Din ciclul poeziilor găsite... (XII)

Loviri stinse de ploi ce alunecă prin sticlă!

Ochiul meu nu se preface.

Vede,

dalta minții îndoită...

în încercarea ratată de a da împietririi un fel!

Mâna stângă își mai trece prin ani,

Degetele crescute, de acum, argintiu!

A obosit sub greutatea gândului

că nimeni nu-i va auzi vreodată cântul,

În care nu se va mai cuprinde nicio muzică...

Acorduri mute, dans fără pași!

Ochiul meu nu se preface.

Aude,

ceasul oprit în clipă de toamnă,

Timpul care nu se mai numără...

Valurile cu aripi frânte, peste care dorm încă duși,

Norii desprinși din trecuta furtună!

Ochiul meu nu se preface.

Simte,

mirosuri verzi...

Vârfuri de brad se apleacă amețitor spre mine!

Au ritm de lovire, sunt ploi care sparg,

geamurile transparente...

Porțile tale deschise prin care,

Ochiul meu nu se mai preface,

Vede! Aude! Simte!

Read More

Concert de muzică de... primăvară!

 ... concertul trupului și al sufletului tău, harpa prin care trec degetele harului, care vor face să vibreze fiecare colțișor... trupul și sufletul, alăută a Domnului sunt, dacă ne lăsăm în voia Lui, dacă Îl lăsăm pe compozitor să Își scrie simfonia cu notele pe care știe cum să le aranjeze... Iată ce concert extraordinar ai șansa să asculți, și nu o singură dată în viață, ci în fiecare clipă. Poți fii la acest concert de câte ori te înduri să îți lași hainele de Cenușăreasă și să îți iei rochia de bal, de câte ori te înduri să CREZI... și îl poți asculta, mereu și mereu, fără să te plictisești de aceeași melodie, de aceleași note... pentru că, deși e același, e mereu altul, mereu mai adânc și mai profund și mai adevărat, pentru că El face să vibreze mereu altfel același trup și același suflet, care pe măsură ce exersează melodia, sunt capabile de noi game și de noi combinații de note... și deși notele sunt mereu 7, se pot face infinite combinații și infinite acorduri pot încânta...

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (XI)

„ ... vesel nu, bucuros da ...vesel e agitație de moment, care consumă energia, care face să nu se vadă neapărat frumosul, care umple spațiul și apoi... poc, ca un balon de săpun și aduce întristarea, golirea aia a lui "sunt plictisit, nu știu ce m-a apucat". Pe când bucuros vine din interior, din prea plinul nostru, și chiar dacă e mai puțin vizibil în comportament, ca și gesturi, mimică etc., e mai profund, e mai al nostru, ne simțim bine cu el și... durează mai mult, e mai trainic și iți face discret cu ochiul, nu obosește pe nimeni, dimpotrivă, odihnește pe cei din jur, nu îi pune în situații stânjenitoare, pe când vesel poate să o facă, mai ales dacă celălalt nu e în aceeași stare. Bucuros poate să te bată ușor pe umăr și să iți dea încredere că, chiar dacă nu se manifestă neapărat, e acolo! Și te poti baza pe el! Că îl simți și îl poți primi sau dărui, după caz, și să te umpli... ”

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (X)

Copilul din pădure

Ieri m-am întâlnit cu un copil,
într-o pădure.
Stătea "așa" în mijlocul ei și se uita fermecat
la ramuri, la frunze...
Copacii erau pentru el taine de neînțeles,
mistere în care voia să intre.
Nu-i era frică!
Era, pe semne, un copil curajos
căci stătea chiar în desimea pădurii
singur....
Și era întuneric... din cauza desimii
și lumina nu ajungea pâna la el.
Dar el se bucura de ramuri, de frunze
și din când în când mai privea un gândăcel...

L-am luat de mână încât să nu-l sperii,
dar mi-a zâmbit nevinovat!
Mi-a întins mâna și m-a lăsat
să-l port pe drumuri neștiute nici de mine...

Mi-a scos din buzunarul hainei
diverse.... o jumătate de lună, un pinten de munte, un izvor de ocean
o vioare, o carte, o hartă,
Avea de toate, chiar și o acadea...

Nu am avut ce să îi dau în schimb,

nu aștepta nimic...
I-am dat doar mâna mea!

Nu mai știu exact pe ce cărări am umblat,
Doar că ne-am trezit într-un loc minunat...
scăldat în lumină și soare,
mirosind usor a apa... cu sare!

Acolo erau alți mulți copii minunați!
Acolo l-am lăsat acum, în acel loc minunat
si el mi-a lăsat în mână

o raza de soare, o umbră de brad și o steluță de mare...
Să le port cu mine între anotimpuri
pana o să ne întâlnim iar!

O! Cu adevărat un copil minunat...

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (IX)

„Nu am în plan să urc Everestul cel înalt și înfrigurat și greu de urcat... am văzut suficiente înălțimi, ca să-mi dau seama că cea mai frumoasă escaladare este cea din interiorul nostru, că-i acolo o deschidere în sus, a infinitului de Bucurie și că sunt acolo niște fire de nisip atât de lucitoare și de frumoase... (...) Și nu o să mor în această excursie! (...) la noi nu se mai moare! Fiindcă s-a murit suficient cred!”

unA

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (VIII)

Arvo Part - Litany

Am găsit o poezie, adevărul spun
era ascunsă în cotloanele sufletului meu,
neatinse și neumblate.

Se așternuse ca un colb fin și își trăia lâncezeala
nederanjată, netulburată de nimic.
Doar din când în când anumite urme, mai mici sau mai mari
dar ne-importante,
își marcau amprenta pe colțurile sufletului meu
ocupate de poezie.

Dar... a venit o adiere odată, pe neașteptate
a ridicat întâi un firicel, apoi două...
Și tot așa până ce adierea, nesemnificativă, la început
a reușit să stârnească furtuna...

Întâi a fost valul de împotrivire al poeziei mele,
care devenise o poezie cam comodă, pare-mi-se de acum,
apoi, când și-a văzut amenințată serios indestructibila-i superioitate din colțul sufletului meu,
poezia a început să danseze în furtună...

Astăzi... am o poezie
tot în colțurile sufletului meu,
care acum sunt însă luminate
de adierile care fac ca firele ei
să strălucească
ca picaturile de ploaie de după furtună!

...Un P

Read More

Echinocțiu de toamnă - Din ciclul poeziilor găsite... (VII)

Nicu Alifantis : Emoție de toamnă (versuri Nichita Stănescu)

Picăturile foarte mici si foarte dese mă pișcă pe față.

E atât de plăcut!

Simți?

Culorile toamnei sunt atât de frumoase...

Unde le mai găsești?

Le vezi, nu?

Gustul gutuii mă strânge ușor de dinți

E buuun, aromat...

Ai mâncat?

Mirosul de măr copt mi-a pătruns în pori,

Prin vaporii din ceainicul clocotind,

întrevăd începutul de iarnă...

Biserica sculptată în cărămidă se înalță le cer

iar crucea-l străpunge!

I-a smuls aerului un volum important

de vapor impozant...

Ah... m-am împiedicat de o piatră

frumos colorată.

Colorată în toamna auriu-ruginie!

Și piatra, te uită mai bine,

are pictată-o icoană-ntr-u sine

Da, Domnul e Bun si Maicuța și Sfinții!

Mi-au dat un răgaz să respir bucuria...

Un P

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (VI)

M-am trezit cu gândul aproape
era dus la tine, era chiar la mine.
Eram aici si râdeam spre geamul
deschis doar la colțul de sus.
Atât însă cât să zărim
fruza ce și-a limitat verdele la o vară,
furia gri a norului, limitata la o oră
si zmeul... bucuros că plutea
peste forța de atracție.
Auzi...?
Ce zumzet... de plecare,
Ai dreptate... e de(venire).
Se stă la poarta toamnei!
E intrarea liberă... colțul de geam
este încă deschis...
Vă rugăm... poftiți!

...unA

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (V)

FACERE
Doamne, dă-mi sa fiu o boabă de ploaie
Să mă rostogolesc pe pământ
Să fiu iubita care adapă trupul însetat al pământului
Și din amestec să facem lut.

Și Tu lutul să-l faci om
Și din om să faci coastă
Și din coastă coaste
Care să adape pământul
De lacrimi.

TIMP
Mâna mea se plimbă pe firele de timp
Să te afle, clipă
Să te prindă între degete
Să te țină strâns timp de... o clipă.
Ca apoi să prindă altă clipă,
și apoi alta
Și așa, clipă de clipă adunând
Să adune timpul existenței sale
Împletit într-un sirag de clipe
Pe care să-l plimbe între degete
Ca pe o metanie
La timpul rugăciunii.

PLIMBARE

Plimbându-mi ochii

într-un pahar gol
am regăsit izvorul secat
al pârâului care adăpase
sufletul însetat de
om.

Un P

Read More

Din ciclul poeziilor găsite... (IV)

Nori albi ai trimis

să-mi toarne, liniștea frunzelor de tei

Direct în cămara în care,

stătea închisă

zgomotoasa mea uimire.

Reducere totală la tăcerea

ce plănuia sa treacă... furiș

călcând cu grijă, pe șoapte!

Brațe de copac răsucite

dansau începutul unei arii în care,

din când în când, noaptea se lăsa

luminată de norii albi,

veniți să-mi curgă ploaia

liniștii, din frunzele de tei.

Direct în cămara rămasă goala de uimire,

mă odihnește de acum ecoul,

unei ultime note lovită de pian!

Rostogolire spartă...

de verzi si albe sclipiri,

peste ținerea noastră de mână,

din vara lui...

„Ce minunat!”

UnA... din acea vară!

Read More

Din ciclul poeziilor găsite...(III)

Ridică-mi privirea, căzută-n cuvânt
Țintire dreaptă spre punctul în care
De simplul unui nod
Oprit vederii, atârnă sensul lui ...sunt!

Dintr-un gând am sărit, să mă prind
De capătul tău...destrămare,
Să te surprind cu o simplă mișcare!

Mut si uimit... nu aflu nici chip și nici dat
dar nici cale!

Abia acum, m-am speriat...am început
cățăratul de sine alunecând...
Cu viteză...spre josul cel mai de sus
al unui unde...ascuns atât de bine de mine!

Mi-ai ridicat în acea clipă cuvântul
iar împreună privirea zăcută în sensuri...
În cel mai simplul dez(nod)!
Așa am rămas orb de lumina
Lui...sunt!

...unA

Read More

Din ciclul poeziilor găsite...(II)

Balada lui Ciprian Porumbescu

Este o poezie...de la un capăt la altul

În care-mi cânți tu, mie

De pe un drum, neumblat de alte voci,

necălcat sub alți pași.

Încheietura mâini tale-mi șoptește

Pe sunete despărțite-n tăceri...

Și-mi lasă pe strună să-mi doară

Doar cele ce nu știu să îți cer...

Nu-i doar în mine un gol de uimire,

E si al tău și chiar a Lui...

Cum din preaplinul meu de golire

Știai ca-ți răpun

un dor... într-un cui?

Sunt rupt în bucăți

pe strunele tale...fiorii de praf

și restul acelui cuvânt de rămas...

Și e bun, spuneai pe un glas!

Din struna-ți cântată...aproape la pas

Și totuși,

cândva...n-ai rămas

Ca să-mi spui...

De dorul ce stă... atârnat într-un cui!

UnA, ( un Anonim)

Cineva spunea, în cea mai frumoasă definiție pe care am auzit-o vreodată despre prietenii anonimi, așa:

”Pentru mine prieten anonim e Domnul. Anonim în nici un caz cu acel inteles de nesemnificativ, neimportant, etc, ci cu cel mai profund sens de delicat (nu pot să subliniez îndeajuns în cuvinte omenești ce înseamnă acest delicat al Domnului pt mine), care nu se bagă în viața nimănui, care stă la ușă dacă e cazul, cât e cazul, chiar și o veșnicie, dacă cineva nu are chef să-L primească, care așteaptă smerit, El, pe Care nu Il încap cerurile... și Prieten, pentru ca doar cine e mai bun prieten ca El...? Deci prieten anonim, cine e mai bun ca un prieten anonim, care îți dă voie să fii, să exiști, să te miști, să fii așa cum ești, fără reproșuri, fără alte intruziuni ne-la-locul lor...”

Read More

Din ciclul poeziilor găsite...(I)

Ele,

Pietrele înmuiate în spumă și-n sare

mi-au adus aminte de-un mine,

suspendat undeva într-un timp, la un alt mal.

Și așa...

Mi-am aruncat fulgerător privirea în sus!

Vroiam să-ți pui și cealaltă jumătate,

Ca plină fiind, dragă lună,

Să putem alerga împreună,

Spre mine! Și atunci Te-am strigat!

Ce bucurie, ai venit și te-ai așezat cu mine.

Ne-am odihnit tăcerea, o vreme...

vorbisem mult prea mult...și a venit,

apoi...răspunsul,

Tăia adâncul

Atât de ascuns, încât doar taina

Mai auzea la vocea șoptită:

Bucură-te,

ca nu o să mi te mai ia nimeni de la tine!

Sunt aici...

Tu-ule de la mal...

unA

Read More

Azi!

La mulți ani și ție și ție...

E ziua ta...azi nu am să primesc!

De ziua ta, vreau eu să dăruiesc, un pic din colțul ăla,

De curat...

Tu știi pe unde m-ai aflat și pentru ce nu m-ai lăsat,

să stau în moarta mea simțire!

Iar din a “cinelui” fire, ce plasă albă mi-ai țesut...

Nu să nu cad, ci să tot salt

pe-a inimii superbă zvârcolire!

Da, da ...Acasă m-ai strigat sa vin:

”Copile drag, eu îți vorbesc de Cale,

Ca ultimă și clară renunțare la...tu-ul vechi.

E moarte, da! Dar tu, acum te naști!”

E ziua ta!

Azi, nu am să primesc,

Azi vreau sa cred ca dăruiesc, un pic din colțul meu, curat:

Tu l-ai aflat! Iți mulțumesc!

Read More