Postări
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
Se afișează postările cu eticheta Un gând al unei zile.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Un gând al unei zile.... Afișați toate postările
miercuri, 29 mai 2013
vineri, 14 octombrie 2011
Maica Siluana - un gând al unei zile...
Să fugi cu toată puterea de discuțiile contradictorii prin care, chiar dacă par nevinovate, vrăjmașul diavol ne provoacă mândria sau ne risipește atenția. Vorbirea în deșert e un păcat pentru că ne rănește sufletul și ne desparte de Bucuria cea sfântă. Să te rogi pentru cei ce nu au ales încă această cale și să spui în gând cu rugăciune: „Doamne, binecuvântează-i pe ei și luminează-ne pe noi toți ca să cunoaștem și să facem voia Ta, ca să fim fericiți”. Sau doar să ceri binecuvântare pentru ei. Așa, încet, încet, mulți se vor schimba odată cu tine iar alții te vor ocoli. Vor fi și dintre cei ce te vor necăji, dar tu să primești asta cu bucurie pentru că va fi o suferință „ca a Domnului”. Știi, nu putem să înaintăm pe Calea Bucuriei fără suferință, dar va fi altfel de suferință decât cea care te chinuie acum. Va fi plină de lumina sensului pe care îl are. Să învățăm să lepădăm orice suferință care nu are ca sens bucuria cea sfântă.
Pragul dintre singurătatea goală, nevrotică și singurătatea prea-plină cu Cel Singur în care încape toată omenirea, se numește reponsabilitate. Și Mila Domnului ne ajută să atingem acest prag învățându-ne mereu și mereu cum să ne pocăim și să ne smerim.
*
E vorba de jertfirea importanței de sine care ne aduce în conștiință realitate cutremurătoare că suntem nimeni și nimic. Noi toți tânjim în adâncul din noi să fim cu Dumnezeu, să intrăm în acel ascuns despre care ne vorbește Domnul în „Predica de pe Munte” ca să fim văzuți de Dumnezeu Tatăl. El numai acolo ne vede. Or noi nu îndrăznim să ne ducem acolo pentru că suntem goi și mizerabili. Or, vine vremea când mila Domnului ne dă putere să acceptăm că suntem cu adevărat și iremediabili goi și mizerabili fără El. Atunci ne lepădăm de acea imagine de sine pe care ne-o facem când ne gândim la ce facem pentru ceilalți sau ce am merita noi să facă ei pentru noi etc. Atunci ne lăsăm văzuți în toată nimicnicia noastră și, atunci ne simțim singurii responsabili pentru felul în care suntem. Nu mai dăm vina pe nimeni, nu ne mai scuzăm cu nimic și Domnul poate veni cu toată mila și iubirea Lui ca să ne îmbrace cu Prezența Sa. Pragul dintre singurătatea goală, nevrotică și singurătatea prea-plină cu Cel Singur în care încape toată omenirea, se numește reponsabilitate. Și Mila Domnului ne ajută să atingem acest prag învățându-ne mereu și mereu cum să ne pocăim și să ne smerim.
Maica Siluana
miercuri, 16 februarie 2011
Toate trăirile, unite cu harul... fermentează întreaga frământătură a vieții de zi cu zi și de clipă de clipă!
Ca viață în Hristos, tot ce se petrece și trăiește în familia întemeiată pe Taina Sfintei Cununii sau în obștea întemeiată pe ierurgia făgăduințelor monahale este asemenea prefacerii Agnețului pe Sfânta Masă în Taina Euharistiei. Toate trăirile, unite cu harul cerut în cadrul acestor Taine care nu se epuizează în ceremonia liturgică, fermentează întreaga frământătură a vieții de zi cu zi și de clipă de clipă. Orice ieșire nebinecuvântată (atenție la „binecuvântările ieșirilor și intrărilor” făcute în Biserică!) din taina împreună viețuire în Hristos a celor legați prin făgăduințele divino umane ale Tainelor „subțiază”, alungă harul. De ce? Pentru că omul caută soluții sau slavă la oameni și nu la Dumnezeu. Când căutăm slava la Dumnezeu îi arătăm Lui toate neputințele lăuntrice și cerem să lucreze cu neputința noastră. Victoria lăuntrică, din familie sau obște se va răsfrânge și în afara, dar după rânduiala relațiilor cu cel din afară. Desigur, și acelea sunt lăuntrice, raportate la Biserică și, mai larg, la omenire sau întreaga creație, dar la alte niveluri și grade de interioritate.
Maica Siluana
luni, 17 ianuarie 2011
Maica Siluana: Diferența dintre pocăință și sentimentul nevrotic al vinovăției
Ca să putem înțelege ce este pocăința adevărată avem nevoie să o deosebim de sentimentul nevrotic al vinovăție. Vinovăția nevrotică este o reacție a egoului care imită pocăința. Când ne simțim vinovați, chiar dacă ne cerem iertare, de fapt ne îndreptățim, căutăm cauzele în altă parte, acuzăm pe altcineva și rămânem cu convingerea că am fi putut sau am putea de acum înainte, să ne purtăm mai bine, să fim altfel. Și asta numai și numai pentru a ascunde de la fața conștiinței că nu putem fi buni, că n-am putut face altfel și că nici nu vom putea fără Dumnezeu! Când ne pocăim cu adevărat, nu avem ce făgădui lui Dumnezeu, nu avem ce să-I dăm și înțelegem, în sfârșit, că tot ce cere El de la noi este să-L primim, să-L lăsăm să ne slujească, să ne vindece, să ne umple de bucuria Lui. Da, vom simți o mare durere, o cumplită întristare a sufletului și o adevărată zdrobire a inimii văzându-ne cum suntem. Trăind asta fără disimulare și apărare, Îl vom lăsa pe Mângâietorul să intre în inima noastră zdrobită și vom simți mila Domnului și odihna înțelegerii că nu mai e nevoie să ne străduim să fim altfel, altcineva. Abia de aici încolo putem începe lucrarea poruncilor. Până atunci, tot ce facem nu e decât cosmetizare morală, viclenie sau autoamăgire.
Semnele pocăinței sunt: lacrimile, durerea inimii însoțită de mângâiere și de încrederea în făgăduințele Domnului.
Semnele vinovăției nevrotice sunt: frica, furia, autocompătimirea, victimizarea.
Maica Siluana
marți, 4 mai 2010
miercuri, 14 aprilie 2010
sâmbătă, 20 martie 2010
joi, 4 martie 2010
sâmbătă, 6 februarie 2010
luni, 1 februarie 2010
marți, 26 ianuarie 2010
miercuri, 20 ianuarie 2010
vineri, 8 ianuarie 2010
duminică, 3 ianuarie 2010
marți, 15 decembrie 2009
joi, 3 decembrie 2009
Uimire mare...
„... și încă ceva: uimirea e starea firească a minții în fața realității. Tot ce este este uimitor și când devenim firești, sănătoși duhovnicește, cunoaștem prin uimire. Redevenim, după poruncă, precum copiii... În orice caz, viața veacului ce va să vină nu va putea fi trăită fără uimire! Și e de mare folos să învățăm asta, pe cât se poate, încă de acum.”
Maica Siluana
