La mulți ani iubită mamă!

Read More

Libertate sau constrângere?

Un dans cu adevărat magnific...

...și o relatare din labirint (Labirintul codependenței)

„Torvill si Dean, figuri celebre ale patinajului artistic, se rotesc pe gheață iar brațele, picioarele sau chiar gâturile lor se unduiesc înălțându-se reciproc se desprind apoi și iar se înlănțuie. Par a fi o singura ființă. Deodată se despart. În perfectă armonie alunecă în cercuri spiralate, vin unul spre celălalt și iată-i din nou împreună o singură ființă. Imaginați-vă acum că Torvill și Dean încearca să-și facă numărul legați unul de celălalt în zona taliei. Nu se mai pot roti, nu se mai pot desprinde, gata cu figurile complicate. Acum ei nu pot decât să stea față în față. Și cele mai grațioase mișcări îți dau impresia că partenerii sunt trași și zgâlțâiți fără milă în toate direcțiile. Gata cu minunata sincronizare, gata cu armonia unduitoare a cuplului, cu mișcările subtile ale unei coregrafii complicate. Ce mai poate fi interesant atunci când partenerilor le este imposibil fizic, să se îndepărteze sau să-și schimbe poziția?

Există ceva într-o relație de codependență căreia i s-ar potrivi cel mai bine termenul de „constrângere” ? Partenerii sunt legați unul de celălalt de parcă i-ar uni o funie invizibilă. Cea mai mică mișcare a unuia, stârnește reacția celuilalt. Pozițiile lor sunt rigide, fiecare cuvânt sau gând sunt controlate, evaluate în funcție de reacția celuilalt.”

„Cât de diferită este libertatea alegerii care guvernează relațiile de interdependență! Dorința se află acolo dar nu și nevoia intens constrângătoare. Dragostea pentru un soț, părinte, copil sau un prieten este o problemă de liberă alegere. Dacă dansul o cere, cei doi se pot roti liberi cu mult mai multă grație și originalitate. Fiecare poate crește și evolua spiritual fără a dăuna relației!”

Read More

O comunitate unită este o forţă

O comunitate unită este o forţă. Un dicton validat de istoria recentă a comunităţii româneşti de pe lângă biserica Sfânta Parascheva din Boston.

Înfiinţată la 30 martie 1996 odată cu prima slujbă religioasă românească din zona metropolitană Boston, această comunitate tânără a simţit nevoia găsirii unui lăcaş de cult, un loc de întalnire a românilor cu Dumnezeu, spaţiu catalizator al aspiraţiilor româneşti.

Rezolvarea problemei, a venit odată cu efortul pe care românii inimoşi şi dedicaţi din zonă l-au făcut în acel moment. Astfel că în luna mai a anului 1999 se semnează actele pentru cumpărarea lăcaşului de cult şi bisericii în localitatea Wakefield, o suburbie a oraşului Boston. S-a pus atunci temelia comunităţii româneşti din zona Bostonului şi în plus, o familie generoasă a donat un obiect neobişnuit cu o valoare mai mult decât simbolică pentru noua biserică. Este vorba de o bucată de cărămidă din ruinele bisericii Sf.Vineri din Bucureşti dărâmată de dictatorul Ceauşescu prin programul de sistematizare a României.
Biserica Sf. Vineri trăieşte astfel în biserica Sf.ânta Parascheva din Boston prin această bucată de cărămidă aşezată în altarul acesteia din urmă ca mărturie a spiritului românesc peren, neînfrânt de adversităţile istoriei.
În acele zile de început biserică a fost slujită cu dăruire prima dată de pr. Nicholas Apostola şi de pr. Nicolae Simion, cel din urmă fiind prezent şi azi în altarul Sf. Parascheva săptămână de săptămână.
Spiritul comunităţii româneşti din zonă este augumentat de activitatea bisericii Sfânta Parascheva, care este loc de întâlnire a românilor din zonă, centru spiritual şi locaţie a Şcolii de Duminică, unde copiii enoriaşilor învaţă limba română şi tradiţiile româneşti ale sărbătorilor.
Reporter RadioDiaspora: Stăm de vorbă cu pr. Nicolae Simion, preot paroh al bisericii Sf.Parascheva din Wakefield, suburbia Bostonului, cu ocazia marcării a 13 ani de la înfiinţarea comunităţii din zona Bostonului şi a zece ani de la cumpărarea lăcaşului de cult. Povestiţi-ne despre începuturile comunităţii Sf Parascheva. De ce aţi ales numele de Sf Parascheva?... Ce a fost mai greu de realizat?
N.Simion: Numele bisericii noastre a fost ales în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, şi în memoria bisericii Sfânta Parascheva (fosta Sfânta Vineri aşa cum era cunoscută de bucureşteni) dărâmată de un sistem ateu şi centralizat strâns în jurul unei persoane abuzive şi apoi spre aducerea aminte că odată ajunşi pe pământ american, Sfânta Parascheva să ne fie un exemplu de viaţă şi credinţă. Ce a fost mai greu?! Adaptarea într-o ţară străină, formarea comunităţii şi acumularea fondurilor necesare construirii propriei noastre biserici în care să ne simţim români, să trăim ortodoxia şi să avem şi noi o bucată de pământ românesc în această parte a lumii.
ReporterRD: Am înţeles că printre realizările bisericii se numără şi vizitele a numeroase personalităţi, oameni de cultură, politicieni, doctori, avocaţi şi chiar a principesei Margareta. Puteti detalia?
N.Simion: Într-adevăr biserica noastră a avut oaspeşi deosebiți: slujitori ai lui Dumnezeu, oameni politici, oameni de cultură şi artă, oameni de ştiinţă. Principesa Margareta alături de Principele Radu au fost printre primii oaspeţi ai bisericii noastre. Numele celor care au trecut pragul bisericii Sfânta Parascheva vor rămâne în istoria Bisericii şi a comunităţii ortodoxe de aici ca momente de referinţă.
Reporter RD: Ştim că biserica Sfânta Parascheva aparţine de Patriarhia Română reprezentată de episcopul românilor din SUA şi Canada Arh. Nicolae Condrea, însă în paralel coexistă o altă ramură a comunităţii româneşti din America, aşa - numita "Vatră Românească". Care sunt prospectele unirii celor două comunităţi bisericeşti?
N.Simion: Pentru a răspunde acestei întrebări este necesar înţelegerea organizării bisericii Ortodoxe. Biserica aparţine comunităţii pe care o reprezintă, învăţătura ortodoxă este unică, adică Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos; apoi Biserica îşi desfăşoară activitatea sub conducerea spirituală a Preotului paroh şi a Arhiereului Locului şi este în comuniune cu toate bisericile dintr-un patriarhat şi, în general cu toate bisericile ortodoxe care respectă rânduiala canonică. Şi să răspund întrebării: biserica Sfânta Parascheva rămâne deocamdată sub rânduiala canonică a Patriarhiei române şi sub supravegherea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi ca proprietate aparţine comunităţii ortodoxe românești din Boston.
ReporterRD: Ce proiecte administrative derulaţi la biserică în această perioadă?
N.Simion: Anul acesta, ca de altfel în toţi anii precedenţi am avut lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare ale bisericii noastre. Vara aceasta avem în lucru schimbarea acoperisului bisericii, care a început să se degradeze şi, probabil, ridicarea troiţei în memoria celor adormiţi în Domnul ai familii­lor, şi în memoria eroilor şi martirilor români şi americani, care va fi construită în curtea bisericii şi nu în ultimul rând, dacă Sfânta Parascheva va dori şi rândui să aducem Veştmântul Sfintei de la Iaşi în biserica noastră pentru care avem binecuvantarea Părintelui nostru Arhiepiscop Nicolae.
Reporter RD: Comunitatea românească din zonă e în plină expansiune în această perioadă. Cum vă gândiţi, parinte Simion, să faceţi faţă nevoilor crescânde ale comunităţii?
N.Simion: Este o întrebare dificilă, iar dificultatea de a răspunde se datorează în parte şi rupturii dintre ortodoxismul românesc şi american ce persista de peste 50 de ani. Dorinţa mea este şi va rămâne aceeaşi: de a lăsa urmaşilor, alături de credinţă şi o biserică ortodoxă corespunzătoare canonului ortodox. Deocamdată să ne îngrijim biserica pe care o avem.
Reporter RD: Se împlinesc 13 ani de la înfiinţarea comunităţii româneşti de pe lângă Biserica Sfânta Parascheva; comunitatea a rămas unită şi e pe cale să devină o voce distinctă în arealul nord-american. Care sunt ingredientele succesului unei comunităţi româneşti din diasporă?
N.Simion: Succesul unui preot vine de la urmarea învăţăturii Mântuitorului Hristos: îl respecţi pe Hristos şi El te ajută. Trebuie să fii răbdător, îngăduitor şi deschis cu oamenii şi în mod deosebit să dai dovadă de interes pentru biserică şi nu doar să îţi rezolvi interesele personale şi apoi să cauţi o biserică mai îmbunătăţită. Ca să ai succes, aşa cum îmi spunea un prieten matematician, tu însuţi ca preot şi credincios trebuie să fii biserica.

(Articol realizat de Sebastian Rus și publicat în ”Gândacul de Colorado”)

În mod special, doresc să-i mulțumesc pe această cale, părintelui meu duhovnic, Nicolae Simion, pentru modul în care iși aduce contribuția la păstrarea firescului (ortodoxiei), într-un timp si într-un loc în care, normalitatea a devenit ceva foarte greu de identificat! (Delia H.)

Read More

Oriunde vă veți duce, mergeți cu Sfânta Cruce!

Read More

Părintele Porfirie: Despre metanii

Cea mai potrivită metodă de întărire a mușchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, așa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, și pentru sufletul și pentru trupul celui care le face. Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică. Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în funcție de rezistență.

Apoi, deși nu e obligatoriu, putem menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroși factori, ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluiește-mă! Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioși și oameni fără pată, ci pentru ne-credincioși și păcătoși ca noi.

Prin metanii, și trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor.

Nu există gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce îngenunchiem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând aceasta iar și iar, în timp ce sufletul suspină în fața lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vameșului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim. După metanii urmează bucurie mare, ușurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur mădular nefolosit și nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua importanța metaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul, Hristos Însuși a făcut și El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu fața la pământ și apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine și sufletului și trupului. De aceea asceții nu pățesc cu una cu două infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucât, prin metanii, arterele și vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește, spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, și nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine.

Să faceți la rugăciune câte metanii puteți, chiar dacă obosiți. Când rugăciunea e însoțită și de jertfă, devine mai eficientă și mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia părintele.

Fragment extras din Părintele Porfirie – Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău.

Read More

”Este dansul un păcat?”, Maica Siluana în dialog cu Ramona Bădescu, în cadrul emisiunilor "Între cer și pământ", Radio Logos, Craiova, 2007

Este dansul un păcat?
pictura aparține Mariei Magdalena Lazăr

Read More

”Ce este sufletul?”, Maica Siluana în dialog cu Ramona Bădescu, în cadrul emisiunilor "Între cer și pământ", Radio Logos, Craiova, 2007

Ce este sufletul?
pictura aparține Mariei Magdalena Lazăr

Read More