Tatiana Stepa: Ochii albaştri ai lui Dumnezeu

În munti, acum, e-un fel de-n lăcrimare
Şi lacrimile picură mereu,
De parcă s-a-ntâmplat ceva ce doare
Şi astăzi plâng, în loc de fiecare,
Ochii albaştri ai lui Dumnezeu.

Noi stăm în ochii lui şi-avem de toate
Şi suntem aşezaţi şi călători
Şi el cu-aceleaşi lacrimi ne străbate
Şi-n ele, când altfel nu se mai poate,
Cădem şi noi din ceruri uneori.

Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toţi, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.

Acum, în munţi, sunt lacrimi şi e ceaţă
Şi soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai această viaţă
Şi o gustăm cu milă îndrăzneaţă,
Ce bine ne simţim la tine-n ochi.

Din ochii tăi lumina lumii vine
Şi tu chiar întunericu-l descoşi
Şi-am vrea să-ţi fie totdeauna bine
Şi, uneori, ne temem pentru tine
Să nu orbeşti de-atâţia păcătoşi. 

(Adrian Păunescu)