“Cantatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea. Cantatul impreună este ca un lanţ care duce la unire; uneşte poporul in simfonia unui singur cor.“
Dragi prieteni,
Incheiam ultima noastră scrisoare spunandu-vă cat de minunat ar fi dacă am repeta mereu un verset dintr-un Psalm care ne place… Poate aţi făcut asta şi aţi prins gust, poate chiar v-aţi cutremurat, pentru că „ne naştem cu Psaltirea in sange”, cum spune Adnre Chouraqui, şi poate că una din razele ei de lumină a pătruns pană in adancul fiinţei dumneavoastră. Fiecare cuvant din Psalmi are, cu adevărat, puterea de a ne pătrunde şi a ne conduce pană in Prezenţa Cuvantului Vieţii Celei Veşnice ce S-a sălăşluit intru noi. De aceea este de o importanţă fundamentală pentru fiecare dintre noi, ca Psaltirea să ne insoţească pe Cale ca un vademecum. De la David pană la noi, Psaltirea este cartea de rugăciuni prin excelenţă. Aici este adunată, intr-o uimitoare condensare, intreaga Biblie. Aici cunosc omul, cel ce eu insumi sunt, in toate circumvoluţiunile sufletului, in cea mai profundă frumuseţe a sa dar şi in nenumăratele lui uraciuni. Psaltirea, plină de harul Sfantului Duh, pe măsură ce o cercetez, mă descoperă mie insumi şi, in acelaşi timp, imi oferă o adevărată terapie dumnezeiască, o cale de vindecare. Este o oglindă atat a răzvrătirilor cat şi a credincioşiei mele, a suferinţelor şi suspinelor mele, a morţii şi a invierii care lucrează permanent in mine… Psaltirea nu ar fi completă insă dacă nu l-am descoperi in ea şi pe Satan şi cartea lui de identitate. Aici aflăm cu adevărat cine este el, care sunt căile lui de manifestare şi vicleniile prin care ne doboară. In Psalmi invăţăm să „deosebim duhurile” şi să folosim cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i alunga pe vrăjmaşi, pentru că numai Cuvantul lui Dumnezeu este atotputernic. „Vrăjmaşii” biruiţi in Psalmi, de multe ori cu multă violenţă, sunt patimile noastre şi toate inrobitoarele noastre dependenţe in care demonii se ascund şi se cuibăresc generand universul de umbră şi de intuneric din noi, minciuna şi duplicitatea, toată această suferinţă şi mizerie umană care ne face să fim mai mult morţi decat vii şi să fim deja „cu un picior in groapă”…Adevărata Viaţă ne scapă printre degete! Aşadar, Psalmii sunt o sută cinci zeci de trepte de la moarte la viaţă, trepte pe care Dumnezeu coboară mereu către om pentru ca omul să se poată cufunda fără incetare in El, Izvorul Vieţii Veşnice, pentru ca, purificat şi sfinţit, să urce şi el către Dumnezeu. Omul se recunoaşte in fiecare verset, fiecare Psalm povesteşte istoria fiecăruia dintre noi şi a tuturor oamenilor. Din această cauză Psaltirea este plină de generaţii şi de secole de rugăciune. Ea a traversat toate nopţile oamenilor, s-a scăldat in sangele şi in bucuria lor…Şi acum, fiecare cuvant din Psalmi este incărcat de o infinită experienţă. Infinită pentru că in această finitudine a omului, Dumnezeu a venit să-şi facă sălaş pentru a-i deschide orizontul spre Dincolo de orice suferinţă, spre o veşnicie deja prezentă.Psalmii ne introduc intr-o viziune globală a tainei planului lui Dumnezeu şi ne eliberează dintr-un prezent inchis in el insuşi. Psaltirea mă include, cu istoria mea personală, particulară, in istoria Poporului lui Dumnezeu aflat pe Cale. Dobandesc astfel conştiinţa atat de importantă că aparţin unei extraordinaredescendenţe care forează Istoria pe dinăuntru. Viaţa mea capătă sens! Din această clipă devin conştient că adevăratul autor şi interpret al Psalmilor este Insuşi Hristos. El este prezent de la un capăt la celălalt al Psaltirii. El, nu doar S-a rugat cu toţi Psalmii, i-a rostit cu vocea şi cu viaţa Sa, ci El este Insuşi Subiectul acestora. El este Acest Dumnezeu Care intră in mocirla omenească, in violenţa şi instinctele de răzbunare ale oamenilor, pană in moartea şi iadul lor, pentru a-i converti dinlăuntru şi a le asculta strigătul de deznădejde din chiar lăuntrul lor. El este Cel Ce-i ii trage de acolo şi-i eliberează. El, Mantuitorul Hristos, pe Cruce fiind, coboară in durerea şi oroarea suferinţei şi a morţii omeneşti rostind Psalmul 21: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?". Din această clipă intregul tragism al vieţii umane este iluminat pană in adancurile cele mai infernale…Aşadar, rugandu-ne cu Psaltirea, forăm spre adancul din noi locuit de fiinţa noastră cea adevărată, pentru a trăi experienţa concretă a mantuirii intrand in armonie cu Hristos. In Psaltire se intalneşte cantarea Mantuitorului cu cea acelor mantuiţi de El. Citind şi, mai ales, cantand Psalmi, trezim in noi dimensiuni care inainte erau mute in noi. Ieşim din psihismul nostru limitat şi intrăm in rezonanţă cu acel Dincolo din noi, din adancul nostru şi simţim Prezenţa tainică a Celui pe Care suntem chemaţi să-L gustăm: „Gustaţi, şi vedeţi că bun este Dumnezeu!” (Ps. 33, 9). Il gustăm şi ne umplem de Bucuria şi de Iubirea Lui. Sfantul Vasile Cel Mare spune ca prin Psalmi ne eliberăm de tristeţe, scăpăm de tulburarea sufletului şi ne luminăm mintea. Această experienţă are influenţă şi asupra celor din jur şi a celor nevăzute, pentru că prin Psalmi participăm la Liturghia Cerească. Participăm astfel la unirea Cerului cu Pămantul. Tonalitatea cantării este Bucuria şi dincolo de mulţimea cuvintelor cantate se află o singură taină, taina Iubirii, a Iubirii Care este Insuşi Dumnezeu. Cantaţi aşadar, spune Fericitul Augustin, cu inima, cu gura, cu toată viaţa voastră…deveniţi inşivă o cantare de slavă lui Dumnezeu! Fie ca citirea sau cantarea Psalmilor să ne aducă in armonie cu Hristos, Cu El, Armonia cea desăvarşită…
Cu toată dragostea noastră, Pere Alphonse et Rachel
Lettre nr. 15, mai 2005
Traducere de monahia Siluana Vlad
Postări
