luni, 26 octombrie 2009

26 octombrie, Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir


Biserica Sfântului Dumitru din Salonic

Catedrala mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Craiova

Film: Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir!

miercuri, 21 octombrie 2009

„Si acum? Ce facem, Doamne?”

Mai întâi, să-i binecuvântezi și să-i ierți pe toți abuzatorii tăi, inclusiv pe tine. Ei nu știau ce fac! Au făcut ce au învățat de la alți oameni. Nu au învățat să fie și să trăiască de la Dumnezeu. Tu, cea de acum, ești primul „apostol” al acestei învățături și fel de a fi. Dacă vrei!
Așadar, iată ce poți face:

Dacă vrei să-I urmezi Lui, și să te bucuri cu El, și în El, și în toată viața ta până la amănunt.

Să te lepezi de tine, de „tinele” care se apără, care neagă, care se ascunde, care fuge de rău și de durere apelând la mecanisme de apărare care sunt chiar răul în act și izvorul suferinței de lungă durată (deși, pe moment pot avea rol de anesteziant sau euforizant). Iar lucrarea seminarului, a Ieșirii din labirintul codependenței, și a oricărei alte terapii, însoțite de lucrarea harului Său pe care îl primești Acolo si Așa cum te-am învățat.

Să-ți iei crucea, toată această durere netrăită și orice altă durere ar tâșni în trupul și sufletul tău ori de câte ori te vei împotrivi păcatului și deprinderilor pătimașe ca să împlinești Poruncile dătătoare de viață. Dar să privești Poruncile ca pe aerul proaspăt pe care îl respiri cu nesaț când nu mai ești orbită și redusă la nesimțire din cauza suferințelor psihice (adică suferințe induse de gânduri și sinapse sădite și hrănite de sugestii străine, vrăjmașe).

Și să-I urmezi Lui. Adică, oriunde ai merge și orice ai face El, Prezența Lui ca Iubire, să fie scopul tau.

Fă asta, și vei vedea! E atât de simplu!
Doar gândurile vrăjmașe și dorințele pătimașe complică lucrurile și viața. Și, ca reper de început, să știi că un gând e vrăjmaș atunci când e despărțit de Dumnezeu, de voia Lui. Iar o dorință este pătimașă atunci când e centrată pe mijloc iar nu pe scop. Știi, exemplul pe care îl tot dau cu fata care voia să se mărite cu un băiat care nu voia să se însoare cu ea și spunea că nu mai concepe să tră,iască fără el. Când am întrebat-o de ce vrea să se mărite cu el, s-a gândit și a spus: „pentru că vreau să fiu fericită”. Am intrebat-o iarăși: „n-ai vrea să devii fericită altfel, fără să te măriți cu el?” si mi-a răspuns: „nu, în nici un caz!”... Dorințele pătimașe ne ucid, ne țin în nefericire, ne aruncă în relații dezastruoase... Și asta pentru că nu vrem să facem ce spuneam mai sus ca e simplu și e și ușor pentru că El, Domnul, ne dă harul care lucrează cu noi și în noi de îndată ce ne lepădăm de voia noastră autodistructivă!

Te îmbrățisez cu drag și recunoștintă pentru lupta ta,
Maica Siluana

luni, 19 octombrie 2009

Emisiunea Pelerinaje: Maica Siluana Vlad despre „Relația monahi-intelectuali!”


Maica Siluana Vlad - Relația monahi-intelectuali! (I)


Maica Siluana Vlad - Relația monahi-intelectuali! (2)


duminică, 18 octombrie 2009

Monahia Siluana Vlad „Împreună dumiriri pe Cale” (V)

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Lavra Pecerska: Calea călugărului...

joi, 15 octombrie 2009

Anunț umanitar: Timpul nu mai are răbdare cu un copil de 9 ani!

Cuvintele unui copil de 9 ani, care a aflat că are cancer: “Doamne, mami, câte am mai putut să trec şi eu prin viaţa asta!”


O familie din Hunedoara urăşte de moarte ticăitul ceasului. Chiar în clipele astea, cancerul osos al fetiţei lor de 9 ani, Anamaria Boca, galopează spre metastază. Nouă zile, atât i-au mai rămas până atunci. Ultima şansă: operaţia la Viena, musai peste nouă zile. Nici o zi în plus.

Doctorii români au trimis-o acolo, aici n-au ce-i mai face. Clinica vieneză cere 30.000 de euro; părinţii fetei câştigă împreună nici 2.000 de lei: ea lucrează la croitorie, el – în fabrică.

Deocamdată au avut noroc, 5.000 de euro s-au strâns în câteva zile, de la prieteni, primărie şi câţiva afacerişti. Dar atât costă doar primele consultaţii la Viena. Mai rămâne de strâns restul… o avere pentru un orăşel ca Hunedoara.


“Mami, noi nu ne speriem, suntem cele mai tari”


Până acum trei săptămâni, familia Boca era fericită. Anamaria, singurul lor copil, nu făcuse o injecţie în viaţa ei în afară de vaccin şi nici nu călcase vreodată într-un spital. Sărea coarda, mergea pe bicicletă, se dădea cu rolele. Într-o seară s-a plâns că o doare piciorul drept. A doua seară la fel. În a treia zi, mama a dus-o la doctor.

După aia au curs toate, pe rând, ca într-un film de groază: radiologii, analize, ecografii, EKG-uri şi la urmă biopsia. Anamaria, copil alintat până acum, la spital a uimit pe toată lumea. La tomograf, de pildă, când au băgat-o în cutia aia pentru 45 de minute, zâmbea şi îşi încuraja mama: “Vezi, mami, noi nu ne speriem, suntem cele mai tari”.

La spital, cât a dormit cu mama în pat, o învelea peste noapte, să nu răcească. Când o vedea obosită, ea, copil, o trimitea pe mamă la somn, îngrijorată, ca un om mare. “La final, biopsia ţesutului moale tumoral a arătat clar că e cancer cu grad înalt de malignitate la peroneu. Zena, mama, m-a sunat imediat: sunt tâmpiţi că în cinci zile pot să spună aşa ceva, mi-a spus. Nu credea că e adevărat. Petre, tatăl, stă şi acum pe calmante. Piciorul drept al fetiţei e mai îngroşat cu doi centimetri decât cel sănătos. Medicina nu-şi poate explica de ce a apărut tumora şi când. Asta îmi spune că se poate întâmpla oricui, oricând, din senin”, ne spune Dana, prietenă a familiei. Lucrează cu Zena în fabrica de confecţii. În trei săptămâni, fetiţa s-a maturizat cât în cinci ani, zice. “După tot setul acela de analize, după două săptămâni de spitalizare, Anamaria atât a zis: «Doamne, mami, câte am mai putut să trec şi eu prin viaţa asta!»”
10 lei, donaţia pensionarei amărâte

De şase zile, de când a început campania de donaţii pentru fetiţă, familia se bate cu timpul. Un adevărat război. Se numără banii strânşi şi zilele rămase până la metastază. Primul s-a mişcat învăţătorul, Tiberiu Dîscu: “Marţi, la ora 9, am aflat. Până la 11 împărţisem deja 450 de bileţele elevilor, cu anunţul umanitar, să le dea părinţilor şi diriginţilor; am continuat să împart pe la toate şcolile. Xeroxul din cancelarie a mers continuu, topurile de hârtie se duceau văzând cu ochii. Aşa, am strâns 3.000 de lei numai din clasa noastră. Un copil a venit cu 1.000 de lei, altul, sărac, cu 4 lei. Directorul a sunat pe la ziare, un jurnalist de la Radio România ne-a ajutat să facem un site de campanie. Vorbesc zilnic cu atâţia oameni, încât seara îmi încarc telefoanele şi după-amiază, pe la trei, trebuie să le reîncarc”.

De miercuri încolo, toate s-au derulat rapid, năucitor aproape. Mama a fugit la bănci, să deschidă conturi, apoi iar la spital şi iar pe la rude şi prieteni… “Într-o zi am făcut sute de afişe gratis, o ingineră ne-a tradus fişele medicale pentru Viena tot benevol. Duminică, la slujbă, se vor face colecte pe la toate bisericile din oraş, ortodoxe, catolice, penticostale sau reformate. Primăria ne-a dat 4.000 de lei. De la o singură bancă s-au strâns 5.000 de lei, în două ore jumate. La o întrunire a oamenilor de afaceri într-o singură oră am strâns 2.100 de lei. O pensionară amărâtă a trimis 10 lei, că atât mai avea. Doar o singură instituţie s-a supărat că am îndrăznit să punem un afiş pe geam”, zice Dana. Ieri era în centrul oraşului cu o cutiuţă pentru donaţii. O parte din bani au sosit datorită site-ului www.ajutorpentruana.info; sute de persoane au aflat povestea fetiţei şi mai departe au trimis linkul pe e-mail. În redacţia Gândul, de exemplu, mesajul s-a ivit din senin, pe mailul unui coleg.

Donatorul de la miezul nopţii

Alaltăieri la miezul nopţii, telefonul Danei a sunat din nou – era un donator din alt oraş, primise linkul pe e-mail, încercase să doneze online şi nu reuşise. Încăpăţânat, omul încerca să afle de la Dana cum poate face să dea şi el un ban. În timp ce vorbeam cu familia Boca, iar a sunat mobilul Danei. Erau trei măicuţe de la o mănăstire din Moldova. Voiau să doneze. Nimeni din familie nu le cunoaşte pe călugăriţe. “Vărul din Iaşi trebuie să fie. Sigur el a anunţat, că n-avea cine altul”, a şoptit tatăl. Apoi şi-a plecat privirea, ca şi cum ar fi mulţumit unei persoane invizibile.

Dar toate acestea sunt donaţii mici şi în ritmul ăsta e greu de spus dacă se vor strânge toţi banii în 14 zile. Mai toată Hunedoara a aflat de Anamaria, dar bogaţii oraşului n-au apărut până acum cu o sumă mai importantă.

Ce poţi cumpăra cu 25.000? Răspuns: “Operaţia mea”

În vremea asta, din dormitorul ei, fetiţa visează la ce se va face când va creşte. Poliţistă. Dar ca să ajungă la asta ştie că e musai să fie joi la 11 la spital la Viena. Şi e chiar bucuroasă, fiindcă la joacă fetiţele i-au povestit cum că oraşul e plin de carusele şi de parcuri pentru distracţii. Şi-a calculat ea că Viena trebuie că e un oraş ceva mai mare decât Hunedoara şi cu mai multe ambulanţe decât Timişoara. La spital o să-şi ia cu ea “patul mare” – un cearceaf cu clovni coloraţi de când era ea bebeluş, un pui de pernuţă de acasă şi… pe iepuraşele de pluş Ana şi Alexandra. “Ana e cea roz, Alexandra cea albă, amândouă sunt la fel de pufoase. Acum stau îmbrăţişate fiindcă sunt verişoare”, râde fetiţa. L-ar lua cu ea la spital şi pe motanul viu Jonică, şi pe câinele Nero, şi pe hamsterii Ţuţa şi Ţuţu, să fie acolo toţi când îşi revine din anestezie. Asta, desigur, dacă se vor strânge toţi banii pentru intervenţie. “Ce poţi cumpăra cu 25.000 de euro: o casă, o maşină?”, am întrebat-o pe fetiţă. “Operaţia mea”, ne-a răspuns.

Donaţiile se pot depune în conturile următoare:
RO61 BTRL 0630 1201 U109 90XX RON
RO36 BTRL 0630 4201 U109 90XX EUR, Banca Transilvania sucursala Hunedoara, Boca Zenaida Daniela
Cod Swift Banca Transilvania BTRLRO21HD1

RO19 RNCB 0160 1122 8164 0001 RON
RO89 RNCB 0160 1122 8164 0002 EUR, BCR, sucursala Deva, Boca Zenaida Daniela
Cod Swift BCR, RNCBROBUXXX

www.ajutorpentruana.info


Preluat de
AICI

Corul „Byzantion” în Catedrala Mitropolitană din Iași, 12 octombrie 2009

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc aseară concertul extraordinar de muzică psaltică intitulat „Byzantion cântă pelerinilor”, susţinut de Corul „Byzantion” din Iaşi. Repertoriul celor 20 membri ai formaţiei de muzică psaltică, dirijaţi de Adrian Sârbu, a cuprins 12 piese religioase.
Concertul Formaţiei de muzică psaltică „Byzantion” a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Primăriei Municipiului Iaşi, Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi şi Asociaţiei Culturale “Byzantion” şi a fost moderat de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În deschiderea repertoriului a fost intonat imnul Preasfintei Treimi de la Oxyrynchos, Egipt, sec. al III-lea, iar apoi au fost intonate piesa “Pre Tine Te Lăudăm”, compusă de episcopul Niceta în sec. al IV-lea, rânduiala Apostolului, “Slava” pe glasul II plagal la slujba Vecerniei a Sf. Cuv. Parascheva, de Anton Pann, “Heruvic”, glasul I tetrafonic, de Grigore Protopsaltul, glasul al III-lea, “Robii Domnului”, de Ghelasie Basarabeanul, “Mărturisiţi-vă Domnului”, Psalmul 135, fragmente din tradiţia Sfântului Munte Athos, “Mărimuri”, glasul I la Sf. Ier. Vasile cel Mare şi la Sf. Cuv. Parascheva de Dimitrie Suceveanu şi Anton Pann, slujba Imnului Acatist, fragmente din Acatist şi Condacul “Apărătoare Doamnă”, de Anton Pann, Prochimenul “Cine este Dumnezeu”, de Filotei Moroşanu, glasul al III-lea plagal, “Doxologie”, glasul al III-lea, de Ioan Zmeu şi Asmaticon de Hurmuz Hartofilax şi Polihronion pentru Mitropolitul Moldovei, glasul al IV-lea de Macarie ieromonahul, dedicat mitropolitului Veniamin Costachi.
În cuvântul rostit la final, IPS Teofan a remarcat faptul că prin intermediul slujbelor care se oficiază la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi „prin astfel de concerte, pelerinii au ocazia să fie pregătiţi sufleteşte înainte de a se închina la sfintele moaşte ale Sf. Cuv. Parascheva”. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a făcut câteca referiri la cântările bizantine, după care a mulţumit membrilor Corului „Byzantion”, precum şi celor care au sprijinit această iniţiativă.
Text preluat de AICI