Postări
Un raspuns al maicii Siluana, prin care se sugereaza importanta "raidurilor", adesea periculoase, in propriul trecut, insa absolut necesare pentru o traire cat mai aproape de adevar a prezentului si o intregire a credintei ca doar cu El si prin El putem "cu adevarat" privi inainte!
"Mesajul tau, ca ale multora dintre cei care faceti sesiunea opt si lucrati la vindecarea de codependenta, e de mare folos pentru cei care cauta sa inteleaga la ce bun o cufundare in trecut... Tu ne dovedesti acum ca aceasta cufundare, aceasta constientizare si asumare prin acceptare a trecutului, a evenimentelor lui trecute, este, de fapt, o lucrare a pocaintei. Fara aceasta asumare a trairilor refuzate, ingramadite in uitare pentru ca nu sunt „frumoase” sau sunt prea dureroase, pocainta, oricat de „sincera” ar fi, va cuprinde doar frunzele si, eventual niste ramuri ale faptelor si atitudinilor noastre instrainate de Dumnezeu. Trunchiul lor si, mai ales, radacinile lor, sunt acolo departe, in cele ce le-am invatat de la cei ce ne-au crescut sau au avut impact de model asupra noastra. Acolo ai invatat tu ca mania nu trebuie exprimata, ca nu e frumos sa te infurii, si toata energia furiei sau a maniei s-a deghizat in invidie. La altcineva in zambet „dragut” si supunere. La altii in snobism... Asa, ai scapat de sanctiunea de care te temeai daca te maniai si ai trait ceva ce credeai ca nu „se vede” in afara... Numai ca n-ai facut decat sa-ti ingropi „furiosul” in subconstient si sa-l lasi sa te chinuie si sa te batjocoreasca spunandu-i, dandu-ti „fiori” de ce oribil si meschin e (si este) sa fii invidios... Asa ti-ai „exprimat ” furia doar fata de tine pana in momentele in care gasesti pe cineva mai slab, sau pur si simplu „dai pe de laturi” demonstrandu-le celor din jur ca se poarta inadmisibil... Tot timpul vei putea depista acolo, undeva, un judecator lipsit de mila la adresa celor din jur si vei simti cum mocneste un dezgust fara de margini pentru orice relatie. Ca sa supravietuiesti vei avea nevoie fie sa schimbi locul, fie relatiile, fie sa te retragi in imaginar sau in lecturi. Desigur o activitate creatoare poate fi o buna supapa pentru amandoua ascunsurile...
Apoi, iata ce minunat, umblarea in trecut te-a ajutat sa-ti asumi responsabilitatea pentru „ale tale” si ce minunat se „dezumfla” gravitatea a ceea ce ne-a ingrozit sau dezgustat... Pe masura ce ne asumam ale noastre si le oferim Domnului, impreuna cu acestea oferim si cele primite de la ai nostri...
Acum foarte important este ca tot ce descoperim, si ne asumam, sa le oferim Domnului, sa le spovedim daca sunt pacate pentru a avea energia sa ne iubim pe noi insine si pe cei de langa noi...
Da, nu credem ca Dumnezeu ne iubeste, pentru ca nu am avut nici o experienta a iubirii neconditionata. Pentru ca am trait doar conditionarile pe care ni le ofereau cei ce, de fapt, ne iubesc si neconditionat... Cati parinti n-am cunoscut la poarta penitenciarelor, de exemplu, care, inainte sa aiba un copil dincolo de gratii, ii spuneau acestuia: „daca nu esti cuminte, nu te mai iubesc...” ca apoi, acolo, sa fie din iubire...
Apoi, nu credem ca Dumnezeu ne iubeste pentru ca noi nu ne putem iubi cu cele ascunse ale noastre. Daca vom crede si vom intelege ca pacatul nu e tot una cu noi, ca este o diferenta ontologica intre pacat si pacatos, vom intelege cu inima ce este iubirea si vom crede in ea. Acum doar o gandim si o judecam dupa senzatiile de satisfactie transformate in perceptii de valoare...
Sunt valoros pentru ca ma iubeste...? Nu, nu! Sunt o valoare inestimabila pentru ca sunt „lucrul mainilor lui Dumnezeu”, nu alor mele! Fac o multime de lucruri lipsite de valoare, sau rele, pentru ca am invatat asta, pentru ca firea cazuta ma impinge la asta si eu nu stiu, sau nu vreau sa stiu ca Dumnezeu imi da putere sa spun „nu” impulsului si aleg ca mai degraba sa-l neg, sa-l „refulez” etc... si cu cat ne vom ascunde mai abitir, cu atat barna din ochii nostri va fi mai mare si, prin ea, nevoia fireasca de vindecare si convertire la Adevar, se va transforma in ravna de a-i vindeca pe ceilalti, de a-i schimba pe ei sau de a-i tolera pentru a ne satisface nevoia parazita de victimizare sau de justificare de sine...
Doamne, ajuta-ne sa intelegem cuvantul Tau si sa-l implinim!
Maica Siluana
"Mesajul tau, ca ale multora dintre cei care faceti sesiunea opt si lucrati la vindecarea de codependenta, e de mare folos pentru cei care cauta sa inteleaga la ce bun o cufundare in trecut... Tu ne dovedesti acum ca aceasta cufundare, aceasta constientizare si asumare prin acceptare a trecutului, a evenimentelor lui trecute, este, de fapt, o lucrare a pocaintei. Fara aceasta asumare a trairilor refuzate, ingramadite in uitare pentru ca nu sunt „frumoase” sau sunt prea dureroase, pocainta, oricat de „sincera” ar fi, va cuprinde doar frunzele si, eventual niste ramuri ale faptelor si atitudinilor noastre instrainate de Dumnezeu. Trunchiul lor si, mai ales, radacinile lor, sunt acolo departe, in cele ce le-am invatat de la cei ce ne-au crescut sau au avut impact de model asupra noastra. Acolo ai invatat tu ca mania nu trebuie exprimata, ca nu e frumos sa te infurii, si toata energia furiei sau a maniei s-a deghizat in invidie. La altcineva in zambet „dragut” si supunere. La altii in snobism... Asa, ai scapat de sanctiunea de care te temeai daca te maniai si ai trait ceva ce credeai ca nu „se vede” in afara... Numai ca n-ai facut decat sa-ti ingropi „furiosul” in subconstient si sa-l lasi sa te chinuie si sa te batjocoreasca spunandu-i, dandu-ti „fiori” de ce oribil si meschin e (si este) sa fii invidios... Asa ti-ai „exprimat ” furia doar fata de tine pana in momentele in care gasesti pe cineva mai slab, sau pur si simplu „dai pe de laturi” demonstrandu-le celor din jur ca se poarta inadmisibil... Tot timpul vei putea depista acolo, undeva, un judecator lipsit de mila la adresa celor din jur si vei simti cum mocneste un dezgust fara de margini pentru orice relatie. Ca sa supravietuiesti vei avea nevoie fie sa schimbi locul, fie relatiile, fie sa te retragi in imaginar sau in lecturi. Desigur o activitate creatoare poate fi o buna supapa pentru amandoua ascunsurile...
Apoi, iata ce minunat, umblarea in trecut te-a ajutat sa-ti asumi responsabilitatea pentru „ale tale” si ce minunat se „dezumfla” gravitatea a ceea ce ne-a ingrozit sau dezgustat... Pe masura ce ne asumam ale noastre si le oferim Domnului, impreuna cu acestea oferim si cele primite de la ai nostri...
Acum foarte important este ca tot ce descoperim, si ne asumam, sa le oferim Domnului, sa le spovedim daca sunt pacate pentru a avea energia sa ne iubim pe noi insine si pe cei de langa noi...
Da, nu credem ca Dumnezeu ne iubeste, pentru ca nu am avut nici o experienta a iubirii neconditionata. Pentru ca am trait doar conditionarile pe care ni le ofereau cei ce, de fapt, ne iubesc si neconditionat... Cati parinti n-am cunoscut la poarta penitenciarelor, de exemplu, care, inainte sa aiba un copil dincolo de gratii, ii spuneau acestuia: „daca nu esti cuminte, nu te mai iubesc...” ca apoi, acolo, sa fie din iubire...
Apoi, nu credem ca Dumnezeu ne iubeste pentru ca noi nu ne putem iubi cu cele ascunse ale noastre. Daca vom crede si vom intelege ca pacatul nu e tot una cu noi, ca este o diferenta ontologica intre pacat si pacatos, vom intelege cu inima ce este iubirea si vom crede in ea. Acum doar o gandim si o judecam dupa senzatiile de satisfactie transformate in perceptii de valoare...
Sunt valoros pentru ca ma iubeste...? Nu, nu! Sunt o valoare inestimabila pentru ca sunt „lucrul mainilor lui Dumnezeu”, nu alor mele! Fac o multime de lucruri lipsite de valoare, sau rele, pentru ca am invatat asta, pentru ca firea cazuta ma impinge la asta si eu nu stiu, sau nu vreau sa stiu ca Dumnezeu imi da putere sa spun „nu” impulsului si aleg ca mai degraba sa-l neg, sa-l „refulez” etc... si cu cat ne vom ascunde mai abitir, cu atat barna din ochii nostri va fi mai mare si, prin ea, nevoia fireasca de vindecare si convertire la Adevar, se va transforma in ravna de a-i vindeca pe ceilalti, de a-i schimba pe ei sau de a-i tolera pentru a ne satisface nevoia parazita de victimizare sau de justificare de sine...
Doamne, ajuta-ne sa intelegem cuvantul Tau si sa-l implinim!
Maica Siluana
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu