Dacă nu faci parte din cei care "se trezesc" într-o situaţie, împinşi de dorinţe sau de spaime mai mult sau mai puţin conştiente, şi Îl caută pe Dumnezeu după ce au ajuns acolo, atunci, este simplu: înveţi să duci lupta cea bună aici şi acum. Aici şi acum suntem pe Cale, suntem cu şi în Domnul şi El e în noi. Acum învăţăm să nu mai trăim noi, ci El să trăiască în noi. Şi această învăţare se face la şcoala Poruncilor Lui, cu puterea şi lumina adusă de ele. Acum învăţăm să "căutăm mai întâi Împărăţia Lui" ca "restul să se adauge nouă"! Acum învăţăm să intrăm în Bucuria Lui pe care nu o ia nimeni de la noi. Acum învăţăm că nu mai trebuie să ne risipim energia încercând să scăpăm de necazuri, pentru că acum ştim că "în lume necazuri vom avea, dar El a biruit lumea". Acum învăţăm să ne hrănim cu El, să respirăm în El, să-I răspundem la iubire într-o lume care Îl respinge şi Îl acuză. Acum învăţăm să fim martorii Bucuriei Lui în această lume bolnavă de frică, de ură, de lipsă de sens, pentru ca toţi să-L cunoască şi să se întoarcă la El. Făcând toate acestea, intrarea în călugărie sau în Taina Nunţii vor deveni ceea ce sunt de fapt: uşi de intrare pe "stadionul" şi "în echipa" care ne vor ajuta să dobândim cununa Bucuriei veşnice!
O măicuţă, într-o mănăstire, nu are nici o obligaţie. Tot ce face, face din dragoste, sau din dorinţa de a face totul din dragoste. O mânăstire este o scoală a iubirii în care ucenicii învaţă să fie blânzi şi smeriţi cu inima (o adevărată moarte şi înviere) de la Domnul şi Învăţătorul nostru Iisus Hristos.
De multe ori această şcoală e aspră, dureroasă, plină de peripeţii şi întristări, este de fapt, un adevărat război. Dar e multă Bucurie şi Pace pentru cel ce a ales să moară lumii acesteia pentru a se naşte şi creşte în "viaţa veacului ce va să fie".
O măicuţă învaţă în mănăstire să-L lase pe Domnul să-i transforme întreaga viaţă, cu lucrarea Duhului Său Cel Sfânt, în Rugăciune, Liturghie şi Euharistie. Şi, mai ales, învaţă să nu se teamă de iadul pe care trebuie să-l străbată împreună cu Domnul pentru a ajunge în Împărăţia dinlăuntrul ei.
Atâta timp cât cauţi o cale nu eşti pe Cale! Căsătoria şi călugăria nu sunt căi, ci locuri de întâlnire specială cu Domnul Care este Calea şi de creştere duhovnicească împreună cu El ca să fim pururi acolo unde este El...
Va veni o zi, copil drag, în care vei mulţumi fiecărui om că este pur şi simplu! Atunci, Domnul va fi lucrat deja cu dorul tău de acum şi va fi biruit împotrivirea egoului la devenirea întru Domnul, la devenirea întru a fi, la împlinirea setei tale de a fi!
Pentru asta te-ai născut, şi pentru asta s-a născut orice om pe lume. O vreme el, omul, nu ştie asta. Dar încet, încet, durerea, anxietatea, depresia, suferinţa fără nume care ţâşneşte din inima omului la fiecare contact cu această lume, îl ajută să-şi asculte adâncul fiinţei, să-şi audă dorul de absolut, de iubire absolută, de fericire absolută... atunci, va auzi şi glasul lui Dumnezeu din adâncul lui: Eu sunt Viaţa, Adevărul şi Calea pe care le cauţi! Primeşte-Mă în inima şi în viaţa ta, aşa cum e ea acum şi aici. Şi eu te voi primi în Bucuria Mea!
Maica Siluana
Fragmente din volumul I, ”Impreună dumiriri pe Cale”
Postări
