Postări
IPS Bartolomeu Anania - Predică la Nașterea Maicii Domnului
8 septembrie 2008
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
luni, 7 septembrie 2009
Din ciclul poeziilor găsite... (VI)
M-am trezit cu gândul aproape
era dus la tine, era chiar la mine.
Eram aici si râdeam spre geamul
deschis doar la colțul de sus.
Atât însă cât să zărim
fruza ce și-a limitat verdele la o vară,
furia gri a norului, limitata la o oră
si zmeul... bucuros că plutea
peste forța de atracție.
Auzi...?
Ce zumzet... de plecare,
Ai dreptate... e de(venire).
Se stă la poarta toamnei!
E intrarea liberă... colțul de geam
este încă deschis...
Vă rugăm... poftiți!
...unA
vineri, 4 septembrie 2009
marți, 1 septembrie 2009
„Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine” (Matei 19, 14)
„Primul nostru contact cu lumea are loc prin ochii noștri de prunc; indiferent de cât de ”maturi” vom deveni ulterior, imaginea aceasta va rămâne în noi de-a lungul întregii noastre vieți. Dacă ”pruncul” din noi a fost neglijat în vreo împrejurare oarecare, rănit sau abandonat, umilit sau dezamăgit, vulnerabilitatea lui – împreună cu toată suferința și mânia resimțită în acele momente – va continua să existe în adâncul sufletului nostru. Dacă nu ne va preocupa în mod serios vindecarea suferinței copilului din noi, viața noastră se va înrăutății pe zi ce trece. Dacă nu vom conștientiza faptul că ”împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” (Luca 17, 21), dacă nu ne vom mai trăi viața din perspectiva acestui adevăr, nu ne vom mai cunoaște niciodată pe noi înșine, nu vom mai putea avea niciodată relații normale cu ceilalți oameni și nu ne vom mai putea niciodată apropia de misterul dumnezeirii:
”De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela va fi mai mare în împărăția cerurilor” (Matei 18, 3-4).
Hristos Domnul ne cere în mod imperios să căutăm ”mai întâi împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33) și ne îndeamnă, fără echivoc, să fim ca pruncii, pentru că ”a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19, 14). drept aceea să privim pruncul ( Matei 2, 11) din lăuntrul nostru, să-l tămăduim și să-i alinăm suferințele în numele lui Hristos (Matei 18, 5). Să ne cercetăm sinele și să descoperim împărăția cerească din lăuntrul nostru! Unora dintre noi li se va părea dificilă o asemenea incursiune lăuntrică, pentru că nici nu-și mai amintesc a fi copil – deși poate că au copii sau se înțeleg foarte bine cu copiii. Și totuși, fiecare dintre noi are o imagine a sa de pe vremea când era copil; fiecare dintre noi păstrează această imagine ca pe o fotografie la care se uită din când în când. Pentru mulți dintre noi, descoperirea copilului din noi înșine echivalează cu o întoarcere acasă. Este primul pas pe care-l facem spre noi înșine și spre Dumnezeu.
Copilul din lăuntrul nostru e o sursă dătătoare de viață și energie. Este al șaselea simț, care”interceprează” vibrațiile dumnezeirii ale vieții și ale suferinței. Această sursă a fost descrisă drept ”copilul minune” din lăuntrul nostru, o parte esențială din noi înșine care reprezintă preaplinul dumnezeirii și care are o credință nestrămutată în Părintele ceresc, ”Tatăl nostru”, al tuturor (Matei 6, 9). Plini de încredere, supunere, gingășie și iubire, acest ”copil minune” nu se teme niciodată că va rătăcii calea, ci e totdeauna receptiv la impresii și experiențe noi, la alternative de viață și la surprize de tot felul. El ne dă tăria, capacitatea, entuziasmul și spontaneitatea de a trăi în prezent – nu în vinovăția zilei de ieri, nici în teama zilei de mâine. El ne îndeamnă să descoperim împlinirea supremă înlăuntrul, în Dumnezeu.Acest copil minune e partea cea mai plină de viață a sinelui. Este jucăuș, vesel, plin de naturalețe și creativitate. Are o voință puternică ce nu poate fi mutilată sau distrusă. E fericit și trist; râde și plânge. E minunat și imprevizibil. Are dorințe, imperative, își creează spațiul necesar creșterii, înfloririi și izbândirii.Dar acest copil a fost rănit, pentru că lumea în care trăiește plină de suferință, iar răul este o realitate. Copilul din noi a supraviețuit atâtor dureri – moartea sau infirmitatea cuiva din familie, o pierdere ireparabilă, un abandon, un abuz, o înstrăinare, o nedreptate. Într-un fel sau altul, toți purtăm urmele unor răni mai mari sau mai mici. Pentru a supraviețui, copilul minune din noi și-a creat strategii care să-l ajute să se confrunte cu loviturile primite și să le depășească. Și-a creat un ”fals eu”, dar a rămas viu și scânteietor ca o rază de speranță care dăinuie de-a puturi. El este cel care ne-a luat de mână atunci când ne-am simțit copleșiți de necazuri. El este cel care ne ia de mână și astăzi. Avem posibilitatea să ne remodelăm viețile în fiecare moment, să înțelegem cine suntem, cu adevărat. Rănile noastre pot deveni puterile noastre.
”Copilul minune” din lăuntrul nostru ne ajută să vedem frumosul dincolo de urât, lumina dincolo de întuneric, viața dincolo de abuz și violență. A-l cinsti pe acest copil, a-i prețui valoarea, a-i aprecia contribuțiile lui la felul cum se cuvine să trăim – iată îndatoririle noastre față de el, îndatoriri de o covârșitoare importanță duhovnicească. El e cel care știe adevărul: ”Eu nu sunt durerea mea, tot astfel cum nu sunt nici biruința mea. Eu sunt cu mult mai mult decât acestea”.
Învierea este decizia noastră de a vedea lumina în mijlocul întunericului. A descoperi împărăția cerurilor din lăuntrul nostru e o hotărâre pe care fiecare dintre noi o ia pentru sine – dar nu de unul singur, ci cu ajutorul harului divin. Grație copilului din noi înșine, vom privi și vom vedea cu adevărat, vom asculta și vom auzi cu adevărat, vom vorbi și vom exprima cu adevărat ceea ce gândim și simțim, vom săvârși lucruri de valoare, vom atinge lumea și vom percepe atât binecuvântările cât și suferințele ei, ne vom înțelege pe noi înșine și-i vom înțelege pe cei din jurul nostru. Acest copil ne va ajuta să ne simțim acasă oriunde ne-am afla, lângă oricine am fi și în orice împrejurare ne-am găsi, deoarece el știe că adevărata noastră casă este în ceruri:
”Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” ( Evrei 13, 14).
Aceea va fi adevărata noastră întoarcere acasă. Vom ajunge acolo, însă, pas cu pas. Prin harul lui Dumnezeu și cu sprijinul ”copilului minune” din lăuntrul nostru, vom ști că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri; vom fi mereu însoțiți pe cale, în fiecare clipă – într-atât de mare sunt puterea și harul Botezului, plinătatea și autoritatea în virtutea căruia am fost creați ”după chipul” lui Dumnezeu (Facerea 1, 26).”
John Chryssavgis, Reîntregirea sufletului,Arta îndrumării duhovnicești
Editura Cartea Ortodoxa, București 2006, p. 233
I am starting now to discover them all, to look at everything from a different perspective
I joyfully kiss your hand!
I love you! (you yourself, not me through you )
My dear Cr.,
I'm glad to see the way you are blossoming. You know, for many of us who want to learn “the art of happiness”, the path begins with the discovery of the pain buried in oblivion, in order to take it, to live it and to give it to The Only One Who can turn it into JOY. But there are also, people like you, who need only to wake up from a kind of sleep or from this somnambulist way of living, to discover how great the gift of life is. Thanks be to God that you are doing this through the Seminar and not through shattering troubles like many of our dear people.
Thanks for listening and I hug you with love!
M. Siluana
Nu că-i minunat?!
Mesajul E nevoie sa fiu credincioasa... a starnit in mine ceva incredibil... minunat mesajul in sine, absolut minunat [ca sa nu mai zic de raspuns]... si pur si simplu nu voiam decat sa plang si sa fiu cu Domnul atunci cand am citit... minunat mesajul... Doamne... pur si simplu te duce intr-un loc din tine in care nu vrei decat sa fii tu, cel care esti [vorbesc de mine personal acum], sa fii tu, sa fii liber si sa fii doar cu Domnul... sa fii acolo si sa nu mai pleci niciodata... Liber... cuvantul asta nu e un simplu cuvant... adica pe acolo e intrare in toata bucuria posibila. Fraza aia: Bine, si daca voi fi parasita, daca gresesc, daca totul se va darama dintr-o greseala, dintr-o iluzie, ce va fi?, mi se pare senzationala... mi se pare ca spune totul, ca si fraza: am simtit o eliberare asa ca Domnul nu ma va parasi niciodata, ca El ma iubeste neconditionat, deci chiar am simtit asta, chiar am trait asta. Ca orice am face noi, oamenii, El e cu noi. Asta e... asta e sa fii liber cu Domnul... Am simtit si eu asta de cateva ori si chiar pe aici e drumul, asa mi se pare mie...
Stateam atunci in seara aia si nu voiam altceva, constienta ca sunt nimic, si ca nu vreau altceva decat sa fie El, ca orice ar fi, daca e in afara Lui, nu e de fapt, si ca eu nu vreau nimic altceva, sau nimic care sa nu Il includa... Si ca as putea sta asa oricat...
Asta venea si dupa o zi in care m-am impartasit cu dor de El... nu ma impartasisem de mai mult de o saptamana, si abia asteptam sa ma impartasesc. Era ca inainte, acum cativa ani, cand am inceput sa merg la biserica, ma impartaseam destul de rar, cam o data pe luna... si la restul Liturghiilor stateam asa si voiam... dar nu stiam ca se poate... si imi era ciuda ca nu se poate mai des, desi nu imi zisese nimeni ca nu se poate, chiar ma gandeam ca ma impartasesc prea des, dar ma gandeam asa din cauza oamenilor, ca m-ar judeca daca m-ar vedea mai des, nu ca eu nu as fi vrut... Si ce bucurie ca acum „se poate” mult mai des... Si in ziua aia stiam, sau eram cumva pregatita sa mi se intample ceva... nu stiu ce, era doar o stare care erade... asteptare cumva... dar nu m-am grabit sa aflu ce e cu ea, ce vrea de la mine, am lasat-o pur si simplu sa fie... si spre seara am citit mesajul si a urmat starea aia de mare bucurie... Imi zicea cineva drag ca a auzit la o predica pe parintele zicand ca atunci cand ne impartasim, ceilalti care vin in contact cu noi automat „se ciocnesc” de Hristos Care e in noi... si, desi e logic sa fie asa, atunci [si de atunci] ma gandesc mereu cand ma impartasesc, ca, indiferent de ce fac eu, ceilalti azi-ul acela se ciocnesc de El din noi... si atunci, alaltaieri, cand am citit mesajul, poate si pentru ca ma impartasisem si El era acolo, nu stiu, a avut loc acea interactiune cumva, intre mine si mine cu El de data asta... si a fost foarte bine asa...
Da, eul meu vechi inca se zbate tare, tare, tare, si inca face ce ii place si cum ii place, inca „stie el cum e mai bine”... si o sti el asta, dar acum nu ma mai intereseaza binele lui... desi apelez la el uneori... Nu ca-i minunat? Pentru mine este...
St.
Da, Copila mea, este minunat! E stramta Calea, dar merita!
Cu drag si recunostinta pentru harnicie si ascultare,
Maica Siluana
duminică, 30 august 2009
About His Icon
I've started crying when I'd seen His icon from Sinai. And I've wanted so much to have it. Surprisingly, I've had a hard time finding it.. What I'd like to emphasize is that His blessing hand looks normal in His other various “representations”. There is nothing in there to draw your attention ... You'll understand what I mean ...
During one of my depression crises, I've punched the wall! Violently! I've painfully collapsed in bed with my fist open and reddened… yelling and arguing with Him. But during my suffering, I could not help staring at the icon. Then I've become speechless! His hand in my icon is reddened. His hand seems bloody! I do not know why there is such a contrast but the color is very saturated in that spot, and His hand seems bloody.
It seemed to me that He was crying and telling me: “I feel your pain"! He has felt my pain. My punching the wall has been rebellious and spiteful. It has been desperate! But I've hurt Him! It hasn't been my fist punching that wall, but His.
Ever since then, I have never punched anything and I've been looking at His hand, hoping that it's healing. That it's recovering! But that red spot is still on the icon for me never to forget … In fact, I do not remember the icon in a different way. I want to believe that this was His way of telling me that what hurts me it also hurts Him, that He feels my pain and that I am very important for Him in my suffering.
About my Mother
This image of my mother holding my hand on our way back home, in a summer afternoon. Her silk daisy-flowery dress was waving in the wind and it seemed to touch and tickle me. We were walking with the sun in front of us and the wind was blowing in our faces. She was laughing! She was wearing some delicate navy blue sandals with high heels. She was so beautiful and smooth. She was holding my hand and while I was walking, I was looking at her. I kept looking at her! As long as she was holding my hand, I wasn't caring on what I step. I was so proud and fond of my mom. As long as she was holding my hand, nothing bad could happen.
About music …
Yann Tiersen is a crazy beautiful and extraordinary French musician. While listening to his music, I can ride a bicycle without holding the handle bar and I'm convinced that no car will hit me. There is no way this could happen! It's my street ... It's my one-way street, it's my childhood bicycle, it’s the way to the sea and towards the light and I have the power to pedal towards it.
I downloaded a movie with and about Arvo Part yesterday. In my heart, this was my Christmas gift for you. It says in the movie that every blade of grass has the value of a flower. What a miracle! Each musical note has a value by itself. I understand that there is God in every person now. It makes sense now. I understand what it means to have a calling to be God.
Chagall is the equivalent of Yann Tiersen in painting. I've identified myself in his paintings. I am the one who is flying, I am the one flying over Paris in a bride dress, it's me who he is holding so tenderly in his arms and it's me all the violins in the world are playing for.
About myself
I know that somewhere deep down in my soul, there is something precious and valuable. It's a crumb of divinity. I am not scum. I am not a creep as my mother used to call me. I am a human being who wants to grow and who wants to be good. Who struggles to be good.
His hands have cured all my vices which I've considered impossible to get cured. There is no “I can't do this”! I've stopped smoking cigarettes or other herbs, I am trying to get rid of “intellectual masturbation” (it is easier with the bodily one). It doesn't seem that hard to refrain from bodily relations. I'm fighting the filth around me with a power that it is not mine. It is His! It is very easy because I know I do everything for Him. He has showed me how beautiful and delicate His world was. He made Yann Tiersen and Arvo Part so crazy and so delicate and their music is made by Him for Him!
About…why's
He has given me my grandmother and He has wanted me to live with her in an insane family for me not to become insane and to commit suicide and to give me a benchmark of normality.
He has given me D. to give me a reason. It was for me to see that by and through D., by holding his hand, I can reach Him. He has given me D. to protect me and to take care of me. Because of His abundance of love, he has given him to me. I would have never reached Him with R. How could I have lead a stranger to Him when I had not known the way? I've broken up with R. not because he had not been loving me. I understand now. We would have been happy for a while, but we would have gotten bored quickly of each other. One cannot build anything on sand ...
The human love is so uncertain, so fragile, so unsafe. It is so temporary.
I would have never confessed. I would have never yearned for the Eucharist. I would have never met Father …
No, I would not have reached Him in another way! And…especially, we would have never met, Sister, in that store on the outskirts of Iasi, on that sunny day, where I had not been since then ... I would have never looked for myself, deep inside me, on Wednesday, December 17, 08, at 8:38 am, knowing that my Sister is at the other end of this invisible thread ...
The greenest M.
My beloved and green girl,
Thank you especially for the confidence to go along with me through all this birth from pain. Yes, I feel more deeply the sharing of these birth pains. I am reborn in a deeper and more real manner with each and everyone of you that dares to go through your souls' customs, although I do not remember a thing about myself.
Let me kiss your hands and I ask you to forgive me for my helplessness or all my oversights, because they come from a human being with a soul still to be cured.
Mother Siluana
