ÎPS Mitropolit Teofan – Scrisoare pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, Iași, anul mântuirii 2010

† TEOFAN,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus (…), pentru Care m-am lipsit de toate (…) ca pe Hristos să dobândesc (…), ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca doar să pot ajunge la învierea cea din morţi. (Filipeni 3, 8-11)

Iubiţi credincioşi,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu lumânarea de Paşti în mână şi cu lumina Învierii în suflet, mă adresez vouă, celor adunaţi în faţa sfintelor biserici, cu salutarea pascală: HRISTOS A ÎNVIAT! Răspunsul dat acestei mărturisiri nu întârzie să apară: ADEVARAT A ÎNVIAT! Este glasul care răsună din pieptul a milioane de oameni, creştini ai Bisericii lui Hristos de pretutindeni.

De aproape două milenii nu există o altă bună vestire mai adânc rostită decât HRISTOS A ÎNVIAT! Nu există, de asemenea, un răspuns mai convingător decât ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

De ce, oare, creştinul este chemat să cunoască, să trăiască şi să mărturisească cu atâta intensitate adevărul Învierii lui Hristos? De ce sunt atâtea persoane în faţa sfintelor biserici în această noapte de Paşti? De ce, oare, atâta lumină, atâta bucurie, atâta pace?

Răspunsul, iubiţi credincioşi, este dat de dorul omului după Dumnezeu, de setea omului după lumină, de foamea omului după viaţa veşnică. Într-adevăr, dorul de Dumnezeu, setea de înviere, foamea de eternitate sunt stări lăuntrice pe care, în mod real, numai Învierea lui Hristos le poate împlini.

Dreptslăvitori creştini,

Vă adresez chemare stăruitoare ca în aceste zile de Paşti, mai ales în această noapte de Înviere, să privim în noi înşine pentru a recunoaşte starea inimii şi a minţii, starea sufletului în care ne aflăm. O privire onestă şi curajoasă a lăuntrului nostru ne duce la constatarea că în noi există doruri multe neîmplinite, o sete adâncă neastâmpărată, o foame imensă care nu-şi primeşte pâinea cea spre fiinţă¹.

De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertăţii, de lipsa accesului la educaţie şi sănătate. În vremurile noastre, neliniştea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieţii.

Semnul distinctiv al generaţiei secolului al XXI-lea este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniştea sufletului, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorinţa de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om şi de Dumnezeu.

Omul de azi este supus unei presiuni uriaşe din partea mândriei luciferice, prin care puterile întunericului şi duhurile răutăţii pun stăpânire pe spaţii tot mai extinse ale fiinţei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde şi mulţimea chinurilor care o însoţesc, prin tristeţea nesfârşită a singurătăţii, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieţii. Neputinţa de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaşte aşa cum este în realitate, adică aşa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absenţa oricărui reper de normalitate întregesc deruta omului zilelor noastre.

Scade nădejdea în adâncul inimii (…) şi nu ştii de unde vine chinul², constată înţeleptul Solomon, cel care în faţa tragediei vieţii exclamă: Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune³.

Acest chin care macină zi şi noapte, în diferite forme, pe cei mai mulţi dintre contemporanii noştri se datorează pierderii conştiinţei că Dumnezeu este Creatorul, că El este totul în toate, că o lume fără Hristos este un nonsens. În această lume Hristos a fost respins…, spune un teolog din zilele noastre. Noi putem continua, zice el, să producem lucruri materiale noi şi mai bune. Putem construi o societate mai umană, care ne-ar putea feri să ne nimicim unii pe alţii. Dar atunci când Hristos, adevărata Viaţă a lumii, a fost respins, acesta a fost începutul sfârşitului. ⁴

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Starea de derută şi confuzie, neliniştea şi agitaţia omului contemporan se datorează unui singur fapt: noi trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar fi coborât pe pământ pentru a ne arăta calea spre veşnicie. Trebuie să recunoaştem că viaţa noastră zilnică se desfăşoară ca şi cum Hristos n-ar fi murit pentru noi, n-ar fi înviat pentru noi, n-ar fi coborât la iad pentru noi. Trăim ca şi cum Învierea lui Hristos nu ar avea nici o semnificaţie pentru noi, nici un impact asupra vieţii noastre.

Rostind cu putere în această noapte că HRISTOS A ÎNVIAT!, că El cu ADEVĂRAT A ÎNVIAT, noi, creştinii, mărturisim de fapt că Învierea lui Hristos este răspunsul la toate problemele care ne frământă sufletul. Noaptea de Paşti este o chemare la deşteptare, la înţelegerea adevărului că Învierea lui Hristos oferă putere omului să depăşească starea de moarte, de întuneric, de deznădejde în care se află. În faţa omului chinuit şi zdrobit sufleteşte, Hristos Dumnezeu nu încetează a rosti cuvânt de trezire, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de Paşti: Pentru tine Eu, Dumnezeul tău, M-am făcut fiu al tău. Pentru tine Eu, Stăpânul, am luat chipul tău, al robului. Pentru tine Eu, Cel ce sunt mai presus de ceruri, am venit pe pământ şi dedesubtul pământului. Pentru tine, omul, M-am făcut ca un mort neajutorat între cei morţi slobod. Deci scoală, să mergem de aici! Vrăjmaşul te-a scos pe tine din pământul raiului, Eu te voi aşeza, nu tot în rai, ci pe scaunul ceresc. Te-am oprit pe tine de la lemnul ce închipuia viaţa, iată, acum, Eu însumi, Viaţa, M-am unit cu tine. Pentru aceea scoală! Să mergem de aici, din moarte, la viaţă, din stricăciune la nestricăciune, de la întuneric la lumină veşnică, de la chinuire la veselie, de la robie la slobozenie, de la temniţă la Ierusalimul cel de sus, de la legături la răsuflare şi odihnă, de la opreală la desfătarea raiului, de la pământ la cer⁵.

Aceasta este semnificaţia Învierii: conştientizarea omului că Sfintele Paşti sunt mult mai mult decât aducerea aminte despre un eveniment trecut. Învierea lui Hristos nu este numai ceva petrecut în istorie; este ceva actual şi esenţial ce se petrece cu noi, în situaţia noastră concretă, Hristos este începătura învierii noastre din moartea tristeţii, a singurătăţii, a confuziei lăuntrice. Cel pătruns de taina Învierii în fibra cea mai adâncă a sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de deznădejde. Acum toate s-au umplut de lumină, rostim în noaptea de Paşti, şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. ⁷ În sufletul omului cuprins de lumina Învierii lui Hristos are loc omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura unei alte vieţi, veşnice⁸. Este viaţa cea nouă, care cu aproape două mii de ani în urmă a răsărit din mormânt, ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor care credem în Hristos⁹.

Viaţa lui Hristos Cel mort şi înviat curge prin venele creştinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar dacă trăieşte în lume, fiind adesea cuprins de neliniştea care defineşte lumea, creştinul nu se lasă doborât. El Îl are pe Hristos în Care trăieşte, se mişcă şi există¹⁰. Când văd că Hristos a biruit moartea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu mă mai tem, nu-mi mai este frică de război, nu mai privesc către neputinţa mea, ci iau în minte nebiruita putere a Celui ce-mi va ajuta. ¹¹

Iubiţii mei,

Cuvântul “Paşti”, tradus în limba română, înseamnă “trecere”; trecere de la întuneric la lumină, trecere de la moarte la viaţă, trecere de la singurătate la comuniune, trecere de la tristeţe la bucurie, trecere de la deznădăjduire la nădejdea cea mântuitoare, trecere de la războiul şi neliniştea lăuntrică la pacea şi odihna sufletească. Paştile, adică trecerea noastră de la moartea prezentă în sufletele noastre sub diferite chipuri la viaţa în Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar şi cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune Sfântul Pavel, toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte¹².

Puterea Învierii lui Hristos¹³ este calea prin care omul dobândeşte răspuns la toate neliniştile sale. Cunoscându-L pe Hristos, dobândindu-L pe Hristos, făcându-se asemenea lui Hristos¹⁴, omul devine, după cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul, tot lumină, tot ochi, tot duh, tot odihnă, tot veselie, tot milostivire, tot bunătate, tot blândeţe¹⁵.

Toate acestea, adică descoperirea sensului vieţii, odihna sufletească, bucuria lăuntrică, constituie adevărata comoară după care omul tânjeşte cu toată puterea fiinţei sale. Ea nu poate fi găsită decât în Biserică, unde omul află că adevărata realitate a lumii este în Hristos Cel înviat. În Biserică, omul descoperă răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi¹⁶, iar prin Liturghie îşi regăseşte echilibrul lăuntric şi liniştea necesară. Credinţa cea adevărată, pentru a cărei mărturisire şi apărare creştinii vremurilor de pe urmă vor fi mai slăviţi decât cei ce învie morţii¹⁷, este suportul oricărei vieţi împlinite, profunde, adevărate. Rugăciunea pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt constituie izvor inepuizabil de bucurie, pace şi bogăţie nesfârşită de har. Smerenia, ca singura cale prin care omul devine cu adevărat puternic¹⁸, şi iubirea vrăjmaşilor, ca dovadă a aflării în adevăr¹⁹, deschid omului uşa către echilibrul sufletesc şi liniştirea lăuntrică. Toate se împlinesc prin dragostea cea atotcuprinzătoare. Căci dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată²⁰.

În ambianţa celui mai frumos poem dedicat vreodată dragostei, vă îmbrăţişez pe toţi în Hristos Domnul, în această sfântă noapte de Paşti.

Rog pe Hristos, Stăpânul vieţii şi al morţii, să vă aibă pe fiecare în ocrotirea harului, iertării şi iubirii Sale. Să aveţi cu toţii parte de lumina tămăduitoare a Învierii. Biruinţa lui Hristos asupra morţii să fie biruinţa tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniştilor lăuntrice, asupra greutăţilor care împovărează sărmana fiinţă umană.

Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele şi cu această bucurie, intens trăită, să vestiţi tuturor că

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte şi frate

în Hristos Cel înviat,

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice:

1 Matei 6, 11.

2 Cartea Înţelepciunii lui Solomon 17, 12.

3 Ecclesiastul 1, 2.

4 Alexander Schmemann, “Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 22.

5 Sf. Epifanie al Salaminei, “Cuvânt la Marea Sâmbătă”, în “Sfinţii Părinţi despre moartea şi Învierea Domnului”, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 307.

6 I Corinteni 15, 20.

7 “Canonul Învierii”, în Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 16.

8 Ibidem, p. 20.

9 Alexander Schmemann, “Postul cel Mare”, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995, p. 11.

10 Faptele Apostolilor 17, 28.

11 Sf. Ioan Gură de Aur, “Cuvânt la Marea duminică a Paştilor”, în “Sfinţii Părinţi despre moartea şi Învierea Domnului”, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 333.

12 Filipeni 4, 13.

13 Filipeni 3, 10.

14 Ibidem.

15 Sfântul Macarie Egipteanul, “Omilia XVIII, 10″, în “Scrieri”, traducere de pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 186.

16 I Corinteni 15, 4.

17 Avva Ishiron, “Patericul”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 127.

18 Sfântul Siluan Athonitul, “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 193.

19 Arhim. Zaharia Zaharou, “Lărgiţi şi voi inimile voastre (II Corinteni 6, 13). Lărgirea inimii în teologia Sfântului Siluan Athonitul şi a Stareţului Sofronie de la Essex”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 20.

20 I Corinteni 13, 4-8.

Spor în toate cele bune!