca darul!