O împărtășire cu Hristos!

                                    

Maica Siluana, conferință:”Dacă am ști darul lui Dumnezeu” Arad, 2006

”În timp, mi-am dat seama ca noi nu ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, nu ne bucurăm de darurile vieții, nu ne bucurăm de darurile din viața noastră, pentru că nu știm darul lui Dumnezeu. Nu știm cum lucrează darul lui Dumnezeu! Am fost atentă la ce spune Mântuitorul și apoi atentă de câte ori m-am întâlnit cu darurile lui Dumnezeu, în mine și în Sfânta Biserică. Aici spune: ” Cine bea din apa pe care i-o dau Eu, nu mai însetează...” și acesta ar fi un dar, ca darurile pe care le facem și noi dar aici aduce ceva  mai mult și spune ”...el va deveni izvor de apă vie”! Mergem mai departe la Sfânta Liturghie, noi ducem prescura și vinul la Sfântul Altar și sunt ”pregătite” de părintele și ies în fața noastră și le cinstim, și le numim ”Cinstitele Daruri”. Ale cui daruri sunt?! Au făcut deja o ”călătorie” de la Dăruitorul Dumnezeu care ne-a dăruit condiții prielnice pentru grâu și pentru vin, ne dăruiește și acum! Mă doare inima ce am văzut de la Alba Iulia până aici, ce ravagii a făcut Mureșul...însă noi, ori de câte ori folosim darul de a munci, în alt ritm și în alt chip decât cel rânduit de Dumnezeu, se supără apa pe noi... Dumnezeu ne-a dăruit condiții favorabile de climă, boabele de grâu și vremea potrivită, noi am dăruit munca noastră, am făcut grâul, faina, pâinea am copt-o și am dus-o la biserică, din struguri am făcut vinul și l-am dus la biserică și am dăruit ale noastre...după ce noi ducem cea ce am contribuit noi, Dumnezeu desăvârșește darul și ne dă înapoi pâinea și vinul, ca trupul și sângele Mântuitorului, adică îl face viață veșnică...”

”Dumnezeu vrea să Se ofere pe Sine și iubirea Lui, și nu doar bunurile Sale, așa cum tu, de exemplu, dorești prezența soțului tău și nu doar ce-ți „aduce” sau ofera în casa, nu? De multe ori cei de lângă noi ne oferă ce oferim noi și așa descoperim că nu asta căutăm.

Dacă învățăm să ne oferim pe noi înșine și nu ce avem sau facem, nu vom mai aștepta nimic „la schimb”, ci vom trăi bucuria sau durerea de a fi, cu cel căruia ne dăruim, în funcție de calitatea prezenței acestuia. Iar bucuria și durerea sunt chiar viață și chemări la mereu mai multă viață. Acesta e „paharul”...! Când îl bem dând Slavă lui Dumnezeu El transformă conținutul acestui pahar în Viața Care este El și totul se schimbă, pentru că tot ce ne aparține și ni se întâmplă devine „potir” al întâlnirii!”

Maica Siluana

Read More

Maica Siluana la Târgu Mureș

Maica Siluana Vlad s-a întâlnit cu elevii de la Colegiul „Papiu Ilarian” 

De: Sanda VIŢELAR

Maica Siluana Vlad a fost prezentă ieri la Târgu-Mureş unde a susţinut mai multe conferinţe duhovniceşi. Aceasta s-a întâlnit la orele prânzului cu elevii Colegiului „Papiu Ilarian”, cărora le-a vorbit într-un stil simplu şi uşor accesibil despre ce înseamnă să trăieşti o adoslescenţă frumoasă. „Am venit aici ca răspuns la o invitaţie şi am primit cu bucurie, am primit binecuvântarea şi sper să primesc putere de la Dumnezeu ca să le pot vorbi copiilor despre lucrurile care îi interesează”, a declarat Maica Siluana Vlad. Cu simplitate şi pacea caractristică omului care trăieşte în fericire cu Dumnezeu, Maica Siluana le-a vorbit deschis fără a avea o temă propusă dinainte. „L-am întrebat pe părintele de aici şi am înţeles că acesta şi-ar dori să vorbim despre cum putem trăi frumos în adolescenţă într-o lume ca cea de azi cu multe provocări. Nu ofer nimic ce nu mi se cere. Un om dacă nu cere nu primeşte şi de obicei copiii atunci când află că depinde de ei să fie fericiţi şi să trăiască frumos întreabă de problemele cele mai delicate legate de neputinţa de a confrunta durerile şi uşurinţa cu care apelăm la surogate ca să scăpăm de tensiunea responsabilităţii”, a mai spus aceasta.Elevii au fost receptivi cuvintelor şi sfaturile Maicii Siluana, mai ales datorită discursului liber şi a stilului inconfundabil prin care aceasta a ştiut să relaxeze atmosfera. Conferinţa a fost organizată de Catedra de Geografie, Arte şi Religie a Colegiului Naţional „Papiu Ilarian”. Directorul instituţiei de învăţământ Simion Bui a apreciat necesitatea unor asemenea întâlniri. „În această frumoasă zi de mai avem un eveniment deosebit la noi în colegiu, o întâlnire cu Maica Siluana care va vorbi elevilor despre purtarea acestora în societate şi despre bunătatea şi buna lor creştere”, a spus Bui.Tot în cursul zilei de ieri, Maica Siluana Vlad a susţinut, de la orele 18.00 o conferinţă la Biserica Sfânta Ana ce a avut ca temă „Creştinismul de astăzi, între confuzie şi dumirire”.

Articol preluat de aici:http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/9fc9685785/43944.html

Read More

Două moduri de a iubi...

Maica Siluana, Conferință București

”De multe ori, luxul de a se îndrăgosti îi costă foarte mult pe oameni! Dar numai dacă se căsătoresc înainte de a trece starea aceea de atracţie iraţională. Când ne simţim atraşi în mod "inexplicabil" de cineva, poate să fi un impuls al subconştientului care caută un "model" indus de un personaj real sau fictiv pe care l-am admirat, sau care nu ne-a plăcut pe noi! Căutăm, fără să ne dăm seama, o "recompensă"! Dar motivele pot fi multe. Important este că atracţia iraţională, numită îndrăgostire, este dictată de "creierul primitiv", vegetativ şi emoţional, care nu are acces la valorile nostre! După ce acela îşi rezolvă pretenţiile, putem să ne trezim lângă un om cu totul şi cu totul străin de sufletul nostru. De aceea, iubirea începe după ce trece starea de îndrăgostire. Acestă stare ne face atenţi la cineva şi, prin atenţie, descoperim taina persoanei sale. Dar dacă nu vedem nimic, ci doar ce e în capul nostru, inevitabil vom ajunge la dezastru! ... am cunoscut atâtea victime ale unor "mari iubiri" sfârşite în căsnicii "pasionale", cu gelozie, bătăi, jigniri, umiliri, încât vă recomand ca atunci când vă permiteţi luxul de care vorbiţi, să vă rugaţi mult, să culegeţi informaţii despre Făt Frumos, sau Ileana Cosânzeana şi să aveţi răbdare. Nu cred că e o soluţie să vă căsătoriţi fără a vă iubi! Dar merită să fii atentă la omul pe care poate nu-l vezi pentru că nu seamănă cu "prototipul"! ”

”...iubirea e durere pentru că presupune o permanentă naştere precedată de o la fel de permanentă moarte. Moare sugarul, se naşte copilul, moare copilul, se naşte adolescentul, moare adolescentul, se naşte tânărul, moare tânărul, se naşte omul matur şi în fiecare etapă trăim de mii şi mii de ori moartea individului pentru naşterea persoanei. Ne naştem prunci, dependenţi cu totul de părinţi şi ne lăsam, fără putinţă de legare, formaţi de aceştia. Ne luptăm să devenim indivizi autonomi că abia apoi, liberi şi în cunoştinţă de cauză, cu harul lui Dumnezeu, să alegem să devenim persoane libere şi iubitoare. Toate aceste morţi-naşteri sunt dureri - bucurii, care pot fi trăite doar ca moarte! Putem refuza bucuria naşterii întru existenţă personală, după asemănarea cu Dumnezeu! O putem refuza sau rata! Şi la Acea Înfricoşată Judecată, despre asta vom fi întrebaţi: Cine eşti? Ai devenit cel ce ai fost chemat să devii? Nu, nu e aspră sau lipsită de iubire şi milă Judecata, ci înfricoşată. Fiecare va trăi înfricoşarea după cum îi va fi inima: cutremurată de măreţia şi strălucirea lui Dumnezeu, uluită de marea Lui iubire şi milă, sau plină de frică şi resentiment şi revoltă că Dumnezeu e iubire şi milă! Dacă vei vedea în bucurie pe cineva care te-a făcut să suferi te vei bucura? Da, da, mare îţi va fi cutremurarea sufletului văzând ce puteai să trăieşti încă pe pământ fiind! Dacă nu, mare îţi va fi cutremurarea sufletului, văzând că "nevoia" ta de dreptate nu a fost nici măcar acum împlinită. Că iată Dumnezeu nu-l pedepseşte pe "cel rău"! Şi de ce nu o face? Mai întâi pentru că acela a cerut iertare şi a iertat şi, apoi, pentru că nu a vrut decât să-l ierte şi pe "cel rău" din tine!

Are sens ce spun?

Apoi, iubirea necondiţionată e durere pentru că presupune dăruire de sine, din sine, fără rezerve! Te dăruieşti pe tine, nu ceva din al tău: trupul tău, banii tăi, sentimentele tale, organele tale... "Şi dacă aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu că să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!" (1 Cor. 13, 3).

Noi, cei mici şi încă bolnavi de egoism, dacă nu putem şi nu ştim şi nu vrem să iubim cu iubirea pe care ne-o dă şi ne-o cere Dumnezeu, măcar să tânjim după ea, să o dorim, să acceptăm că orice durere poate fi trăită ca naştere a omului nou! Asta se poate numai şi numai când acceptăm să "lepădăm cele ale copilului" (1 Cor. 13, 11). Pentru noi, cei care facem împreună Seminarul iertării, am văzut că "cele ale copilului" sunt schemele noastre de apărare, de adaptare, sunt modurile păcătoase prin care am învăţat să ne apărăm de durerea produsă de abuzul celor mari asupra noastră pe care apoi, le folosim că să-i abuzăm pe cei mai mici că noi. Tot aici intră şi tot ce am moştenit din educaţia noastră, atât în cei "şapte ani de acasă" cât şi după aceea. Tot ce am învăţat de la lumea acesta pentru a obţine plăcere şi a fugi de durere, pentru a obţine plăceri şi satisfacţii imediate şi de lungă durată, fără să ţinem cont de nevoia sufletului nostru de Dumnezeu şi de aproapele!

Iertând, adică acceptând iubirea lucrătoare a lui Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în felul nostru de a fi, lepădăm aceste "apucături", lepădăm cele moştenite de la lumea aceasta şi alegem să facem ce învăţăm la Domul nostru Iisus Hristos, în Biserica Lui, prin Duhul Lui Cel Sfânt!

O, dacă ne-am opri o clipă să vedem cât de simplu şi concret e totul!

Dar, cum minunat spui: "Egoismul asta şi mândria... hmmm..."! ”

Maica Siluana

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=954

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=940

Read More

Cine sunt eu?!

"Cine sunt eu în fața dumneavoastră?  Trei roluri încearcă să mă definească, acum în fața dumneavoastră, sunt maica aceea care ține o conferință, care vorbește cu noi și are de gând  să ne răspundă la întrebarea asta, bineînțeles din perspectiva ei, din ce crede ea! Cine sunteți dumneavoastră? Sunteți auditoriul, sunteți cei care ascultă, eu pot să zic de aici, eu sunt cineva, eu sunt  importantă, eu sunt știuitoare, eu vă spun și dumneavoastră învățați...De obicei așa gândesc oamenii care cred că știu cine sunt și așa zâmbim când nu știm cine suntem. Eu nu aș putea să vorbesc dacă nu m-ar asculta nimeni  și nu aș avea ce să vă spun, dacă dumneavoastră prin ascultare și așteptare nu ați vrea să auziți ceva anume. Dacă în seara asta Dumnezeu ne va ajuta să ne spunem lucruri care ne interesează și care să ne sporească ființa, care să ne îmbogățească, care să ne ajute să trăim altfel începând din seara aceasta, atunci înseamnă că a lucrat această putere tainică dintre noi, ascultarea dumneavoastră și vorbirea mea. Dacă nu, vom pierde timpul, într-un mod mai elevat dar îl vom pierde și vom da socoteală pentru timpul pierdut! În ce mă privește vorbesc, minunat, uluitor, atunci când cel care mă întreabă este într-o stare de minunare și de prag a ființei uimitoare. Fiecare dintre noi suntem la un capăt al ființei noastre minunați și uimitori și la celălalt capăt, bicisnici și plictisitori. Și călătorim de foarte multe ori pe oră între cei doi poli! Suntem slabi, nu atât că nu putem să rămânem în polul minunat din noi ci mai ales că ne este frică să intrăm în contact cu realitatea. Suntem slabi pentru că ne e frică să fim una cu ce e în jurul nostru. Ca să ne simțim puternici, ca să ne simțim cineva, ne facem garduri, foișoare, pentru că relația cu celălalt, cu cel din fața noastră este o relație de moarte. În orice relație cu aproapele noi murim, murim imaginii pe care o avem despre noi, nu mai suntem siguri pe noi, pentru că nu mai știm cine suntem! Nici nu avem cum să știm, pentru că nici nu suntem. În clipa in care cineva ne privește, noi nu mai suntem cine credeam că suntem înainte de a ne privi cineva! De aceea m-am bucurat când am gasit cu prieteni noștri de la A.S.C.O.R., acest titlu, dintr-o listă de căutări, și când titlu s-a conturat, s-a formulat, „Cine sunt eu pentru?” și cei care ați fost la centru și am facut acest seminar, care va fi de fapt seminarul vieții noastre, știți că ajungeam la concluzia ca eu nu sunt stareța mănăstirii, că eu nu sunt coordonatoarea centrului, că eu nu sunt posesoarea unei diplome, sau a unei funcții sau averi ci că eu sunt eu! Eu sunt eu, cea care are și face toate acestea, care se lasă văzută și definită de cei din jur, prin lucrările la care sunt prezentă aici și acum. Astăzi însă vom primi împreună un răspuns diferit, astăzi eu sunt TU! În fața cuiva, pentru cineva, eu nu pot fi decât tu . Eu sunt în intimitatea dumneavoastra un Tu. Și fiecare dintre dumneavoastră sunteți pentru mine un TU. Altfel puteți fi oricine! Atâta timp cât spuneți cuiva, Sfinția dumneavoastra, aceasta poate fi o etichetă, sub care se poate așeza oricine. Când spunem dumneavoastră poate fi oricine, numai când spun cuiva tu, când cineva-mi spune mie tu, atunci știu precis cine e, adică știu că pot avea o relație în care risc să sufăr. Relația eu-tu este o relație de moarte, cum spuneam adineauri dar o moarte în care ne naștem! Numai moartea ne va naște in viața de veci. Numai moartea unui anume fel al nostru de a fi ne duce la alt fel de a fi, după care tânjim...Istoric persoana umana începe prin a fi un Tu..."

Maica Siluana

Maica Siluana, Conferință Craiova, 30 noiembrie 2006

Read More

Feminitate și feminism...

Maica Siluana Vlad,13 noiembrie 2002

Read More

De ce ne este greu să iubim...

Este iubirea țelul suprem al vieții unui om?

"Da, este, dar nu iubirea pentru un băiat sau pentru o fată. Ci iubirea pentru Dumnezeu sau pentru aproapele. Țelul vieții noastre este să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi. Să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, din tot cugetul nostru, din toată puterea noastră, și pe aproapele la început cum ne iubim pe noi – deci să ne iubim pe noi – și după aceea să-i iubim pe toți așa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi. Ăsta-i țelul vietii. Dacă nu facem cât de cât acest lucru, noi ne-am ratat viața de fapt. Și lucrul acesta începe cu iertarea. Concentrați-vă pe iertare. Singurul lucru important în iubirea noastră rănită este să iertăm. Și când nu putem ierta atunci să ne îngrijorăm și să ne ducem la Doctorul vieții noastre, Care e Dumnezeu. Învățăm să iertăm. Pentru că uitarea sau scuzarea nu este iertare. Să învățăm să iertăm așa cum ne învață Hristos, adică în Duhul Sfănt. Numai cu Duhul Sfânt se poate ierta. Și durează. Uneori mai mult, pentru că rănile au fost foarte grave. Unii zicem că tata ne-a făcut un anumit lucru, sau un vecin, dar l-am iertat. Noi de fapt nu l-am iertat. Ne e și frică să ne aducem aminte. Dacă ne apropiem de amintirea aceea se trezește în noi o frică, o ură, o deznădejde, chiar cu pornirea de a ne răzbuna. Deci n-am iertat. Și atunci ne dăm seama că uitarea nu este iertare și că noi nu putem intra într-o iubire fără să fi iertat cele din trecut. Doi tineri nu se pot căsători, uneori ajung să le fie frică să se căsătorească, din cauza rănilor din copilărie. Dacă ai avut probleme mari în copilărie toată energia ta e blocată acolo și ți-e frică de ceilalți, ți-e frică să te căsătorești, ti-e frică de femeie sau de bărbat, o frică nevrotică. Și atunci iertarea deblochează acele puteri pe care le ținem noi acolo în adâncul nostru și circulă harul prin noi. Altfel suntem ca și cum am fi plini de ganglioni, de umflături, și harul nu circulă decât pe ici pe colo..."

Maica Siluana, Craiova, 30 noiembrie 2006

"Împlinirea poruncii lui Dumnezeu de a ierta nu este o lucrare omenească, psihologica, ci o lucrare divino-umana. Domnul spune: ”Fară Mine nu puteți face nimic”. Și noi înțelegem asta mai ales atunci când încercăm să iertam o faptă de neiertat. Atunci descoperim că dorința noastră de a răspunde Domnului cu iubire facând ce ne cere se lovește de neputința sufletului rănit de a face asta și de dorința lui de dreptate. Or Dumnezeu S-a facut Om tocmai pentru a veni in această neputință a noastră cu puterea Lui. Așa încat, atunci când ne dă o poruncă ne dă și puterea să o împlinim. Când aleg să zic ”Doamne, îl iert pe cel ce m-a rănit”, nu fac decât să refuz această putere pe care mi-o aduce El și să-mi închipui despre mine că aș putea să fac ce chiar nu pot. În acest moment mintea omului se îndreaptă către Dumnezeu și mărturisește: ”Doamne, nu pot, fă Tu asta în mine!”. ”Doamne, iartă-i pe cei ce m-au rănit!”. Însuși Domnul ne-a învățat aceasta când pe cruce s-a rugat pentru cei ce-L răstigneau: ”Tată, iartă-le lor!”."

Maica Siluana 

Read More

Maica Siluana:"Bucuria pe care ne-a adus-o Hristos! Care este rolul ei in viața noastră?!"

                                                  

             

                                                  

                            Răspunsuri la întrebări

”Schimbarea a intervenit în viaţa mea în momentul în care n-am mai putut trăi fără sens. Nu puteam nici să trăiesc şi nici să mor, adică să mă sinucid fără sens. Atunci, am acceptat existenţa lui Dumnezeu şi I-am cerut să dea sens vieţii mele. Restul făceam rost şi fără El! Şi când mi-a dat sensul vieţii am intrat în Bucuria Lui şi în Dragostea Lui şi ele, Bucuria şi Dragostea, m-au trimis să slujesc durea celor care încă se întreabă ce sens are viaţa, ce sens are suferinţa? 

Iată-mă, aşadar, cu voi, lângă voi, dar mai ales cu Domnul, Care este cu voi şi de la care învăţ mereu cu uimire şi recunoştinţă, cât de mare este mila Lui, cât de mult ne respectă libertatea şi câţi oameni minunaţi se ascund în cotloanele întunecate ale acestei lumi chinuită de o civilizaţie a morţii.

Eu vă iubesc şi doresc să fiu lângă voi în căderile voastre, ca să transformaţi această cădere în loc de întâlnire cu Dumnezeu şi să nu deveniţi pesimişti, ci optimişti. Cu El veţi învăţa să nu vă mai puneţi încredere nici în voi şi nici în oameni, ci în Dumnezeu, Care este cu noi şi vrea să fie în noi, în fiecare dintre noi. Atunci veţi descoperi misterul vieţii care este Bucuria de a fi. Doar că, acum, avem nevoie să intrăm pe calea cea strâmtă a Poruncilor Lui şi să învăţăm să ne purtăm crucea prin care urcăm în Împărăţia Bucuriei!”

Maica Siluana

Read More